Te-ai întrebat vreodată câte lucruri ai în casă care sunt despre ce ai fost sau despre ce ai vrea să devii?
Cărți pe care să le citești cândva. Rochii pe care le-ai purtat la jobul la care ai renunțat. Materiale pentru o pereche de mănuși pe care vrei să le croșetezi, dar care stau acolo de 6 luni.
Să le faci când o să fii momentul potrivit. Poate când o să îți faci ceva mai mult timp. Poate când o să slăbești măcar un kilogram-două. Poate când vor mai crește copiii.
Tipa de la Simple on purpose numește lucrurile astea identity clutter. (Înscrie-te la newsletterul ei aici, mie îmi place tare.) Adică lucruri pe care le ții în casă pentru ce ai fost sau pentru ce vrei să devii.
Nu pentru ce ești azi.
Umbra trecutului
Să zicem că lucrurile care spun despre ce ai fost le păstrezi pentru că sunt o amintire. Unele dintre ele, că nu are cum să fie așa cu toate.
Altele le ții pentru că speri că o să mai fii cândva așa cum ai fost o dată. Aici poate fi vorba despre haine pentru care vrei să slăbești. Hobby-uri la care ai renunțat, dar la care ai vrea să revii cândva.
Lucruri care spuneau ceva despre statutul tău de acum câțiva ani. Un exemplu din curtea mea, bijuteriile de aur pe care le cumpăram acum 10 ani pentru a transmite lumii că am un anumit statut și pe care acum le țin în dulap nepurtate. Sunt doar câteva și totuși ocupă un spațiu care ar putea să fie liber.
Speranța viitorului
Apoi vin lucrurile pe care le ții în casă pentru „fețele” pe care vrei să ți le asumi în viitor.
Fie că e vorba despre hobby-uri pe care vrei să le faci și pentru care ai adunat materiale cât să ai pentru 5 ani.
Fie că e vorba despre lucruri care vrei să îți reflecte o anumită trăsătură de caracter, dar pe care nu le folosești încă pentru că tu încă nu ești așa. Sau așa îți spui. Aici mă gândesc la o piesă de îmbrăcăminte curajoasă, care îți place tare și pe care ți-ar plăcea să o porți, dar nu ai curaj încă. În sufletul tău știi că probabil nu vei avea curaj niciodată, dar îți este greu să te resemnezi cu asta.
Știi care e problema cu lucrurile care nu te reprezintă azi?
Îți țin în umbră adevăratele plăceri și adevăratele tale trăsături de caracter.
Ești nostalgică după vremuri care au trecut, te ții cu dinții de lucruri pe care vrei să le devii (ce contează că poate nu ești pregătită încă) și nu îți faci timp pentru lucrurile care contează azi.
Ce îți place azi să faci? În ce haine îți place azi să te îmbraci (cu corpul pe care îl ai)? La ce îți vibrează sufletul azi? Cum te vezi azi în oglindă? Ce părți bune vezi în oglindă? Părțile rele sunt atât de rele? Cu cine îți place să vorbești azi?
Asta e marea concluzie după marea debarasare a casei mele și după ce am început să economisesc și să fiu atentă la lucrurile pe care le cumpărăm.
Reușesc să mă văd. Nu vreau să mai pierd timp pentru ce am fost. Nu vreau să mă proiectez în viitor.
Vreau ca a noastră casă să ne reprezinte viața noastră de acum. Și reușim în parte.
E o viață cu imperfecțiuni, cu momente de neputință, cu lucruri împrăștiate prin casă, însă e o viață în care ne regăsim. Și simt asta de când elimin neesențialul și fac spațiu pentru ce e esențial.
Acel esențial poate să fie diferit de la persoană la persoană. Fiecare își are hobby-urile sale preferate, valorile sale, prejudecățile și limitările sale. Ne schimbăm, ni se schimbă valorile și prioritățile. Casa și spațiul nostru personal ar trebui să se țină din urmă.
Oricând poți să revii să cumperi acele lucruri la care renunți, în caz că mâine îți faci timp să te ocupi de acele hobby-uri. Azi însă fii sinceră cu tine și îndreaptă-ți atenția pe ce îți place să faci azi. Ăsta nu ar fi un act de consumerism, asta e o debarasare a identității tale.
Îndemn final
Te îndemn să nu mai întorci capul după lucrurile care nu te mai reprezintă, să nu te mai uiți în viitor, ci să te uiți azi la tine.
