Te așezi pe covor și te joci. Faci turnulețe, împingi mașinuțe, te joci de-a baba oarba. Încerci să zâmbești, să te ții veselă și tare, să creezi un spațiu safe în care copilul tău să se simtă bine. Să creezi un spațiu în care să vrea să stea și să revină. Chiar dacă îți este greu, chiar dacă ai vrea să dormi sau să urli la lună în loc să te joci.

Adevărul e că așa sunt eu cu voi.

Uneori. Nu tot timpul.

Adevărul e că am avut o săptămână proastă. M-am simțit neputincioasă, sleită și stoarsă, agresată uneori, din simplu motiv că nu mi se respectă spațiul propriu, că nu îmi fac timp suficient pentru mine, că nu beau un pahar de vin mai des.

Cu toate astea, aveți mai jos bucuriile mele de săptămâna asta. Pentru că aleg și îmi face bine să mă concentrez pe bucuriile simple.

Că am mâini, picioare, piept și burtă și tot ce îmi trebuie.

Că am ochi, nas, gură, urechi și față.

Că aud, simt, văd, mă orientez în spațiu și adulmec.

Că scriu.

Că scriu tot mai bine. Nicio falsă modestie și comparându-mă doar cu mine.

Că m-am întâlnit într-o zi de joi, de la 10 dimineața, într-un bistro cumsecade cu 3 fete faine, ca să le cunosc mai bine.

Că am o familie frumoasă.

Că am citit din cartea lunii (la clubul de carte) – „Dragostea unei femei cumsecade” de Alice Munro – mi-a fost greu să mă opresc.

Că soțul meu iar a făcut un tort bun, de să te lingi pe degete. I-am și zis că ar putea să ceara minim 100 de ron pe el.

Că afară e o toamnă aurie și lungă, exact cum îmi place mie.

Că m-am jucat pe covor cu copiii și am încercat să mă țin tare. Așa cum o fac uneori cu voi, da’ doar uneori.

Că mă citiți și aveți răbdare cu mine.

Săptămâna voastră cum a fost? Povestiți-mi și mie în comentarii!