Vrei să atingi independența financiară? Bine ai venit la noua serie de interviuri pe blog, inspirată chiar de o cititoare a blogului. Azi povestim despre de ce e important să-ți faci o strategie de investitii.
M. D. mi-a zis că i-ar plăcea să povestesc eu din experiența mea cu investițiile (în sensul că ar vrea o perspectivă feminină). Pentru că eu sunt la foarte început pe partea practică, m-am gândit să le iau la întrebări pe câteva femei faine despre primii lor pași în investiții.
Vor urma posibil și perspectivele unor bărbați investitori, va urma cu siguranță și experiența mea, însă voi vedea pe termen lung cum va evolua această serie.
Notă importantă: investițiile pe bursă (dar nu numai acestea) sunt foarte riscante. Investește pe termen lung și investește doar bani pe care îți permiți să îi pierzi. Invitatele mele din această serie vin cu experiența lor personală și recomandările pe care le extragi de aici sunt doar niște opinii personale. Înainte de face orice investiție, educă-te foarte bine și asumă-ți întreaga responsabilitate pentru deciziile tale.
Spune-ne mai întâi despre tine un pic. Cu ce te ocupi? De când ești pasionată (sau te interesează) domeniul investițiilor?
Lucrez într-o instituție financiară și sunt în acest domeniu de 13 ani. Am studiat economie și finanțe în facultate, însă interesată de domeniul investițiilor personale nu am fost decât după ce am întâlnit conceptul în timp ce învățăm pentru un examen specializat pentru profesioniști în domeniu (adică acum vreo 5 ani).
Atunci am intrat în detalii teoretice despre investiții pe termen lung, importanța diversificării, profilului de risc, pregătirea portofoliului pentru pensionare etc.
Mi-a trebuit ceva timp să fac trecerea de la teorie la practică și am început efectiv să investesc pe bursă acum 1 an și jumătate.
Ce înseamnă pentru tine independența financiară?
Pentru mine independența financiară înseamnă «lipsa grijilor» legate de ziua de mâine și posibilitatea de a mă implică în orice proiecte doresc, la care țin, indiferent dacă activitățile respective mi-ar aduce sau nu venituri.
Independența financiară mi-o imaginez cu mai mult timp pentru lucruri importante pentru mine inclusiv pentru familie, prieteni și pasiuni.
Când și cum a început drumul tău către independența financiară?
Cred că a început din copilărie, care a fost plină cu “nu avem bani” și cu “din salariu nu te îmbogățești” și care au făcut că valoarea „siguranță financiară” să fie importantă pentru mine.
Apoi, în timp, educația în domeniu și oamenii pe care i-am întâlnit m-au făcut conștientă de importanța economisirii și investițiilor, că nu e suficient și indicat să ne bazăm pe pensia de la stat și bineînțeles dorința de a nu depinde toată viață de salariu.

De ce investești? Are legătură cu independența financiară sau cu un alt obiectiv de al tău?
În acest moment, are legătură cu independența financiară. Îmi doresc să am venituri pasive și să îmi cresc constant portofoliul de active.
Când și cum ai început să investești pe bursă? Descrie procesul și pașii mici prin care ai trecut.
Am economisit constant încă din 2013, însă ce economiseam am folosit pentru a rambursa creditele. După mai mulți ani de rambursări anticipate ale creditelor ipotecare, în 2019 mai rămăsesem cu puțin și m-am simțit confortabilă să încep să investesc.
Cred că Bogdan Dinu a avut cel mai mare impact în decizia de a face pasul (mulțumesc, Bogdan!). Îi citeam blogul de ceva timp și la începutul lui 2019 am hotărât să încep prin a investi în indexul BET al BVB. Am ieșit din investiția aceea pe pierdere de mai mult de 20% după un an.
Asta a fost greșeală de începător din care am învățat importanța planului (și implementării planului) pe termen lung indiferent de fluctuația pieței.
Mi-am schimbat strategia de investitii și am început să investesc internațional în ETF-uri, sume constante lunare.
