Cel mai greu e atunci când unul trage într-o parte și altul în cealaltă. Apar rupturi, tu nu mă înțelegi, tu ești prea autoritară, tu vrei prea multe, tu nu vrei niciodată nimic, cuvinte care nu duc niciunde. Și apoi e povestea în care partenerii se consultă unul cu altul, când nu ascund detalii (decât […]
Frugalitățile lunii Septembrie sau cum am apelat la fondul de urgență
Dacă lunile iulie și august grele din punct de vedere emoțional (îți povesteam aici), luna septembrie a fost și mai și. Noi avem un apartament pe care l-am dat în chirie. În septembrie au plecat chiriașii, am preluat apartamentul și, la pachet, am preluat și o grămadă de mici problemuțe, pe care le-am descoperit după […]
Frugalitățile lunilor Iulie și August (ce să nu faci ca să economisești)
Uh, iulie și august au fost niște luni deosebite. Și a venit și septembrie care tot deosebit e, dar din alte motive. Să le luăm pe rând. Culoarea lunii iulie a fost maro. Nu a fost negru, pentru ca asta ar fi însemnat depresie, dar a fost maro pentru că tot rău m-am simțit. A […]
Bugetul Familiei #2: Pe ce-și cheltuiește banii o familie de antreprenori din București
Cu această serie de articole, mi-am propus să aduc în față cât mai multe familii de la care să învățăm despre cum să ne gestionăm cheltuielile. În curând voi reveni cu un chestionar cu ajutorul căruia voi colecta anonim datele și o să îl pun aici ca să puteți contribui și voi. Dacă nu aveți […]
Cheltuielile impulsive – cum să le vii de hac (idei din experiența mea)
Disclaimer: Acest articol poate include linkuri afiliate. Dacă tu cumperi folosind acele linkuri, eu primesc un mic comision, iar pe tine nu te costă nimic în plus. Recomand doar lucruri care îmi plac! Intri în magazin și ochii îți fug în toate părțile? Ah, ce frumoasă e rochița asta! Ah, papucii ăștia ar merge cu […]
Bugetul Familiei #1: Pe ce-și cheltuiește banii o familie cu 1 copil
De fiecare dată când lansez un proiect nou simt furnicături în stomac. Pentru că mă expun, pentru că mă tem că ceva nu e bine, pentru că…știți și voi cum e. Proiectul de azi îmi dă furnicături speciale, pentru că mi-am făcut curaj să rog oamenii să îmi dea cifre. Cifre reale dintr-o familie reală […]
45 de principii de economisire de la comunitatea Organizează. Economisește. Trăiește!
Inclus: O listă de 45 de principii de economisire oferită de oameni obișnuiți care economisesc. Cum spuneam în acest reportaj (pentru care îi sunt super recunoscătoare Oanei), am înțeles de curând că foarte multă lume economisește într-un fel sau altul. Așa se face că și pe grupul nostru – Organizează. Economisește. Trăiește – sunt o […]
Cum poți să ai fără să cheltuiești mult – 8 idei faine
Disclaimer: Acest articol poate include linkuri afiliate. Dacă tu cumperi prin aceste linkuri, eu primesc un mic comision, iar pe tine nu te costă nimic în plus. Mulțumesc!