Când melcii cu mac ai mămucăi (mama mamei) sunt doar o amintire vagă. ( Hai că mi-a ieșit o frământare de limbă. )
Când știi că nu mai are cine să îți care ghiozdanul.
Când îți dai seama că prima ta învățătoare nu mai e demult.
Când realizezi că, în viață, nu contează că ai fost eminentă în clasele I-IV.
Când pâinea uscată (în cuptor) cu zahăr nu mai e cel mai bun desert din lume.
Când nu îți mai rogi prietenele să îți răspundă la întrebări într-o agendă (oracol sau cum îi mai zice?).
Când un ursuleț de pluș te face să te gândești la praful pe care îl adună.
Când nu mai găsești un telefon cu disc să îi arăți copilului tău.
Când nu a mai rămas nimic din casetele tale audio.
Când realizezi că tot ce ai trăit în copilărie este parte din tine, chiar dacă nu mai ai amintiri clare.
Când poți să-ți faci singură pâine pătrată acasă, cam la fel cu cea pe care ți-o cumpăra tata pe vremuri.
Când plângi tot ce nu ai plâns în copilărie.
Când realizezi că nu prea mai ai voie să faci tantrumuri.
Când te simți neputincioasă că nu te ascultă copilul tău, așa cum mama ta se simțea, probabil, cu tine.
Când trebuie să te trezești dimineața să hrănești 2 guri flămânde (și aici nu pui la socoteală gura ta).
Când nu îți mai amintești când ai văzut ultima oară un gânsac, deși în copilărie vedeai des și asta era cea mai mare teroare a ta.
Când te gândești să pui bani deoparte special pentru pensie.
Când cotrobăiești prin foldere cu poze vechi și realizezi că niciodată nu ai fost mulțumită de tine. Și iți spui:
La bătrânețe sigur voi fi! ( Mai ales dacă mă apuc acum să strâng bani de pensie. 🙂 )
Tu mai ești copil?
PS: Cartea Vinil de Igor Guzun m-a inspirat să scriu rândurile astea.
Ce emotionant <3!
Si eu ma gandesc cu nostalgie la toate astea, insa in acelasi timp imi dau seama ca nu as vrea sa dau timpul inapoi, sa-mi mai retraiesc o data copilaria.
Cand ma uit peste poze, ma mai cuprind emotiile si lacrimez, dar apoi realizez ca, cu toate greutatile varstei de adult, cred ca ultimii 12-13 ani au fost cei mai frumosi si impliniti din viata mea.
Chiar ieri la serviciu am rememorat o parte din copilarie cu colegele mele si am realizat ca mi-a fost f greu (e drept ca m-a calit pentru multe experiente ce aveau sa vina in viata si am invatat prin munca fizica ff multe).
Pentru ce te-a calit?
Eu as retrai copilaria doar ca sa imi spun in fiecare zi ca sunt un copil minunat!
Copil? Soțul meu deja își face griji că nu mai suntem nici măcar tineri! 🙂
Mda, si cand imi dau seama ca Tudor in curand face 4 ani, apoi 5 si tot asa… Dar eu ma refeream la copilul interior, sper sa ne simtim tineri macar in suflet. 🙂