Acum ai o strategie de investitii pe termen lung? Dacă da, ce capitole cuprinde planul tău și ce ai recomanda altor femei la început de drum să planifice înainte de a întra pe bursă?
Am un plan pe termen lung, o strategie de alocare pe active și un termen investițional de min 10 ani. Profilul meu de risc aș spune că este mediu spre ridicat (dat de faptul că sunt relativ tânără și am o perioada investițională lungă). Aș vrea să rafinez în timp acest plan și să îl discutăm în familie periodic.
Cel mai important lucru de avut în vedere este profilul de risc, care este influențat de caracter, adică de aversiunea personală față de pierderi potențiale (willingness to take risk). Dar și de vârstă și implicit termenul vizat pentru investiții (ability to take risk) – cu cât este mai lung cu atât riscul asumat poate fi mai mare.
Apoi, în funcție de profilul de risc, este importantă strategia de alocare pe active a investițiilor: profilul de risc influențează alocarea investițiilor către acțiuni (mai riscante) sau obligațiuni de stat (mai puțin riscante). Acesta se poate schimba în timp și trebuie reanalizat cu o frecvența de cel puțin o dată pe an.
Ce personalitate financiară ai tu când vine vorba de risk management și care sunt tipurile de investiții cu care te simți tu cel mai confortabil?
Am o aversiune la risc destul de ridicată și de aceea nu mi-aș pune toate ouăle în același coș sau doar în câteva coșuri :).
Prefer să îmi diminuez riscul de a pierde prin diversificare.
Se știe că diversificarea este cea mai bună modalitate de a diminua riscul.
Desigur, riscul mai mic vine și cu un potențial de câștig mai mic, însă sunt confortabilă cu un randament mediu de 7-8% anual având în vedere că termenul meu de investiții este unul lung.
Nu cred în îmbogățiri rapide și nu m-aș simți confortabil să-mi asum un risc mare cu tot portofoliul (sau o mare parte din el). Pe măsură ce portofoliul meu va crește, voi lua în considerare să aloc o parte mică (max 5%) pentru investiții mai riscante.
Cum știi ce profil de risc ai?
Profilul de risc l-am identificat citind teoria financiară: aversiunea mea la pierderi este mare ceea ce teoretic m-ar duce într-un profil de risc mic (și implicit investiții sigure), însă uitându-mă și la abilitatea personală de a risca (legată de vârstă și termenul investițional), a reieșit că pot investi mai riscant (mai mult în acțiuni).

Care e componența portofoliului tău? În ce anume investești?
Momentan investesc în 5 ETFs: bonds (20%), equity: MSCI World (55%), MSCI Emerging (10%), Small caps (10%) și Clean Energy (5%).
Ce principii de viață și de mentalitate crezi că te-au ajutat să intri pe bursă?
Importanța siguranței financiare, care mi-a fost indusă de mică, a contat mult. Apoi educația financiară a fost deosebit de importantă, pentru că am realizat că bursa nu este un joc de noroc (așa cum am crezut mult timp) și, de fapt, investițiile se pot face astfel încât să controlezi riscul.
Dacă ar fi să recomanzi un singur lucru femeilor interesate de bursă și/sau de alte tipuri de investiții, care ar fi acel sfat?
Să citească înainte despre investiții eficiente, să nu se arunce în decizii de investiții fără să înțeleagă în ce investesc – pot să înceapă prin a citi blogul www.carutacubani.ro.
Nota N.D.: După ce te-ai informat din surse gratuite, îți recomand acest curs de investiții eficiente la bursă. E cursul care m-a luminat și pe mine foarte mult, iar Bogdan Dinu (cel la care se face referire în text) este co-autor. Link-ul este afiliat, dar recomand acest curs, în primul rând, pentru că e foarte valoros și pentru că e tot ce îți trebuie pentru a investi pasiv prin ETF-uri.
Citește și:
Pingback: Primii pași în investiții {4} Portofoliul All Weather recomandat de Ray Dalio • Natalia Dabija
[…] Primii pași în investiții {3} Cum să-ți faci o strategie de investitii în funcție de profilul… […]