La cea de-a 17-a întâlnire a Clubulul Părinților Pre(a)ocupați de Lectură, ne-am aliniat la Iulie Fără Plastic și am vorbit despre „Sapiens, scurtă istorie a omenirii” de istoricul Yuval Noah Harari.

Mi-a plăcut mult cartea, mai ales prima treime și ultima.

Am aflat multe lucruri noi, mi-a plăcut mult stilul de scriere. Parcă citeam o poveste din care învățam despre noi, oamenii, atât de simplu e scrisă.

Primele capitole mi s-au părut wow, bine structurate, cu multe dovezi științifice.

Însă, la un moment dat, a început să își expună părerile proprii, care păreau că sunt doar ipoteze. Am apreciat că de fiecare dată a menționat că există mai multe teorii și că lucrurile încă se cercetează, dar se simțea din prima în care teorie credea. Poate că e normal acest lucru, mie însă mi-a dat impresia, pe alocuri, că e subiectiv.

Ok, am început cu partea negativă. Însă subiectele pe care le aduce în față cartea asta sunt de mare valoare.

În continuare voi povesti despre ideile care mi-au plăcut mie cel mai mult. Apoi, voi povesti, pe scurt, despre discuția din club.

Puterea de a ne imagina lucruri și de a crede în ele

Yuval Noah Harari spune că noi suntem niște ființe sociale și cu ajutorul bârfei am reușit să locuim în grupuri relativ mari.

Cel mai bine funcționăm în grupuri de maxim 150 de persoane.

În grupuri mici, bârfa ne ajută să cunoaștem câte ceva despre fiecare om, iar asta ne ajută să conlucrăm împreună, fără să fie nevoie de reguli complicate de coabitare. Avem o anumită încredere într-un vecin mai îndepărtat doar pentru că îl cunoaștem pe vecinul de lângă noi, care îl cunoaște pe vecinul îndepărtat. M-am distrat făcând jocul ăsta de cuvinte. 🙂

Mai mult, Sapiens e singura specie de oameni, care a avut puterea să se unească în grupuri mai mari de 150 de persoane. Există dovezi care spun că se adunau mai multe triburi ca să doboare o ceată de animale.

Ca să poată să lucreze împreună (chiar și pentru scurt timp), aveau nevoie de un crez comun. Ori credeau în aceleași ființe mistice, ori în anumite teorii.

Extrapolând la oamenii din ziua de azi, putem să conviețuim atâția oameni împreună (într-un oraș, într-o țară, într-o Uniune Europeană etc) pentru că credem în niște valori comune. În ideea de oraș, de stat etc.

Stat, societate comercială, democrație, capitalism –  toate sunt doar niște idei, create de mintea omului, fără formă fizică.

Religia, cu toate formele ei, tot e o idee care ne unește și ne-a unit încă din timpuri străvechi. Doar că aveam alți zei (mai mulți sau doar unul). Puterea asta a fost parte din ceea ce a însemnat Revoluția Cognitivă (care a avut loc între acum 70.000 de ani și 30.000 de ani) și ne-a scos cu un pas în fața celorlalte specii de oameni.

Creștem forțat miliarde de animale ca să ne hrănim

Problema nu ar fi că le creștem, ci că le creștem într-un ritm atât de accelerat încât bieții vițeluși abia se nasc, trăiesc vreo 4 luni și ajung pe masa noastră pentru cea mai bună friptură de mânzat. Vacile sunt mulse în continuu (asta însemnând că sunt și fertilizate și fată în continuu, pentru că altfel nu ar avea lapte) pentru a ne satisface nouă necesarul de lapte.

Puii abia ieșiți din ou sunt aleși în funcție de sex și masculii sunt omorâți pentru că sunt considerați rabaturi. Vorbesc aici despre producția industrială, nu despre cea din gospodăriile de la țară, unde cocoșii au un loc de frunte. Și astea toate sunt exemple din carte, nu din alte surse.

Pentru mine această temă  – cum se cresc animalele în condiții industriale și cum ajung la noi – e destul de nouă și, recunosc, m-a pus la pământ.

