Îmi place mult ziua de bagaje. Îmi aloc, de cele mai multe ori, o zi întreagă pentru asta.

Îmi place să le fac pe îndelete, cu muzică în surdină. Făcând slalom printre valize și etaje, dar fără să fac slalom printre treburi.

Îmi place să văd și prin casă la ce pot să renunț, care-s lucrurile pe care nu le-am mai folosit demult și de ce lucruri ne putem lipsi.

Eu sunt din Republica Moldova și vizitele noastre acasă înseamnă și debarasare. Ducem în Moldova ceea ce nu mai folosim și ca să strâng toate acele lucruri, ziua mea de bagaje începe cu câteva zile înainte, cu etapa de scanare.

Îmi bag capul într-un dulap, văd ceva ce merge de dat mai departe, scot capul și acel lucru și îl pun într-un pachet. Și tot așa până adun multe pachețele prin casă :D.

Nu mai ducem acasă lucruri care să-i încurce pe ai noștri. Ducem doar lucruri care știu că le pot fi de folos. Într-o vreme, duceam la mama tot felul de lucruri de care îmi era greu să mă despart, doar pentru că ea avea spațiu de depozitare. 

Am renunțat la obiceiul ăsta, pentru că și casa lor devenise „îngreunată”. Dar mai ales pentru că și ei și-au început propria debarasare. Sinceră să fiu, acum mi se pare și o lipsă de respect pentru casa altuia. 

Acuma e cu întrebare: Vă este util aparatul ăsta în stare perfectă? Dacă da, vi-l las. Dacă nu, găsim noi alt mușteriu. 

Așa fac și cu pachetele pe care le donăm la o casă de mame fugite de acasă sau la magazine caritabile (Pentru București, magazinul Taica Lazăr e o sugestie.) Donăm doar lucrurile în stare foarte bună, lucruri care chiar ar putea să fie folosite de către alții. Tot ce e pătat, rupt, ros până la epuizare merge la reciclare. (Hainele la H&M, cărțile super uzate la hârtie, aparatele de casă la firme specializate, atunci când cumpărăm unul nou).

Îmi place ziua de bagaje și pentru că știu că după asta urmează o vacanță.

Urmează să schimbăm aerul, uneori dinamica (puțin, dar totuși). 

Uneori revedem fețe demult văzute. Uneori schimbăm multe case, ne încărcăm cu energie bună și umplem goluri adunate peste an.

În vacanța de iarnă simt că se face mult loc în viața mea. Când toată lumea are motoarele turate la maxim (cel puțin înainte de Crăciun), mie îmi vine să mă duc în interior, printre oameni dragi și scris în caiete.

Îmi place ziua de bagaje, pentru că o simt ca o curățare.

De fiecare dată când fac bagajele, văd cât de puține haine mai am în garderobă. Dacă plecăm pe o perioadă mai lungă, se cam curăță și sertarele mele și inima mea se bucură. Tot atunci fac revizuiri și pentru hainele copiilor și îmi dau repede seama ce le mai lipsește sau ce au cu prisosință.

Mă simt foarte liberă când văd că aproape toate hainele mele de sezon încap într-o valiză mică.

Citește și:

Despre tiparele de comportament și de ce le perpetuăm până apare „o valiză grea”

De data asta o simt și ca o curățare a sufletului. 

Am debarasat mult în ultimii ani și, odată cu acele lucruri date, am dat mai departe și părți din mine. 

De unele m-am dezlipit foarte încet (am avut mult timp o cutie cu cărți care abia luna trecută a plecat din casa noastră). De altele mă dezlipesc repede, ca și cum aș scoate un plasture. Doare un pic când trag, dar mă simt atât de eliberată după.

Fiecare an de debarasare e tot mai dureros, pentru că, dacă la început renunțam doar la lucruri inutile, acum a venit timpul să renunț la acele lucruri care spun lucruri despre mine. 

E ca și cum aș da drumul unor părți din identitatea mea și mă doare întrebarea: Dar ce rămâne în urmă?

În același timp devin tot mai eficientă la debarasare, știu foarte bine de ce țin de unele lucruri și cum să le dau totuși drumul.

Anul ăsta, însă, începe să-mi fie clar și alt lucru: există o ciclicitate în toate.

Chiar dacă nu știu ce rămâne în urmă, chiar dacă nu știu cine mai sunt eu fără acele lucruri, ACUM ȘTIU că golul va fi gol atât cât va fi nevoie și apoi se va umple. 

Mor părți din mine, se nasc altele noi. Mor părți din lume, se nasc altele noi. Lumea e ciclică.

Ce mai este adevărat acum pentru mine: nașterea nu se poate produce, dacă eu nu las să (se) moară.

Îmi place ziua de bagaje și pentru că atunci îmi aduc aminte de câte de puține lucruri avem cu adevărat nevoie.

Când plecăm într-o călătorie mai lungă, bagajele noastre includ tot ce ne e necesar și alea sunt lucrurile pe care le folosim și în viața de acasă.

Restul e umplutură. Umplutură care devine tot mai mică, de la an la an, dar care e încă acolo din diverse motive. Minimalismul ca la carte cere și o mână bună de coxones. 😀

Îmi place ziua de bagaje și pentru că e ziua când fac ordine în casă.

Îmi place să las lucrurile cât de cât aranjate, să știu la ce mă întorc.

Și aici apare întrebarea: Oare chiar mă ajută să știu asta?