Inclus: Cum se poate trai cu mai putin decat castigi si atunci cand esti la limita? Câteva întrebări care o să te ajute și multe sfaturi practice!
Cred că momentul în care scriem acest articol e unul foarte fertil. Asta pentru că Raluca Neagu este deja vedetă pe grupul de economisire și organizare, dar și pentru că e sfârșit de an și e un moment bun să ne reorganizăm finanțele și obiceiurile pentru următorul an.
Titlul articolului – Cum se poate trai cu mai putin decat castigi si atunci când esti la limita – e o întrebare pe care am primit-o într-un chestionar de la o cititoare, întrebare care acum devine un articol (de aia contează să-mi scrii și să mă inspiri cu provocările tale reale!).
Povestea mea e așa: eu nu am avut, din ce îmi amintesc, situații în care să fiu la limită cu banii.
Asta nu înseamnă că am avut mereu venituri mari. Primul meu salariu a fost în jur de 600 ron (drept că asta se întâmpla în Republica Moldova unde acei bani însemnau ceva mai mult decât în RO), apoi aici în RO primul salariu a fost de 1000 de ron. Însă pe vremea aia și eu eram foarte tânără, fără obligații, stăteam în chirie cu prietenele sau în chirie plătită de angajator și l-am avut ca suport și pe fratele meu.
Iar traseul meu cu a economisi constant a început mai târziu, când și banii pe care îi făceam erau mai mulți.
Așa că pentru a răspunde dintr-un unghi cât mai realist, am invitat-o pe Raluca Neagu – care întreține o familie de 2 persoane cu venituri de 4200 ron – să facem un articol colaborativ pentru a răspunde la întrebarea arzătoare din titlu.
Eu mă voi axa pe partea de mentalitate, iar Raluca va acoperi partea practică.
Sper să-ți placă!
Întrebări pe care să ți le pui pentru a-ți înțelege situația
Prima întrebare pe care mi-aș pune-o aici ar fi:
– Ce înseamnă să fiu la limită cu banii?
Tu analizează pentru tine, iar eu văd cel puțin 2 direcții de aici:
- Fie veniturile sunt mici (și cel mai probabil asta a vrut să întrebe cititoarea)
- Fie ajungi la fundul sacului, chiar dacă veniturile sunt medii și abia atunci îți dai seama că vrei să economisești.
Aș lua-o pas cu pas și m-aș întreba:
– Ce se întâmplă de sunt (sau am ajuns) aici?
Când îți pui întrebarea, uită-te la situație din mai multe unghiuri de vedere (de aproape/detașat, de sus, emoțional/rațional). Doar observă ce se întâmplă, nu te judeca, că nu te ajută. 🙂
O altă întrebare care poate să te ajute ar fi:
– Ce anume din ce fac eu mă ține în acest loc?
(fie într-un job unde faci bani puțini, fie într-o situație când ești la limită cu banii în fiecare lună, deși salariul e mediu.)
Întrebarea asta e despre a-ți asuma responsabilitatea pentru acțiunile tale. E mai ușor să zici că angajatorul e nașpa, că statul e de vină, că a venit pandemia etc. Însă e mult mai lucrativ să te concentrezi pe ceea ce ține de tine.
Când veniturile sunt medii și tot ajungi la limită cu banii…
Observă, mai întâi, care sunt tendințele bugetului tău.
Câteva motive pe care le-am observat eu (lista nu e exhaustivă):
- Fie te îndatorezi prea mult și cumperi mai mult decât poți duce
- Fie cumperi haotic și mult mai mult decât ai nevoie
- Fie neprevăzutele sunt prea dese și nu-ți aloci timp și bani să le planifici
- Fie acoperi nevoi și goluri emoționale cu cheltuieli impulsive (nevoia de validare, nevoia de însemnătate etc)
- Fie îți pui prea multe restricții la sfârșitul lunii (pentru că ești la limită) și dai buzna în bani când intră salariul
- Fie cheltuiești prea mult din nevoia de a-i impresiona pe alții
- Fie nu ești în cercul potrivit și te iei după alții când sufletul tău își dorește siguranță
- Sau dacă mă uit de mai sus, fie e un conflict interior în tine apropo de bani și anumite credințe din tine se bat cap în cap
O altă întrebare după ce ai analizat bugetul și pe tine însuți:
– Ce aș putea să fac diferit de mâine, știind ceea ce știu acum despre mine și despre situație?
O recomandare generală
Atunci când e vorba de venituri foarte mici, recomandarea mea e să te concentrezi pe a crește veniturile, nu pe a tăia din cheltuieli.
În același timp, poți să lucrezi și cu micile obiceiuri care duc spre economisire (cum ar fi, în primul rând, evidența cheltuielilor sau o plată lunară, cât de mică, pentru tine însuți). Dar, din experiența mea, este mai eficient să lucrezi pe câte un plan, nu pe toate odată.
Încă un lucru relevant, renunță la capcana “aș economisi dacă veniturile mele ar fi mai mari”. Cel mai probabil tiparele tale de cheltuieli se vor menține și vor fi aceleași și la venituri mai mari. Dacă nu faci schimbări conștiente, începând cu azi, cel mai probabil nu vei economisi nici atunci.