Citeam șocată randurile alea și mă tot gândeam că, în carte, sunt date doar câteva exemple. Îmi imaginez ce se întâmplă în realitate…

A fost prima oară când m-am gândit serios dacă vreau să fac parte din acest lanț enorm sau ar trebui să îmi caut alte surse de mâncare.

A fost prima dată când m-am gândit serios la a renunța la carne. Asta nu înseamnă că pe loc am și făcut-o și nici nu știu dacă o să renunț vreodată, dar odată ce am realizat impactul meu asupra mediului și asupra animalelor, acest gând nu îmi va da pace niciodată.

Revoluția Agricolă și cum s-a schimbat viața oamenilor de atunci încolo

Înainte de Revoluția Agricolă, oamenii erau culegători-vânători.

Trăiau în grupuri mici, mâncau ce culegeau și ce prindeau la vânătoare. Migrau mult, pentru că erau mereu în căutare de mâncare.

Yuval Noah Harari idilizează această perioadă și spune că acei oameni erau fericiți, pentru că trăiau în prezent și tot ce aveau de făcut era să își caute de mâncare și să se ferească de răpitori. În rest, aveau timp să stea împreună, să socializeze, să se bucure unii de alții.

În momentul când au descoperit că pot să domesticească anumite culturi de cereale și anumite animale, oamenii și-au dat seama că așa ar putea să stea mai mult timp într-un loc.

Și asta au făcut.

Și-au creat multe unelte agricole, au cultivat grâne, au început să aibă siguranța zilei de mâine (că nu aveau să mai moară de foame, dacă nu găseau de mâncare multe zile la rând).

Dar s-a mai întâmplat un lucru.

Oamenii au devenit legați de loc și au început să aibă mulți copii.

Așa că, odată cu Revoluția Agricolă, populația de oameni a crescut foarte mult. Și aici a intervenit problema  – erau mult mai mulți, aveau siguranță pentru ziua de mâine, dar, per total, erau mai nefericiți față de predecesorii lor.

Pentru că mâncau mai prost, mai puțin variat, pentru că aveau mai puțin timp liber pentru distracții, pentru că aveau mai mult stres cu planificarea culturilor etc. Cel puțin asta e teoria în care crede autorul.

Pe Goodreads, multă lume a fost supărată că a prezentat Revoluția Agricolă în lumina asta. Pentru că revoluția asta a fost un pas foarte important în dezvoltarea omenirii.

Cea mai interesantă discuție mi s-a părut cea despre fericire

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Așa se numește capitolul care tratează fericirea și mi-a plăcut mult titlul.

Ideea e că am trecut, ca specie, prin foarte multe schimbări, care ne-au îmbunătățit viața. Cel puțin pe termen lung.

Suntem însă mai fericiți?

Asta se întreabă autorul. Apoi expune mai multe teorii despre cât de fericiți suntem în condițiile în care abilitățile noastre au sporit și au sporit și bogățiile materiale, pe care le stăpânim.

Foarte puțini istorici și-au pus problema să studieze istoria fericirii oamenilor, dar există totuși câteva teorii. Unii spun că progresul ne-a făcut bine, pentru că acel progres s-a născut din nevoia de a ne împlini anumite aspirații. Deci din momentul în care aspirațiile s-au îndeplinit, ar trebui să fim mai fericiți.

Alții sunt la cealaltă extremă și spun că progresul a venit cu putere, iar abuzul de putere (căruia oamenii nu i-au putut rezista, știm asta, nu?) a venit cu multă nefericire. Am ajuns să creăm o lume mai rece, care nu e potrivită pentru nevoile noastre reale.

Dar ce e fericirea, de fapt? Ce anume ne face fericiți?

Bogățiile materiale sau cele intelectuale, oamenii de lângă noi, sănătatea, genele?

Pe scurt, banii ne aduc fericirea, dar până la un anumit punct. Și pe asta o știam cu toții, nu?

Bolile ne diminuează fericirea pe termen scurt. Dar pe termen lung, ne fac să suferim doar dacă e o boală care se agravează rapid. Dacă boala nu se agravează, ajungem să ne obișnuim cu ea și ne influențează puțin nivelul de fericire.

Familia și comunitățile strânse ne fac fericiți. Oamenii care fac parte dintr-o familie iubitoare sunt mult mai fericiți decât cei care nu au o familie și nu fac parte dintr-o comunitate.

