Am închis lumina, apa, am închis geamurile și ușile. Am închis facebook-ul bine-bine și am plecat în vacanță. Aproape 3 săptămâni de Olanda.

Am pedalat cu soarele în ochi, am pedalat sub ploaie mărunțică, am pedalat cu vântul în spate, dar și împotriva lui. Când Lia urla de la atâta ploaie, am tras la dos într-o cafenea retrasă și am mâncat clătite delicioase și ciocolată fierbinte. Am testat toate locurile de joacă de pe drumuri, chiar și un loc de joacă din curtea privată a cuiva. Și nu suntem neapărat mândri de asta, dar na, așa se întâmplă dacă suntem obișnuiți cu garduri sau semne, ceva. Am îmbrătișat liniștea și pitorescul satelor de la țară, am făcut mușchi la picioare de la atâta bicicleală. Unii dintre noi au tras câte un pui de somn direct pe bicicletă, ce noroc că nu e vorba de cei care pedalează. Am tras în piept miros de iarbă proaspăt cosită (nu, nu iarbă din aia), am răsuflat miros de pământ ud pe potecile din păduri și parcuri, am tras în piept aromă (nu tocmai plăcută) de balegă de vacă, am mirosit marea.

Am mâncat multe sandwich-uri, am și gătit seara, am mâncat și la restaurant, dar foarte rar și uneori tot sandwich-uri, că asta mănâncă olandezii la prânz și cină. Ne-am lăsat bronzați de soarele fierbinte din Haga, am petrecut mult timp împreună, ne-am jucat cu apă, ne-am jucat cu nisip. De fapt, ce spun eu, ne-am jucat mult cu nisip, în fiecare zi, că toate locurile de joacă au pe jos nisip. Am savurat liniștea din rezervațiile naturale. Am savurat gălăgia mării. Dar nu pot să spun același lucru despre vânt.

Am luat la pas mărunt străzi din Utrecht, S’Hertogenbosch, Haga, Eindhoven, Delft, Gorinchem și încă câteva localități mici. Dar am fost mult mai bucuroși pe biciclete. Și noi mai bucuroși – că nu stăteam pe loc (ca atunci când ne plimbam pe jos), dar și copiii bucuroși. Cu condiția să ne oprim la toate locurile de joacă.

În orașele mari, am străbătut mai mult muzee decât străzi. Nu mi-am închipuit vreodată că o să putem face asta acum, cu Lia veverița, care nu stă locului o clipă. Dar da, am reușit, pentru că muzeelor lor sunt interactive. Cel puțin, cele la care am fost noi: Madurodam, Museon din Haga, Sea Life, Muzeul Trenurilor din Utrecht, Muzeul Philips din Eindhoven. Am gustat ceva realitate virtuală la muzeul trenurilor din Utrecht, ne-am întors pe timpul cavalerilor la muzeul Museon din Haga, ne-am minunat de căsuțele mici din Madurodam și de rechinii din Sea Life, ne-am minunat de niște mâini dibace la un atelier de fabricare a sticlei.

Când nu am mai putut, ne-am rezervat câte o zi fără planuri, doar mâncare, locuri de joacă și relaxare. Am avut și stres (chiar în a doua zi de vacanță), când am avut un accident cu bicicletele cu Tudor și a trebui să mergem la doctor, dar într-un final am fost (și suntem) bine.

Am lăsat așteptările la o parte, am lăsat telefoanele doar să ne ghideze drumul, am lăsat graba pentru altă dată, am culcat copiii devreme seara și am petrecut mai mult timp împreună și am avut cea mai frumoasă vacanță din ultimii 5 ani. Sau poate chiar mai mulți.

Și acum ne-am întors și ne continuăm vacanța acasă. (Tudor nu merge la grădi o perioadă.) M-am întors resetată, mi-am dat seama cât de mult rău îmi face Facebook-ul, și în general, statul pe telefon. Mi-am dat seama că dacă vreau să am o zi (și o viață) minunată, e în puterile mele să o am. Totul depinde cu ce gîndire plec la drum de dimineață. Cât de bine îmi stabilesc prioritățile, cât de ușor îmbrățișez viața pe care o am, cu tot cu provocări și neplăceri. Sper să mă țină mai mult gândirea asta, că tare îmi face bine!