Ştiţi zilele acelea frumoase când te simţi super bine şi le tragi în piept şi le savurezi şi te gândeşti cu teamă nu cumva să se întâmple ceva rău după atâta bine?

Astăzi eu am parte de o astfel de zi! E ultima mea zi liberă înainte să încep munca, e o zi frumoasă cu soare şi un vânt romantic şi mai e şi zi lucrătoare când toată lumea munceşte pe brânci, iar eu stau în parc pe o bancă, pe marginea unui lac, după o tură cu bicicleta. Trebuie să recunosc că faptul că alţii lucrează în timp ce eu mă bucur de viaţă şi soare, îmi face ziua şi mai bună :). Probabil că dacă era o zi de duminică, obişnuită zi de odihnă, nu aveam să simt aceeaşi plăcere şi bucurie. Ce chestie interesantă – cum ne păcălim singuri pe noi înşine :).

În plus, azi am cunoscut o tipă foarte făină, o directoare de grădiniţă care mi-a dat aripi şi încredere că şi în sistemul de învăţământ din România copiii se pot dezvoltă armonios, pot pune bazele pentru a deveni adulţi împăcaţi cu sine, care ştiu ce vor de la viaţă şi ce le place în viaţa asta. Desigur, un om şi o grădiniţă nu sunt garanţia că copilul meu va deveni adultul fericit şi plin de încredere aşa cum îmi doresc eu. Cu o rândunică nu se face primăvara. Sau… poate da?

Dar e foarte reconfortant şi înălţător să vorbesc cu oameni din sistemul de învăţământ care simt şi cred în aceleaşi valori ca mine. Îmi da puteri şi speranţa că se poate şi mai bine, că se poate fără ceartă şi fără bătaie peste mâini în clasă, fără umilinţă (chiar şi subtilă) şi fără competitivitate excesivă între copii. E plăcut să ştii că valorile tale nu sunt împărtăşite doar de o mâna de părinţi, care parcă trăiesc într-o bulă în România de azi. Chiar există instituţii de învăţământ care cred în şi promovează curiozitatea, explorarea, descoperirea pasiunilor, descoperirea motivaţiei interne, dar şi ineficienţa pedepselor, acceptarea copilului aşa cum este el. Nu e nevoie să fim toţi la fel, ca traşi la indigo, ca să fim fericiţi. Din contra, cu cât mai diferiţi suntem, cu atât suntem mai frumoşi luaţi toţi împreună.

După întâlnirea asta care, vă ziceam, m-a înaripat, am dat o tură cu bicicletă prin cel mai frumos parc de la noi din zonă, parcul brâncovenesc Mogoşoaia, aşa îi zice oficial. Parcă zburam, nu alta. Poate era şi faptul că mi-era un dor nebun de bicicletă, câteva luni de iarnă a stat la păstrare. Sau poate era vântul care mă sufla din spate. Cert e că mă simţeam de parcă zburam. 🙂

Apoi am ridicat de la poştă nişte mărţişoare super simpatice şi împachetate cu super multă grijă şi atenţie în nişte… iarbă uscată, cu miros de vară şi de fân. Ce să zic, acestea au fost ca cireaşa de pe tort.

Există mulţi oameni frumoşi printre noi, vă spun!

Photo credit: Mirai Takahashi, Japonia, https://www.flickr.com/photos/chibitomu/16747530356/in/photostream/