Dieu les a oublié, mais ils n’ont pas oublié Dieu.

Când îți vine să plângi din cauza părului care nu se aranjează cum „trebuie”, când nu mai știi ce să faci cu ridurile care tot apar de la o zi la alta, când eșuezi la un examen foarte-foarte important pentru tine sau atunci când ai impresia că te afli într-o situație din care nu ai scăpare, ia o pauză și privește filmul Siberie, Monamour.  E ca un duș rece cu apă de munte, care vine după atâtea dușuri fierbinți din cada comodă de acasă.

Îți vei da seama atunci că toate problemele tale cele mai mari, sunt infime pe lângă lucrurile ce se întâmplă într-un mic sat, uitat de lume, din îndepărtata Siberie.

Lyoshka este un băiat roșcat , de 7- 8 ani, care locuiește împreună cu bunicul său în localitatea cu numele Monamour. De fapt cred că e mult spus localitate, pentru că pe o rază de câțiva km, nu se găsește vreo altă casă locuită – doar acest bătrân se încăpățânează să rămână acolo să aibă grijă de nepotul său, până i se va întoarce fiul rătăcit. Bizar nume pentru un sat în care au loc atâtea evenimente triste. Ca o paranteză, am căutat pe net să văd dacă există în realitate acest Monamour, însă nu l-am găsit – ori e un nume inventat pentru acest film, pentru mai multă savoare, ori chiar e un sat uitat de lume, care nu apare pe marele internet.  Cei doi, bătrânul și nepotul, sunt ajutați de rudele dintr-o localitate apropiată, până când ajutorul (unchiul Iura) nu mai vine. În primă fază, pentru că nu-l mai lasă Anna, soția sa, iar în a doua fază –  pentru că nu-l mai „lasă” natura. Însă chiar dacă evenimentele sunt triste (atât de triste încât la un moment dat te gândești – ce ar putea să i se mai întâmple bietului bătrân ), dragostea este atot-prezentă în film – în primul rând te izbește o dragoste nețărmuită pentru Dumnezeu, o dragoste foarte mare pentru aproapele său, cât și o simbioză dintre natură și oameni, manifestată prin prietenia lui Lyoshka cu un un câine sălbatic.  Probabil tocmai pentru că există atâta dragoste sub diferite forme, evenimentele din film se împletesc în așa fel încât la final poți să răsufli ușurat.

Nu știu care e adevărata viață de prin Siberia, însă mie filmul mi-a lăsat impresia că e foarte aproape de realitate, de altfel așa cum și filmele românești sunt aproape de realitatea noastră. Interesant e că nu ne place faptul că filmele românești reflectă atât de bine realitatea, însă ne plac filmele străine realiste. Pe lângă asta, am înțeles că nici publicul rusesc nu a primit foarte bine acest film, tocmai pentru că e prea realist.

Enjoy!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AcscUgVbdyU]