Economisim Împreună e o serie de interviuri cu voi, cititorii blogului, ca să învățăm unii de la alții și să ne încurajăm să economisim regulat și pe termen lung. Economisim Împreună e primul pas care sper să ne apropie. Din când în când, voi invita și oameni care îmi plac, ca să vă inspire, sper eu, și pe voi. Dacă vreți și voi să împărtășiți care e experiența voastră cu banii, dați-mi un mail la adresa de la Contact și vă trimit întrebările. Mulțumesc!
Dacă ar fi să o descriu pe Simona într-un cuvânt, acel cuvânt ar fi: altruistă. Cu acest interviu am aflat care e lecția ei financiară preferată – primești exact ceea ce oferi altora – și cum economisește cumpărând produse sustenabile.
Aflați povestea Simonei de la CutiadeCarton.com.
Simona, economisești? De când? Care e evoluția economiilor tale?
Simona: Daaaa. De când am început să câștig singură bani. Așa m-a învățat mama. O parte din bani să-i pun deoparte pentru “zile negre”. Zilele mele negre înseamnă de fapt călătorii, cursuri de dezvoltare personală sau perfecționare profesională și “prima casă” (programul național de credit imobiliar). Economiile mele au fost pe trend ascendent până la prima casă, când au dispărut toate în avans și cheltuieli adiacente obținerii creditului, ulterior renovat și decorat locuința. Apoi m-am stabilizat din nou. Acum sunt constante.
Care a fost momentul zero? Ce te-a făcut să vrei să economisești?
Simona: Păi momentul zero a fost în studenție, când banii primiți de acasă nu ajungeau pentru călătorii, spectacole și distracție. Așa că trăgeam tare să primesc bursă, dădeam meditații la română și la franceză și strângeam bănuții într-un borcănel pe care lipisem o etichetă cu “Visuri”, pentru a fi mai motivată să-l umplu.
Ce te motivează să economisești acum?
Simona: Obișnuința, cred. Nu m-am gândit la asta. A devenit un reflex. Am setat un cont de economii care se alimentează singur din contul curent, trăgând de acolo automat banii în fiecare 20 ale lunii. Nu-mi bat deloc capul cu asta.
Cum estimezi dacă ești pe drumul cel bun?
Simona: Am o aplicație instalată pe telefon (Fast Budget) în care îmi înregistrez veniturile, cheltuielile și economiile. Graficele de acolo mă informează constant cum stă treaba. Când e mai mult verde, înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Când e prea mult roșu, trebuie să o las mai moale cu cheltuielile și să reechilibrez balanța. Eu sunt filolog, nu prea mă am cu cifrele. Graficul acesta este simplu și pe înțelesul meu.
Care sunt momentele când bugetul ți se dă peste cap? Cum treci peste ele?
Simona: Sinceră să fiu nu prea am avut astfel de momente… Nu am cheltuieli neprevăzute. Cel puțin nu cheltuieli mari, neprevăzute. De obicei “mă întind cât mi-e plapuma”, cum bine m-a învățat bunica mea. Am avut două momente dramatice din punct de vedere financiar în toată viața mea de până acum. Ambele au fost imprevizibile și nu am avut un buget care să le susțină.
Un astfel de moment a fost când m-am mutat în București și m-am angajat vânzătoare pe minimul pe economie. A fost o decizie bruscă și nu aveam un plan prestabilit. Doar am venit în București, am aplicat pentru joburi și am acceptat prima ofertă, pentru că trebuia să mă întrețin. Abia îmi ajungeau banii să plătesc chiria și facturile. Puneam deoparte strict banii de o bere săptămânală în club A, unde mergeam la un cerc literar, o piesă de teatru și un film. În rest, vânam evenimentele gratuite. Fix în acel an s-au măritat colegele mele din facultate. Una la Sighet, una la Drobeta, alta la Alba Iulia. Am străbătut țara în lung și-n lat. Asta mi-a aruncat în aer bugetul. M-am împrumutat și am tras tare să-mi plătesc datoriile. Am răzbit într-un final.
Al doilea moment a fost când am avut revelația că sunt incapabilă să șofez, am abandonat școala de șoferi și cu banii strânși timp de un an pentru a-mi cumpăra o dubiță hippioată, cu care să străbat lumea întreagă, am aplicat pentru prima casă. Obosisem să schimb chiriile periodic, așa c-am luat brusc decizia de-a schimba chiria cu banca și a avea un spațiu mai sigur și mai personal. Economiile mele au susținut doar avansul și cheltuielile cu banca și o parte din renovări. Pentru restul m-am împrumutat masiv (renovatul și utilatul unui apartament înseamnă o gaură neagră în orice buget). Am fost norocoasă și m-am împrumutat la familie și la prieteni, nu am plătit și dobânzi la împrumuturi. Dar tot mi-a luat doi ani să-mi plătesc datoriile și să-mi revin financiar.
