De când scriu pe subiecte de finanțe personale și sunt activă pe unele grupuri, de prin 2018 adică, uneori văd oameni pentru care totul pare neverosimil, uneori chiar imposibil.
Ceva în genul: “Păi e simplu să economisești, când ai venituri mari. “/“Păi e simplu să fii relaxată cu bugetele tale, pentru că ai de unde să te alinți. “ /“Păi e simplu să vorbești despre bani în familie când ai înțelegere.” Uneori mi-au fost adresate mie, dar de multe ori apar în diverse discuții unde unul se simte mai mic decât altul. Atenție, se simte, nu e.
Adevărul e că, da, dacă e să mă refer strict la situația mea, eu am într-un fel o situație privilegiată. Și eu și familia mea, de fapt. Avem venituri destul de generoase ca să putem economisi fără bătăi mari de cap, vorbim liber între noi despre bani și fără judecată, eu mi-am permis să lucrez pe cont propriu și sunt încă aici, deși veniturile mele sunt încă departe de ideal. Zic că e o situație privilegiată într-un fel, pentru că în realitate viața pe care o avem acum e rezultatul muncii și al alegerilor noastre.
Nimic mai mult, nimic mai puțin.
În același timp, sunt mulți-mulți oameni care nu au posibilitatea să aleagă între nevoi și dorințe, cum învăț/îndemn eu oamenii. Sunt mulți oameni care nu au suficienți bani de o pâine și pentru mâncarea de bază. Sunt mulți-mulți oameni care nu un acoperiș ca lumea de-asupra capului și oameni care nici nu concep să aibă o mașină.
Cât scriu, îmi dau seama cât e de nedrept și fără folos să fac această paralelă între familiile cu venituri mari și cele care abia își trag sufletul. E nedrept pentru ambele părți și nu o să intru acum în detalii, pentru că altceva am vrut să zic în acest articol.
Empatizez mult cu oamenii care se zbat să-și păstreze veniturile în limitele decenței. Și când zic decență, mă refer la nevoile de bază: mâncare, acoperiș, transport public și gata. Empatizez pentru că vin dintr-o familie obișnuită, modestă și pentru că mereu am avut impresia că oamenii din jurul meu trăiesc mult mai bine. Asta chiar dacă nu-mi lipsea nimic din ce avea nevoie un copil și chiar dacă alții aveau impresia că noi o ducem mai bine decât ei.
Am înțeles destul de târziu că fericirea și bunăstarea mea în viață depind doar de mine. Fericirea e în ochii privitorului.
Depinde de mine cum mă uit la banii altora. Depinde de mine cum mă bucur de banii mei (așa puțini, când au fost puțini), depinde de mine ce fac cu emoțiile care mă inundă când mă compar cu alții și îmi dau seama că sunt departe de ceea ce mi-aș dori ca viața mea să fie. Depinde de mine dacă reușesc să economisesc sau nu, cum reușesc sau nu să-mi măresc veniturile.
Depinde de mine cum îmi îmbunătățesc viața.
Totul e o alegere. Asta vreau să zic.
Știu că vorba asta e în toate cărțile motivaționale și nu prea mai prinde, dar cred cu tărie că e în puterea noastră să schimbăm lucrurile care nu ne convin la viața noastră.
Pentru noi a fost o alegere conștientă și dureroasă să vorbim deschis despre bani în familie. Am mai povestit aici printre rânduri cum a trebuit să trecem printr-o serie de neînțelegeri, să căutăm să acceptăm unele lucruri unul la altul, ca apoi să ajungem la etapa asta în care suntem foarte sinceri cu banii pe care îi facem, cu cheltuielile pe care le avem și cu direcția unde vrem să ajungem.
Pentru noi a fost o alegere conștientă și inconfortabilă să ducem copiii la grădiniță și școală de stat ca să putem să economisim pentru viitor și pentru siguranță. Scriu rândurile astea mai ales pentru oamenii care au venituri mari și pentru care se pune problema asta.
