Uh, iulie și august au fost niște luni deosebite. Și a venit și septembrie care tot deosebit e, dar din alte motive.
Să le luăm pe rând.
Culoarea lunii iulie a fost maro. Nu a fost negru, pentru ca asta ar fi însemnat depresie, dar a fost maro pentru că tot rău m-am simțit.
A început cu niște stări de furie către mine.
Cu un vid care îmi zăcea în piept și pe care nu știam cum să îl ating. Îl simțeam, dar nu îl vedeam și nici nu știam ce e.
Am înțeles ce e când, în loc să merg la cumpărături de haine, am mers într-un parc, am sunat-o pe prietena mea Emilia și ea m-a ajutat să-mi dau drumul.
Am înțeles că îmi jelesc corpul.
Ani și ani la rând – probabil toată viața mea – nu am fost ok cu corpul meu. Am avut perioade când am fost foarte slabă, am avut perioade când străluceam (văd acum din poze), am avut perioade când am fost plinuță, mai femeie și mai băiețoasă.
Niciodată nu a fost de-ajuns.
În iulie, după ani de lucru cu mine, am conștientizat cât de mult nu m-am iubit. Și am fost – și cred că încă sunt – tristă din cauza asta.
Când am înțeles ce e, am discutat cu cele 2 grupuri faine de femei despre care vă tot povestesc (unul pe spiritual și altul pe psihoterapie) și am început să văd luminița de la capătul tunelului.
Am înțeles că trebuie să cer să fiu văzută (și că nu e nicio rușine în a cere asta) și, cel mai important, e că trebuie să mă văd și să mă apreciez eu.
La recomandarea unei prietene, am început un exercițiu de recunoștință pentru corpul meu. În fiecare seară, înainte de culcare, îmi ating fiecare parte a corpului și spun Mulțumesc. Iar rezultatul e…Wow!
Sunt bucuroasă pe loc. Îmi observ antebrațele subțiri ca de prințesă, îmi observ oasele de la baza gâtului care îmi plac, îmi observ mușchii de la picioare și mă bucur că am ce tonifia (a nu se înțelege că sunt tonifiată, ăsta e următorul pas).
Ce legătură are povestea asta cu frugalitățile lunii Iulie?
În iulie, pe fondul acestor neliniști, am cheltuit mult pe mâncare. Nu pe cumpărăturile săptămânale, ci pe mâncare luată ad-hoc de la magazin.
Ia ce bine arată sandwich-ul ăsta. Ia să îl iau.
Așa am făcut față trăirilor pe care le aveam.
Sunt bucuroasă că totuși nu m-am scufundat de tot în mâncare și am reușit să văd cauzele sentimentelor mele și sunt bucuroasă că nu am dat buzna în cumpărături de haine, cum aș fi făcut în alte vremuri.
Scriu rândurile astea doar pentru a arăta legătura dintre emoții și bani.
Chiar și așa, economiile noastre pentru Iulie au fost de 37% din veniturile de bază, ceea ce îmi spune că obiceiurile noastre de economisire sunt împământânite și putem face față unor crize mici.
Cum a fost în august?
Una dintre măsurile pe care le-am luat pentru a-mi îmbunătăți starea a fost să ne luăm o vacanță de copii. 🙂 I-am dus, pentru a doua oară anul ăsta, la părinții mei și ne-am luat o pauză de 2 săptămâni și jumătate.
De data asta, nu am mai mers în vacanță doar noi doi (cum am fost în mai), dar am încetinit mult ritmul.
Ne-am trezit mai târziu dimineața (în special eu), am lucrat mai lejer (mai știți pauza de la blog?), am ieșit des în oraș, ne-am uitat la multe filme, am cutreierat parcul Herăstrău.
A fost ca pe vremuri, înainte de copii. 🙂
Punctul comun cu luna Iulie e că și în August am avut un factor de stres – am lucrat la acel proiect despre care vă tot povestesc și asta m-a scos din zona mea de confort.
Mult, nu doar așa, nițel. 🙂
Dacă aș transpune asta în bani (că acest articol e despre frugalități), asta înseamnă că tot am făcut mai des diverse cumpărături mici.
În lunile mele bune, eu nu fac cumpărături mici la tot pasul. Pe lângă bani, mi se pare că asta înseamnă timp pierdut. Însă uite că atunci când sunt stresată, tot către magazine mă trage.
Și în august am economisit o rată de 37% din veniturile noastre (+ne-au rămas bani necheltuiți de luna trecută care tot la economii au mers) și suntem ok.
Concluzie
De data asta nu v-am dat idei despre cum să faceți să economisiți, dar v-am dat idei despre cum să nu faceți. 🙂
Simt nevoia să mai spun o dată: nu văd o problemă în a avea acele mici cumpărături (de mâncare sau de alte lucruri) și nu mă simt vinovată pentru că le-am făcut.
Însă aceste povești arată niște tipare pe care o să vreau să le rezolv cândva. Nu voi fi motivată de bani, ci de răul pe care mi-l fac mâncând impulsiv și nesănătos.
Lecția pe care am învățat-o în aceste luni:
În loc să cheltuiești impulsiv, mai bine cere ajutor și vorbește despre ce te doare.
Citește și:
0 Comentarii