Și încă un lucru important pe care îl subliniază autorul e că fericirea noastră depinde mult și de așteptările pe care le avem. Unele așteptări ni le creăm noi, altele ni le crează societatea și mediul în care trăim și astfel ne influențează nivelul de fericire.

Unele teorii susținute de biologi spun că fericirea noastră e influențată de biochimia corpului nostru, adică venim echipați cu puterea de a fi fericiți într-o anumită măsură. Fiecare om are măsura lui. Pe o scară de la 1 la 10, unii oameni pot fi fericiți până în 7 (ca medie), iar la alții gradul de fericire poate să ajungă până la 9-10. T

otuși, concluzia e că toate aceste teorii se îmbină între ele și că fericirea noastră depinde de toți acei factori, pe care i-am enumerat mai sus, nu doar de biochimie sau gene.

Ce alte subiecte abordează autorul în carte?

O grămadă de alte subiecte interesante, cum ar fi:

• Cum a ajuns specia Sapiens să domine tot Pământul
• Cum a exterminat specia Sapiens multe specii de animale mega mari, din zone precum Australia, cele două Americi
• Cum miturile pe care le-am creat ajung să ne dicteze dorințele
• Despre scris și cum ne-a influențat evoluția faptul că am putut să notăm informații și să le păstrăm în timp
• Influența imperiilor asupra evoluței noastre și a lumii pe care o cunoaștem astăzi
• Cum au ajuns bărbații să fie considerați atât de buni (comparativ cu femeile, evident)
• Evoluția banilor și importanța lor în dezvoltarea noastră ca civilizație
• Revoluția Științifică și cea Industrială, care ne-au dat încredere în viitor și în progres

Discuții din clubul de carte despre „Sapiens, scurtă istorie a omenirii”

Am ales cartea asta în cadrul Iulie Fără Plastic, proiectul Emiliei, cum spuneam.

Am discutat mult despre cum putem să facem să nu fim parte din acel măcel de animale și am adus în discuție și vegetarianismul în cazul copiilor. Am ajuns la concluzia că nici una dintre noi nu și-ar lua răspunderea să nu îi mai dea copilului carne, dar am avut cu noi și o mamă de adolescent, care ne-a povestit despre fiul ei, care nu a mâncat niciodata carne.

Ne-am întrebat ce o să ajungă ei să mănânce peste zeci de ani, cum o să mai arate Pământul atunci, care vor fi obișnuițele lor.

Am mai vorbit despre:

• rolul comunităților și despre cum să creăm aceste comunități. Mi-am amintit atunci despre comunitățile urbane alternative despre care am citit la Miruna.
• despre fericire și mai ales despre teoria cu biochimia despre care am povestit mai sus. Nu prea ne-a convenit să acceptăm că fericirea noastră este independentă de noi (că e la nivel hormonal, unde nu avem control), dar am ajuns la un punct comun și am acceptat că fericirea noastră depinde de mai mulți factori, exact așa cum spunea, de fapt, autorul.
• ce putem să facem la nivel individual ca să minimizăm impactul nostru negativ asupra mediului. Să fim mai atenți la risipă, să folosim săculeți textili în loc de pungi de plastic, să consumăm puiul întreg, nu doar pulpele și carnea macră (astfel, evităm risipa, pentru că la nivel industrial organele interne sunt, de multe ori, aruncate), să facem cumpărături conștiente, nu impulsive, să pledăm la nivel de stat pentru un trai sustenabil, să avem grijă de mediul care ne înconjoară. Soluții sunt multe, rămâne doar să ne punem pe treabă. 🙂

Am fost vreo 9 fete la întâlnire și tuturor, cu excepția unei fete (care a citit mai multe cărți pe tema asta), ne-a plăcut „Sapiens, scurtă istorie a omenirii”, deci încă un motiv în plus să o citiți și voi. 🙂

Data viitoare ne întâlnim pe 30 august, de la 10:30, la biblioteca Emil Gârleanu și vorbim despre „Înainte să adorm” de S. J. Watson. Fiindcă e luna august e luna Thriller, vom avea și un thriller cadou de la Editura Litera și anume cartea „Femeia de la fereastră” de A.J. Finn.