Hehe, citesc articolul Ioanei și nu îmi vine să cred că sunt și eu parte din acest proiect. Pe 27 octombrie, ne întâlnim cu mic, cu mare, la biblioteca Ion Creangă să facem un mare schimb de cărți. Aducem cărți de acasă (3-10 bucăți, câte poate fiecare), le punem pe toate împreună, împărțim tichete în funcție de câte cărți a adus fiecare, apoi ne alegem 3-10 cărți din grămada de cărți noi.
Facem un schimb mare de cărți, dar și o mică petrecere, așa ca între bookworms. Ce-mi place cuvântul ăsta și de mult timp caut un moment bun să-l folosesc. 😀 Vom organiza 1-2 jocuri, apoi vom socializa, fiecare cum poate, nimic nu e obligatoriu. Ne vom lua tolbele cu cărți noi (dar citite și recomandate) și vom pleca pe la casele noastre. O să fie tare frumos!
De ce această petrecere? Dacă nu este evident deja…
Nu demult mi-am făcut ordine printre cărți și am adunat o cutie mare, de care vreau să mă despart. Le-am selectat, mi-am luat rămas bun de la ele pentru că mi-au fost tare dragi, le-am scos de pe rafturi și le-am dus sus, într-o cameră-depozit. Nu pot să le arunc (ăsta ar fi un sacrilegiu), nu-mi vine să le donez oricui (iar prietenele mele experimentează și ele magia ordinii) și apoi vreau și eu să citesc și să dau cât mai puțini bani pe cărți noi.
Acest schimb de cărți e soluția ideală. Pentru sufletul meu, dar și pentru buzunar. Știți doar că eu caut mereu soluții de economisire.
Cum o să fie la Bookswap Party din 27 octombrie
Văd o petrecere liniștită, cu ceai, cu smoothie-uri (vedeți lista de parteneri de mai jos) și gustări, cu tombole și cadouri, cu jocuri și oameni faini. Nu știu cum o să ne iasă (a se înțelege că am mari emoții), dar, dacă o să ne iasă o poveste cel puțin pe jumătate cum visez eu, atunci o să fie foarte bine.
Ne-am gândit să ne adunăm în jur de 30 de persoane și să aducem cărți nu mai vechi de anul 2000, ca să citim noutăți. Cărți vechi putem împrumuta de la bibliotecă (dar au și cărți noi!) sau le putem lua pe un preț de nimic de la anticariate. Și cel mai bine ar fi să venim cu cărți în stare bună, care ne plac și pe care le-am dărui cu drag mai departe. Așa ne asigurăm că toți o să fim mulțumiți de schimb. Copiii sunt bineveniți pentru joacă și socializare, însă schimbul de cărți l-am gândit pentru noi, adulții.
Ce mă umple de entuziasm
Dăm o nouă viață cărților din biblioteca de acasă, salvăm resursele planetei, dăm mai puțini bani pe cărți noi, petrecem cu oameni care gândesc ca noi. Și toate astea se vor întâmpla cu câteva zile înainte să împlinesc 35 de ani. Mie îmi sună foarte bine și sunt sigură că și vouă. Așa-i? 🙂
Aici este evenimentul de facebook, iar pentru înscrieri, vă rog să ne dați un email pe contact@nataliadabija.ro sau ioana@backtoromania.com. Vă mulțumim și vă așteptăm!
Sponsorizează și susțin acest eveniment: Biblioteca Ion Creangă, Decât o Revistă, SLooP, Atelierul de BoBo, Cireshel, Eisberg – Iubesc salatele, Atelierul de Limonada, SweetStore.ro
O rugăminte nelegată de această postare: Pentru că vreau să îți fiu de folos, am ticluit un chestionar pentru Newsletter-ul NataliaDabija.ro, care acum e la copt. Știai de el? Acum poți să decizi ce va include acest newsletter. Pot să te rog să completezi chestionarul? Mulțumesc frumos!
Acuma parcă începe să pară real, nu? :))))
Real și înfricoșător! :)) Azi m-am pus să dorm 30 de minute de prânz și nu am putut. M-am sculat din pat să mai dau un mail. :))