Cum faci să economisești constant, lună de lună?
Simona: Ani de zile am încercat să pun banii deoparte într-un cont de economii. Și ani de zile a apărut mereu o tentație irezistibilă și am cheltuit banii. Știam că sunt acolo, știam că sunt accesibili, așadar nu mă puteam abține.
Așa că am schimbat strategia.
În urmă cu 6 ani am încheiat o asigurare privată de viață, care are și un fond de economisire pentru pensie și unul de sănătate. Nu am încredere în stat că mă va susține financiar în aceste două aspecte ale vieții mele. Așadar contribui anual la fondul ăsta, iar peste 24 de ani primesc înapoi suma investită, plus ceva dobândă cumulată. Ce îmi place la ei este flexibilitatea. În fiecare an renegociem polița în funcție de nevoile personale. Gen, anul acesta mă gândesc să devin mamă, pulsăm mai mult la componenta de sănătate ca să putem deconta cheltuielile cu nașterea. Sau nu știu, nu ai probleme de sănătate și nu te-ai atins de banii strânși deloc timp de 5 ani, primești un procentaj înapoi. Și chiar ți se deduc din polița curentă. Asta îmi dă un sentiment de siguranță oarecum. În caz că mi se întâmplă ceva, am un sprijin financiar.
Tot atunci mi-am setat un cont de economii recurent care îmi trage din salariu în fiecare 20 ale lunii o sumă prestabilită. Aceștia sunt banii mei pentru călătorie. Vestea bună este că deși călătoresc mult, nu sunt niciodată pe zero cu banii. Face bine la moral treaba asta cu economiile recurente.
De curând mi-am setat un nou obicei. Rata mea pentru prima casă este în euro. Lunar, schimb rata și încă o sumă în plus și plătesc anticipat creditul imobiliar. Pe termen scurt, nu simți nimic. Pe termen lung, se reduce din dobândă și plătești mult mai puțin costul total al creditului. Tot economisire se cheamă că este, nu?
Am o aplicație pe telefon unde îmi înregistrez orice tranzacție financiară. Este mai ușor să înțeleg unde cheltui prea mult, unde fac risipă. M-a ajutat să fiu mai conșientă de tiparele mele de cumpărător impulsiv, de prioritățile pe care le am în viață, să reduc cheltuielile imprevizibile și să investesc banii în lucruri/experiențe cu adevărat importante pentru mine.
Ai negociat vreodată o mărire salarială? Cum ai făcut-o?
Simona: Niciodată. Recunosc mi-e teamă oarecum de asta. Am un sentiment de profundă jenă să merg să cer bani în plus pentru munca mea. Paradoxal, o fac periodic pentru colegii mei fără nicio problema. 😉 Știu că este fundamental greșit să nu fac asta și pentru mine, conștientizez că este o problemă care provine dintr-o educație greșită, dar momentan nu am reușit să trec peste teamă și jenă.
Bine, nici nu am fost nevoită. Peste tot pe unde am lucrat am avut cumva o evoluție ascendentă, care a venit la pachet și cu o creștere salarială, nu aș putea spune că am fost nevoită să cer bani în plus.
Ai vreo sursă alternativă de venituri, să zicem, din hobby-uri sau alte activități? Dacă da, care anume?
Simona: Nu. Mă susțin financiar doar din job. Din păcate blogul și scrisul în general, nu aduc bani. Poate o intrare gratuită la un eveniment. Nimic mai mult.
Care e cel mai bun sfat de educație financiară pe care l-ai primit vreodată?
Simona: Hmmm. Grea întrebare. Să mă gândesc.
Bunica mea avea o vorbă: “Dar din dar se face rai”. Ea m-a învățat să fiu darnică, să ajut întotdeauna oamenii, să îi susțin, să le ofer sprijin (inclusiv financiar).
Mult mai târziu am citit despre “zeciuială”. Este reglementată în Biblie (surprinzător, nu?) și prevede să donezi pentru ajutorarea săracilor 10% din veniturile tale. În feng shui se spune că banii trebuie să circule, să nu îi ții blocați, altfel nu se înmulțesc. Cred cu tărie în faptul că primești exact ceea ce oferi altora. Așadar practic “zeciuiala” cu regularitate. Lună de lună. An de an.
Donez lunar 4 euro pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică din România. À propos, puteți face și voi asta trimițând un SMS cu textul SPITAL la 8864. Viața lor depinde de un fir de păr, iar noi putem face firul ăsta de păr puțin mai rezistent.
