E moartea. Știe toate lucrurile despre noi, numai că ei nu-i pasă. Ne fură suflarea când îi abate și în cele mai urâte feluri. Poate să vină și atunci când o mamă naște sau chiar într-o grădiniță. Unde te aștepți cel mai puțin. Săptămâna asta 4 copilași au rămas fără mamă. 2 într-o familie și 2 în alta. Doar într-o săptămână. Și astea sunt 2 mame pe care le știu eu (dintr-un grup de facebook), dar în lumea mare, îți imaginezi ce se face? Ce face ea, moartea, mai exact?

Suntem atât de prinși cu gândul la ziua de mâine, atât de prinși în regretele trecutului, vrem atâtea să dregem și să facem, că ne scapă un lucru simplu. Moartea e cu noi tot timpul. Doar că noi uităm. Și anul trecut mi-a dat târcoale și mi-a arătat că e mereu prezentă. N-am simțit-o pe propria mea piele, dar a reușit să-mi ascută simțurile. M-a făcut să mă înfurii că toate se trec, că noi ne trecem, că dăm uitării și că revenim la ale noastre după doar câteva zile. Așa fac eu, în primul rând. Dar nu sunt singura, știu sigur.

Alteori, uităm intenționat. Nu vrem să ne gândim la asta. Nu ne face bine. Și sunt de acord. Nu poți trăi o viață cu frica drobului de sare, care stă să cadă peste tine. Dar poate ar trebui să fim conștienți că fiecare zi care ne e dată poate să fie ultima. Și nu în sensul acela rău, să mâncăm tot ce avem azi, că mâine oricum nu mai suntem. Ci să prețuim clipa de acum. Să fim bucuroși că suntem acum, că avem ce răsufla și ce mânca, că avem timp de joacă și de muncă, că avem zile lungi și monotone, că a ieșit soarele, că n-a venit zăpada mare. Iar dacă o să vină zăpada, să ne bucurăm că a venit. Să ne bucurăm de tot ce avem și vedem în jur ca și cum ar fi ultima zi. Crezi că am putea să facem asta?

Imi pare tare rău pentru mamele astea două. 🙁 Și pentru că au plecat atât de urât de pe lumea asta. Atunci când, probabil, se așteptau cel mai puțin. Și când aveau atâtea zile înainte…

Photo by Hailey Kean on Unsplash