Păstrează în viață doar lucrurile care te fac azi fericită și vei avea timp și plăcere să te bucuri de ele.
După ce mi-am debarasat garderderoba, am păstrat lucrurile care îmi plac. Am umplut o comodă cu 3 sertare +un raft într-un alt dulap. Aș fi zis că nu sunt atât de multe. După un an de la debarasare, concluzia mea a fost alta.
Am păstrat haine care îmi plac, dar care nu îmi mai vin ok, pentru că eu nu mai sunt cea de acum 5-6 ani când le-am cumpărat. Mi s-a schimbat și corpul (și lucrez să accept asta), dar mi s-au schimbat și preferințele. După un 1 an de la debarasare, folosesc mai puțin de 1/3 din acele haine. Restul fac parte din identity clutter. Lucruri care nu mă mai reprezintă, dar pe care le-am ținut pentru că sunt drăguțe.
Tu câte astfel de lucruri ai?
majoritatea cumparaturilor le fac emotional. Daca as fi mai „impacata” si multumita cu viata mea, sigur as avea nevoie de mai putine sa imi acoper gaurile si oboselile si frustrarile. Cine stie, as ajunge ca Diogene, in butoi :).
Chiar, putem considera Diogene ca parintele minimalismului? 🙂
Nu știu ce să zic de cumpărăturile emoționale. Până la urmă suntem oameni, eu cred că asta ne definește. Nu mi-ar plăcea să fiu mereu rațională. Într-adevăr, nu susțin cumpărăturile pe fond de supărare și de neîmpăcare cu sine, dar îmi place în continuare să am/port lucruri care mă reprezintă. Cred că tot e o chestie emoțională, dar nu știu dacă e negativă. Legat de Diogene, eu îl confundam cu zeul vinului, dar văd că nu are nimic cu asta. Din ce am citit, el căuta să make a point și cumva asta tot se reduce că vrei să arăți ceva cuiva. Eu încerc să fug de asta. Pe de altă parte, simplitatea care îți vine natural, pentru că așa îți place ție, e altceva. De acord?
partial de acord.
Cumparaturile acopera: nevoi fizice dar si nevoile emotionale, mofturi, mai sunt si cele datorita presiunii sociale/ca am auzit reclama/dar si ca noi nu am avut in copilarie si vrem acum etcetc. Nu stiu cat putem sa le separam pe toate, dar cand ajungem sa renuntzam la visuri din motive financiare putem incepe sa rationam de ce avem nevoie cu adevarat.
Best example: compar viata mea cu a mamaiei (mamaia e singurul exemplu oarecum sanatos din familie). Dar eu am in momentul asta casa dubla ca ei, de mobila si item-uri in casa nu mai zic (mai mult ca dublu), activitati si restaurante si coafor si servicii si facturi ce mamaia nici nu le-a visat, practic noi avem 2 joburi si mamaia avea economii dintr-un venit mic ca la noi se duc banii pe toate celelalte de care ne bucuram dar practic imi petrec timpul lucrand pt ele si doar de mine depinde sa decid cand e prea mult.
Ce zici acolo cu 2 joburi e profund adevarat. Si profund de trist. Uite noi acum traim, mainly, dintr-un singur salariu. Din acest salariu reusim sa traim o viata decenta (cu vacante bune, cu economii etc) si totusi eu visez la un salariu al meu. Uneori imi spun ca as vrea sa avem venituri mai mari doar ca sa putem sa avem o mai mare libertate in decizii, alteori insa imi dau seama ca vreau asta pentru ca preiau presiunea societatii: „trebuie sa faci bani”, „e aiurea sa nu faci bani”, ” e nedrept fata de el sa nu faci bani”, el fiind sotul meu – eu sunt cea cu dreptatea, sa nu stau pe spatele lui etc. Cand de fapt, realitatea e ca la amandoi ne convine programul meu mai flexibil. Ca nu stiu ce am fi facut cu atatea zile de stat acasa cu copiii (la gradi de stat asa e), daca am fi lucrat amandou full time. Deci, da. Suntem, noi oamenii, niste lacomi. Vrem o gramada de lucruri pentru care trebuie sa lucram cate cel putin 8 ore pe zi. Altfel nici nu se pune.
Pingback: Lucruri la care nu merită să revenim după ce se termină perioada de criză • Natalia Dabija
[…] mele, învăț acum să renunț la presiune și la standardele înalte impuse de alții, învăț să elimin neesențialul, iar perioada asta de criză mi-a accelerat […]