Apoi am grijă să redirecționez 2% din impozitul pe venit pentru a susține o cauză în care cred. Anul acesta va merge pentru Centrul Filia (luptă pentru combaterea violenței domestice).
De asemenea, în bugetul meu există o rubrică de “investitii lunare” prin care donez bani sau cumpăr produse și servicii de la oamenii care fac proiecte îndrăznețe în România. Pot da o grămadă de exemple: Funky Citizens, Supapa, Carusel, Be Kind for Real, Revista DoR, Alternative Blue, Redu, artiști și designeri români etc.
Le numesc “investiții” deoarece banii aceștia se întorc înzecit la mine, sub formă de diverse alte “beneficii”. Cum a fost de exemplu toamna trecută, când am decis să-mi donez ziua de naștere la biblioteca unde fac voluntariat, iar oamenii m-au copleșit cu generozitatea lor. Deci da, cred că asta e lecția cea mai importantă. Lasă banii să circule, fii generos cu cei din jurul tău. Toate acestea se întorc înapoi la tine.
Vorbești cu cineva deschis despre banii tăi? Îți vine greu să o faci?
Simona: Da. Nu este un subiect tabu pentru mine. Vorbesc deschis ori de câte ori se ivește ocazia. În lipsa unei educații financiare solide, discuțiile cu ceilalți (mai educați ca tine, evident) pot fi inspiraționale.
Ce distracții sau hobby-uri gratuite ai?
Simona: Pfff. Nu știu dacă sunt neapărat gratuite, dar nu implică bani. Sau nu bani mulți.
Mă declar un om fericit. Fac parte din comunitatea care crește organic în jurul bibliotecii Emil Gârleanu. Locul acesta magic îmi oferă resurse, activități și oameni alături de care îmi petrec timpul liber, făcând exact acele lucruri care îmi plac. Este totul gratuit, dacă ne raportăm strict la bani, dar este o muncă intensă de voluntariat care mă pasionează și mă motivează. Un schimb mai mult decât echitabil.
Mai fac apoi un voluntariat pentru Centrul Filia, unde am contact cu o altă comunitate, care îmi oferă resurse și activități importante pentru evoluția mea.
În ultimele luni mi-am deschis sufrageria pentru întâlniri de ceai și meditație (gratuite) ghidate de Satyamayi și petrec niște seri fabuloase cu oameni dornici să se deschidă și să împărtășească.
Din primăvară voi avea un strat la grădina Tranzit, unde există o comunitate fantastică de “grădinari urbani”, grădinăritul este o altă pasiune mai veche de-a mea.
Ca să concluzionez, o mare parte din activitățile mele se întâmplă în diverse comunități, iar aici nu primează banii, ci schimbul direct între oameni.
Îmi place mult teatrul și particip frecvent la diverse evenimente culturale (expoziții, lansări de carte, workshopuri). Merg cu regularitate la Creative Mornings și la piesele de teatru din Macaz, la activitățile organizate de Roaba de cultură sau de Centrul Educațional Replika și de Muzeul Literaturii Române. Mai sunt unele întâlniri pentru bloggeri – cea mai notabilă și gratuită fiind Webstock. Și mai sunt festivalurile Homefest, Femei pe Mătăsari, StreetDelivery – festivaluri pe care le ador și nu le ratez în niciun an. Toate aceste proiecte sunt gratuite, uneori se cere doar o mică donație.
Știu că susții traiul minimalist și simplu. Spune-mi câteva obiceiuri minimaliste care te ajută să economisești.
Simona: Păi e simplu. Traiul minimalist presupune din start să cumperi doar ceea ce ai cu adevărat nevoie. Să investești în produse de calitate, care au un ciclu de viață mai lung. Să susții economia locală, cumpărând de la producători din vecinătatea ta. Să plătești un preț corect, iar banii să fie împărțiți corect până la ultimul om din lanțul producerii acelui produs (culegătorul de pe plantația de cafea, de exemplu). Să eviți transportul pe distanțe lungi pentru a reduce amprenta de carbon. Să refuzi să cumperi mărcile care testează pe animale, defrișează excesiv, exploatează în sistem sclavagist munca oamenilor, poluează excesiv etc. Toate acestea se regăsesc sub marca “fair-trade”, implică economie și cumpătare și prețuri corecte. Nu mai fac cumpărături impulsive, la reduceri. Nu mă interesează brandul, ci calitatea produsului și să respecte aceste principii enumerate mai sus.
