Am stat o zi întreagă să mă gândesc cu ce să încep…atât de multe emoții mi-a stârnit acest film.

Philippe (interpretat de Francois Cluzet ), un bogat ajuns complet paralizat în urma unui accident cu parapanta, caută un asistent care să îl ajute să-și ducă traiul de zi cu zi. Trecând prin mai multe interviuri, atenția îi este atrasă de un tânăr de culoare, Driss ( interpretat de Omar Sy), care se prezintă la interviu doar pentru a căpăta o semnătura „respins” în actele de șomer. Așa începe povestea celor doi, unul alb și unul negru, unul cultivat și unul „dăscălit” de viață, unul lipsit de unele bucurii lumești, altul forfotind de viață, însă ambii marcați ca fiind niște paria ai societății – unul din cauza handicapului fizic, altul din cauza handicapului social.

Filmul se desfășoară circular, nu cronologic, primele imagini derulându-se pe străzile Parisului, cu Driss și Philippe gonind cu 180 km la oră Maserati-ul celui din urmă.  Aceștia sunt opriți de poliție, iar printr-un artificiu comic, ajung să scape de pedeapsă, ba chiar să înmoaie inima polițiștilor și să beneficieze de o escortă până la spital. Destinația lor e totuși alta. Până a le afla destinația, acțiunea este aruncată în timp, la începuturile poveștii lor.

Driss se angajează să aibă grijă de Philippe, fiind mai ales impresionat de baia mare, și numai pentru sine, care i se pune la dispoziție. Povestea lor de zi cu zi e una spumoasă, plină de umor natural și spontan și foarte reală, foarte aproape de sufletul unui muritor de rând, ca mine :).  E prima oară în ultimii ani când râd din tot sufletul la un film, din tot coșul pieptului. Umorul este bine proporționat și bine poziționat, astfel încât nu e nici prea mult, nici prea puțin și nici forțat.

Filmul, având la bază o poveste reală, înfățișează faptul că oamenii cu handicap nu vor decât să fie tratați ca fiind oameni „normali” cu nevoi normale, că vor să fie tratați de la egal la egal și nu se împacă cu sentimentul de milă care îi înconjoară. Pe de altă parte, traseul omului „normal”, al lui Driss, este la fel de întortocheat, concluzia fiind că doar prin deschidere și încredere lucrurile pot lua direcția pe care fiecare și-o dorește.

Alte două lucruri care mi-au plăcut și fără de care nu s-ar fi putut sunt: distribuția perfectă –  Francois Cluzet și Omar Sy și-au făcut impecabil treaba, devenind parcă reali și coloana sonoră excelentă, cu melodiile care reliefau și accentuau fiecare stare de spirit.

Primul film din viața mea pe care am vrut să îl văd încă o dată imediat ce s-a sfârșit!

(Re)Vedeți-l și voi!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hsPHXVnt27g]