Ce schimbări conștiente să faci zi de zi? Te las pe mâinile Ralucăi.
Deși am trăit o viață fără prea multe privilegii, noțiunea de economisire nu am avut-o decât târziu, mai exact în 2015, când, datorită conjuncturii, am devenit unicul provider al casei.
Spaima zilei de mâine m-a obligat să reconsider tot ce făcusem greșit până în acel moment.
Cum se poate trai cu mai putin decat castigi? Cum am început eu
1. Am notat toate cheltuielile pe o perioadă de o lună de zile
2. Am început să „tai” din tot ce se putea tăia
3. Am promis că, orice s-ar întâmpla, să pun deoparte pentru economisit, o sumă cât de mică
Cum am procedat?
1. Economia cu energia electrica/termică/apa
- am schimbat toate becurile cu unele economice
- regula casei „lumina stă aprinsă doar în camera în care stăm „
- am cumpărat baterii reîncărcabile pentru micile electrice și electrocasnice
- am setat termostatul de cameră la 20° ziua și 17-18° noaptea (nu moare nimeni de frig)
- spăl doar o dată pe săptămână (lenjeriile la 50°, restul hainelor la 40°)
- dușuri scurte
- apa nu curge încontinuu cât ne spălăm pe dinți
- plătesc anticipat (pe timpul verii) factura la gaze
2. Economia cu mâncare și consumabile
- am stabilit buget săptămânal (5 plicuri pentru toată luna, cu sume egale, exacte)
- am experimentat produse „marca proprie ” din diferite magazine și am constatat că nu diferă foarte mult de cele de „brand”
- merg la cumpărături doar cu lista
- cumpăr alimente esențiale (cel mai frecvent) și încerc să gătesc cât mai des
- am cumpărat o cană cu filtru
- înainte de a merge la cumpărături, mă asigur că am consumat cât mai mult din ce am deja în casă
- am redus cantitatea de produs folosită la șampon, pastă de dinți (cantitatea recomandată este cât un bob de mazăre), detergent lichid (la un ciclu de spălare, maxim două măsuri)
- congelez tot ce se poate congela (legume, sos pentru paste, sandwich-uri )
3. Economia cu hainele
- cumpăr frecvent la reducere și din magazine second hand
- negociez la preț produse care prezintă mici defecte (am mașină de cusut și mă pricep la „reparații „)
- încerc să spăl hainele la temperatura recomandată pe etichetă
- spăl lenjeria intimă „de mână”
- donez și primesc haine pe și de pe grupuri de freecycle
3. Cum economisesc cu altele
Aici cuvântul cheie este SKILL-URI:
- știu să cos, tricotez, croșetez, zugrăvesc, gletuiesc etc
- mașina de cusut – esențială pentru mine
- am învățat să tund și să mă tund
- epilat, manichiură, pedichiură, pensat, vopsit, toate acasă, cu mâna mea
4. Cum economisesc pentru vacanțe și alte cheltuieli
Aici mă bazez pe plicuri:
- pentru vacanțe am două plicuri: intern și extern
- orice sumă rămasă din bugetul lunii în curs merge la plicul pentru interne, iar când se poate, schimb și în euro pentru externe
- economisesc pe tot parcursul anului
- pentru aniversări, Crăciun, dentist, medicale, impozit, alocație copil(din bugetul casei), asigurarea Academica, toate având plic special, fiecare fiind alimentat lunar cu sume între 50 și 150 de lei
Citește și: Cum să economisești cu metoda plicurilor (interviu cu Raluca)
5. Cum economisesc pentru „zile negre”
Prima sumă economisită a fost de 50 de lei, virament bancar automat în o zi fixă a fiecărei luni. Treptat am crescut suma, până când am considerat că viramentul bancar nu mai e necesar, pentru că deja înțelesesem care îmi sunt obiectivele.
Acum îmi virez în cont, sume de până la 1000 de lei, în funcție de cheltuielile din luna respectivă.
În concluzie
Raluca: Opinia generală a celor din jur, despre mine și sistemele mele, este că sunt exagerată, prea organizată, pierd prea mult timp cu socoteli și bugete.
Realitatea este că nu am rate, datorii și nici stresul zilei de mâine. Nu mă privez de nimic, doar am standarde și priorități diferite.
Ce aș mai puncta eu, Natalia, e următorul lucru: învață să fii recunoscătoare pentru ce ai deja și concentrează-te, așa cum spune Raluca, pe prioritățile și standardele tale, nu ale altora.
PS: Pe Raluca Neagu o găsești pe Instagram cu contul Trăim cu puțin. Are sfaturi foarte practice și nu-și limitează cu totul plăcerile, ci caută variantele mai eficiente. Raluca va reveni cu articole scrise pentru comunitatea noastră. Ce întrebări ai pentru ea? Orice întrebare bună poate deveni un articol!
Fara rate si datorii!
Fara sa fiu rauvoitoare – dar locuinta actuala cum a fost dobandita?
A scris pe instagram ca a facut plati anticipate.
felicitari pentru disciplina, am multe de invatzat de la tine, Raluca.
Te imbratisez si felicitari pt generozitatea cu care ne prezinti ca se poate altfel!