Am dăruit/donat/vândut/reciclat tot ce nu foloseam și am creat mai mult spațiu personal. Am conștientizat că nu am nevoie de atât de multe obiecte, mă pot descurca și fără ele. E mult mai ușor, inclusiv cu curățenia. Traiul ecofriendly presupune să renunți la obiectele de unică folosință (cele mai multe din plastic, care poluează teribil) și să le înlocuiești cu obiecte din materiale mai rezistente, reciclabile și reutilizabile la infinit. Refuz la magazin pungile de plastic, am la mine o sacoșă textilă pentru cumpărături. Nu mai cumpăr apă îmbuteliată în plastic, am instalat acasă un filtru și beau apă de la robinet, afară port cu mine o sticlă de inox pe care o reumplu. Refuz paharele de cafea din hârtie/plastic și rog să pună cafeaua în cana mea de bambus (sincer foarte rar beau coffee to go, prefer să beau acasă, la birou sau linișită în cafenea).
Gătesc mai mult acasă și duc la muncă în caserole, comand mai puțin mâncare sau mănânc mai rar în oraș. Sincer, pe aplicația mea de buget, aici se văd cele mai mari reduceri de costuri, la mâncare. Încerc de asemenea să reduc produsele ambalate în plastic și să le înlocuiesc cu alternative mai sănătoase. Încă nu reușesc să ajung la piață atât de des cum mi-aș dori, dar prețurile de acolo sunt cu adevărat diferite de supermarket.
La fel și calitatea produselor. Inițial aveam sentimentul că plătesc mai mult, pentru că sunt mai scumpe produsele eco/ bio. Dar sunt infinit mai eficiente, mai sănătoase, mai prietenoase cu mediul, mai concentrate și durează mai mult. Așadar per ansamblu este chiar mai ieftin. Stilul de viață zero waste înseamnă să-ți reinventezi produsele de igienă personală și de menaj, să simplifici, să renunți la tot ce e ambalat în materiale greu de reciclat.
Am renunțat la multe produse pe care le cumpărăm pentru că așa face toată lumea. De exemplu 6-7 sticle cu diverși detergenți pentru curățat casa pot fi înlocuite cu nuci de săpun, oțet, bicarbonat de sodiu, lămâie și uleiuri esențiale și doi detergenți bio diluabili. Și aici se simte diferența la portofel. O simplificare pe toate palieriele vieții tale înseamnă, implicit, o economisire a resurselor, mai ales o economisire a banilor.
Sunt multe beneficii în acest stil de viață, aș putea scrie un roman, dar nu vreau să mă lungesc. Vă invit în luna iulie la Biblioteca Emil Gârleanu, să participați la proiectul nostru #iuliefărăplastic. Veți descoperi acolo pașii spre o viață mai sustenabilă și mai “economă” din toate punctele de vedere.
Ce faci cu banii pe care îi economisești?
Simona: Citesc, merg la evenimente culturale, călătoresc, învăț lucruri noi în permanență, mă înconjor de lucruri frumoase, mă hrănesc mai sănătos, susțin cauzele în care cred, mă implic activ în viața comunității din care fac parte, mă răsfăț (pe mine și pe ceilalți).
De unde înveți despre cum să-ți gestionezi banii?
Simona: Pentru mine lucrurile vin natural, spontan, nu depun un efort conștient. Este ceva asimilat demult, în copilărie. În prezent urmăresc cu atenție doar fluctuațiile pieței, ca să înțeleg cum evoluează economia per ansamblu.
Îi datorez enorm mamei, care, contabilă fiind, ne-a învățat de mici cum să ne gestionăm banii. De la ea am aflat cum se face un buget, care sunt cheltuielile casei, cum să prioritizezi anumite lucruri, cum să faci economii, în ce să investești banii etc. La noi în familie banii au fost mereu transparenți, se discuta despre ei, știam care este dinamica lor, ne consultam împreună cum cheltuim surplusul. A fost un exercițiu bun, care ne-a ajutat în viețile noastre de adulți să ne administrăm (zic eu) mai sănătos finanțele.
Chiar și acum ne consultăm în familie în legătură cu diversele investiții financiare pe care le facem. Și ajută enorm să vezi și puncte de vedere diferite, să gândești lucrurile pe termen lung, să ai o privire de ansamblu asupra unei situații.
Ahhh, și de vreun an și ceva urmăresc regulat postările și interviurile tale legate de economisire și blogul Inozei și rubrica ei de bugete vs. cheltuieli. Mi se pare important să ne informăm în permanență, să integrăm în viețile noastre obiceiurile bune pe care le vedem la ceilalți.
Te îmbrățișez, dragă Simona, și merci pentru optimismul și inspirația de astăzi!
Citește și:
Felicitări, Simona!✨
Îmi place cum gândești, admir ce faci si abia astept sa ne întâlnim la tine in sufragerie la un ceai. ?✨?
Faină ești, Simona! 🙂
Pe gustul meu Simona asta! Bravo! si la mai mare!