Gătesc cam rar (în ultimul timp cam o dată pe săptămâna), în plus, nu mă aventurez să gătesc diverse artificii culinare – îmi plac reţetele care îmbină ingrediente simple, puţine şi care necesită timp scurt de preparare, însă zilele astea am hotărât să gătesc şi eu ceva à la Julia Child. Cum anul acesta s-au făcut 100 de ani de la naşterea ei, cred că toate blogurile culinare din lumea asta celebrează sau cel puţin amintesc despre acest lucru. Astfel încât… a fost destul de uşor să găsesc un top cu cele mai apreciate reţete ale Juliei.
Alegerea a fost grea, însă până la urmă a trebuit să fie făcută 🙂 – Soupe à l’oignon.
Supă franțuzească de ceapă am mâncat prima oară acum 4-5 ani în vizită la cineva şi a fost o surpriză mai mult decât plăcută. Cine se gândea că având niscaiva cepe şi ceva caşcaval la îndemâna poţi crea o supă atât de delicioasă?!
Acum să trecem la treabă.
Ingrediente (conform rețetei originale): 2 linguri ulei măsline, 2 linguri unt, 4 cepe mari, ¼ linguriță zahăr, ¼ linguriță sare, 3 linguri făina, 1 l supă vită, ½ cană vin alb, 4-6 bucăţi pâine franţuzească, 1-2 căni parmezan ras, optional – 3 linguri cognac
Într-o tigaie mare și adânca se pun la foc cele 2 linguri de ulei de măsline și cele 2 linguri de unt. Când untul este topit, se adaugă ceapa tăiată solzi. Se acoperă tigaia și se lasă la foc mic pentru 15 minute, amestecând din când în când. Se adaugă apoi zahărul și sarea și se lasă pe foc mediu încă o jumătate de oră, până ceapa devine aurie. Se adaugă făina și se amestecă bine timp de câteva minute, se adaugă supa de vită puțin câte puțin și vinul, apoi se lasă supa să fiarbă încă 30 minute. Eu nu am mai pus vin, pentru că aveam la îndemâna doar vin roșu, iar acesta ar fi schimbat culoarea supei. Se asezonează cu sare și piper după gust. Apoi se adaugă cognac-ul – eu am pus doar o jumătate de lingură de cognac.
În cele din urmă, se toarnă supa în vase de ceramică rezistente la temperatură înaltă (mie mi-au ieșit 2 porții mari, dar în rețeta după care m-am ghidat se spune că ar trebui să iasă 4-6 porții, în funcție de câtă supă de vită se adaugă), se pun peste supa de ceapă 1-2 bucăti pâine prăjită, se presoară cascaval de-asupra, cât mai mult 🙂 și…la cuptor.
Se scoate din cuptor când cascavalul este topit și devine auriu. Se ornează, după gust, cu patrunjel.
Se servește imediat! Poftă Bună!
Pingback: 20 de rețete rapide fără carne (ca să nu mai stai atâta în bucătărie) • Natalia Dabija
[…] de mult timp supa asta, ceea ce e un mare păcat, pentru că îmi place foarte tare. Am scris aici, mai demult, rețeta și cum am făcut-o […]