Pentru mine a fost o alegere conștientă să nu mai cheltuiesc impulsiv și să caut să înțeleg de ce îmi vine să-mi irosesc banii pe cumpărături fără rost.
Pentru mine a fost o alegere conștientă să cer ajutor când simt că mă sufoc. Și nu că e dureros, e o alegere extrem de dureroasă, oricât de ciudat sună asta. Pentru că am fost obișnuită toată viața să mă izolez când mă simt rău, pentru că m-am obișnuit să nu am încredere în oameni, pentru că am crezut multă vreme că mulți oameni îmi vor răul. Și ținând cont de lucrurile astea, mi-a fost greu să rup lanțul ăsta al izolării și singurătății. Pentru mine e o alegere conștientă în fiecare zi să nu mă îndepărtez de oameni, ci să mă duc către ei și să mă arăt sinceră și să am încredere că ei mă vor înțelege (și ei chiar mă înțeleg și mă acceptă!, oricât de inimaginabil mi se părea lucrul ăsta acum câțiva ani).
Pentru mine a fost și e o alegere conștientă să îmi cresc veniturile în fiecare lună. O iau foarte încet, merg înainte și uneori înapoi, îmi vine uneori să renunț, mă lupt cu toate fricile trecutului, caut să-mi vorbesc și să mă port cu mine în feluri mai bune, cu blândețe și înțelegere. Fac asta în fiecare zi, de cel puțin 1 an și jumătate. Și lucrurile astea nu se văd la suprafață.
Orice lucru care crezi că pentru alții e un privilegiu ar putea să fie o alegere și pentru tine.
Nu voi susține niciodată că e ușor. Alegerile bune (pentru viitor, mai ales) te scot mult-mult din zona de confort. Alegerile bune uneori dor, pentru că pe cele rele le știm deja și le simțim confortabile. Nu ne mai doare așa de tare cu ele, pentru că sunt previzibile, știm unde o să ne ducă și ce rezultat o să obținem.
Cu alegerile bune nu știm uneori ce să facem.
Cele mai bune alegeri pe care le-am luat în viața au fost suuuuuper înfricoșătoare, super dureroase la început și inconfortabile.
Pe bune, am ajuns să mă întreb: Da’ dacă fac alegerea asta așa de bună, ce mă fac eu cu viața asta atât de bună? De unde apuc? Cum să o trăiesc? Despre ce o să mă mai plâng, pentru ce o să mai învinovățesc lumea și Universul?
Nu știu cum e la toată lumea, poate că alți oameni iau lucrurile (și alegerile bune) așa cum vin și nu își pun întrebări din astea, însă la mine a fost cum a fost.
Ce vreau să spun în concluzie:
Dacă simți vreodată că ești prea jos și că tu nu vei ajunge niciodată “acolo”, dacă simți că alții au circumstanțe mai bune, prieteni mai buni sau că unora le-a venit pomana din cer, adu-ți aminte că valoarea ta nu e dată de ceea ce ai și de ceea ce ai făcut până acum.
Valoarea ta e intrinsecă și poți să alegi să îți arăți valoarea asta, să o prețuiești și să începi să schimbi lucrurile în jurul tău.
Înconjoară-te cu oameni pe care-i crezi mai sus decât tine, fă-ți curaj și cere ajutorul, încearcă și testează lucruri și nu uita că alegerea e în mâna ta. Oricât de greu e și oricât de dureros ar fi acest articol pentru tine (îmi imaginez că va fi pentru unii oameni), ai opțiuni și una dintre cele mai importante cred eu e să vorbești cu alți oameni despre ce simți, despre unde ești acum, despre unde vrei să ajungi.
Deschide-te către lume dintr-un loc asumat, fără vinovăție, fără supărare și o să vezi că de acolo se va deschide și drumul. Eu chiar cred asta.
Foarte interesant tot ce am citit este foarte motivational.