Deea, nu te da în leagăn!…că e soare! Deea, nu arunca cu mingea în nisip! Deea, nu te juca în nisip! Deea, dă-i masina ta băieţelului de lângă tine (chiar dacă nu-l cunoşti)!

Deea, nu fă asta, Deea, fă cealaltă, Deea, joacă-te cuminte, nu cum vrei tu!

…Nici nu ştiu de ce ies unii părinţi cu copiii la locul de joacă. Îi scot afară ca pe nişte animăluţe necuvântătoare, că aşa TREBUIE, şi îi ţin într-o lesă invizibilă, invizibilă dar foarte strânsă: „Nu fă asta, nici pe asta, nici a treia nu-i prea bună, iar nisipul e şi mai rău. Mai ales de când avem toţi maşini de spălat în casă.”

Iar bunicii, din exces de zel, din cauza responsabilităţii mari pe care o simt pe umeri, sunt şi mai şi. Mă tot întreb de ce scot copiii afară – e ca şi cum le-ai arăta copiiilor în continuu o îngheţată, dar nu le-ai da voie să guste din ea. Îi scoţi, le arăţi leagănul şi cam atât. Bună treabă!

Motivele or fi multe, explicaţia, însă, e simplă: e mai uşor să strigi ‘Nu!’ de pe bancă, în timp ce mai schimbi o vorbă cu vecina, decât să stai cu copilul să te joci sau pur şi simplu să umbli după el să-l observi, fără să intervii, atunci când aleargă nevinovat cu alţi copii. E mult mai uşor.

Eu însă, până una alta, abia aştept prima ploiţă de vară pe care să o pot savura împreună cu Tudor!