Îmi plac foarte mult romanele epistolare – când parcurg scrisoare cu scrisoare, mă simt de parcă aş intra într-un mod clandestin (dar foarte plăcut) în viaţa personajelor, cred că de aici mi se trage această plăcere…doar în viaţa de zi cu zi nu pot să-mi permit acest deliciu, nu-i aşa?

Am început să citesc cărţulia Dragoste şi prietenie într-o librărie. Mi-a atras imediat atenţia, astfel că am stat şi am citit cel puţin a treia parte din ea chiar acolo,  în fotoliul librăriei.  Este compusă din 3 părţi nelegate între ele: Dragoste şi prietenie, Castelul Lesley şi a treia parte, cu un titlu foarte sugestiv: O colecţie de scrisori.

În prima parte, Isabel o roagă pe prietena sa, Laura, să-i destăinuie fiicei sale, Marianne, parcursul vieţii sale, cu scop educativ – să ştie ce surprize poate să-i rezerve viaţa. Subiectul în sine nu e aşa de important (cel puţin nu pentru mine), frumuseţea venind din modul în care Jane Austen ne introduce în viaţa Laurei. Situaţiile sunt comice, cu note de ironie, prezentând felul de a fi a femeilor de pe vremea aceea, fandosit şi prefăcut. Personajele cum apar, aşa şi mor, adică pe neaşteptate pentru cititor, cu toate acestea n-aş zice că e o povestire tristă.

Castelul Lesley prezintă în principal corespondenţa dintre Margaret Lesley şi prietena sa, Charlotte. Fiecare îşi istoriseşte viaţa de zi cu zi, una fiind axată pe relaţia sa cu mama vitregă, iar cealaltă fiind preocupată de bucătărit şi de refacerea surorii sale după o nuntă eşuată. Comicul situaţiei vine din superficialitatea cu care se tratează aceste prietene atunci când îşi scriu una alteia, lucru care, din câte îmi dau seama, este obişnuit pentru acea vreme – era în vogă să corespondezi cu cineva, dar atât.

Cea de-a treia parte, este o colecţie de scrisori care nu au nici o legătura între ele, scrisori doar trimise, fără răspuns.

Unul dintre pasajele comice care mi-au plăcut:

…și avea o singură fiică, pe nume Bridget, de numai șaptesprezece ani. Una dintre cele mai minunate vârste. Dar vai! Era foarte modestă…Nu ne puteam, așadar, aștepta la nimic din partea ei, nu ne imaginam să posede nici idei înalte, nici sentimente delicate, nici sensibilități rafinate.Era doar o fată simplă, amabilă, decentă și bună, și de aceea nu se putea să ne placă de ea; am făcut-o mai degrabă obiectul disprețului nostru.