Inclus: A fi părinte vine și cu povara cheltuielilor. Noi am mers împotriva curentului și îți spun cum să economisești când ai copil mic.

Să creşti un copil e o cheltuială foarte mare, mai ales într-o lume în care mii şi mii de firme caută să scoată cât mai mulţi bani din părinţi, știind că părinţii dau tot ce e mai bun pentru copil.
Lucrurile destinate copiilor sunt mult mai scumpe doar pentru că scrie pe ele că sunt pentru copii. Începând de la linguriţe şi farfurii, până la prosoape, uleiuri şi cutii pentru sandwich-uri.
Pentru că suntem atenţi la bugetul nostru de familie, am observat că cheltuielile de zi cu zi au crescut mult de când avem copil.
Şi când vezi real cum şi pe ce se duc banii, ajungi să te gândeşti cum să faci să ieşi din acest cerc vicios, simţi că vrei, pe cât este posibil, să ocoleşti această mare industrie de lucruri dedicate copiilor.
Mai jos am ticluit o listă de idei care pe noi ne-au ajutat să nu „sărim calul” când vine vorba de cheltuielile cu copilul:
Alăptează. Asta cred că e cea mai la îndemână metodă de a reduce semnificativ cheltuielile cu creşterea copilului de până în 2 ani. Alăptează şi nu vei mai da bani pe lapte praf, suzete, biberoane, aparate de încălzit laptele, aparate de spălat biberoanele, aparate de sterilizat şi tot aşa. În cel mai rău caz, mai bine plăteşti de la început un consultant în alăptare să te ajute să ai un start bun în alăptare decât să ajungi să cumperi tonele de plastic care să îţi ușureze hrănirea cu lapte praf. De costul laptelui praf nici nu mai zic.
Evită să cumperi liste întregi de produse pentru copii înainte să naşti. Există o listă prestabilită care circulă între mame şi care pentru multe mame este un mare stres înainte de naştere.
Se impune tacit să ai totul cumpărat, de parcă fără suzetă în casă sau fără aparat de scos mucii, copilul nu poate veni pe lume. Aşa ajungi să aduni o grămadă de lucruri pentru bebe care în timp se dovedesc a fi inutile.
Da, în caz de boală sau în cazuri speciale, poţi să ajungi să ai nevoie de anumite lucruri din renumita listă, dar acestea se pot cumpăra aproape oricând şi de oriunde atunci când ai nevoie, nu cu multe luni înainte.
Cumpără lucruri second hand pentru copil: haine, jucării, cărţi, covoraşe de joacă, cadă de baie, balansoare, pătuţuri, cărucioare etc.
Ce nu aş cumpăra eu second hand: încălţăminte, pentru că aceasta ia forma piciorului primului purtător şi poate deforma piciorul celui de al doilea purtător şi scaun auto, pentru că acestea au un termen de valabilitate şi pentru că se recomandă să renunţi la ele, în caz că au fost implicate într-un accident auto.
Partea bună a hăinuţelor SH e că nu am niciun regret atunci când copilul le pătează sau le rupe. Sunt mult mai deschisă să îl las să exploreze pe cont propriu, doar pentru că ştiu că hainele sunt ieftine şi uşor de înlocuit.
Redu la minim bugetul pentru jucării.
Din experienţa mea de până acum, copilul de până în 3-4 luni este interesat doar de feţe umane şi contact vizual, copilul de până într-un an şi jumătate preferă să se joase cu tot felul de lucruri din casă, sticle, pahare de plastic, bucăţi de material, dopuri, linguri, site, capace, chiar şi şurubelniţe, pe scurt îl atrage tot ce folosim noi.
Profitaţi de aceste perioade şi puneţi-i casa la dispoziţie, păstrând limitele de siguranţă, desigur.
De pe la 2 ani îi creşte interesul pentru jocuri mai organizate şi se instalează era lego şi puzzle. Un mare beneficiu al acestui punct e că eviţi şi aglomerarea casei cu tone de plastic colorat.
Reciclează plasticul, cartonul, lemnul de prin casă şi creează jucării pentru copilul tău. În aşa fel nu doar vei economisi bani, ci veţi avea şi şansa să va distraţi împreună cu copilul, creând jucării după propriul plac. Găsiţi aici la Raluca o listă de idei foarte drăguţe de jucării confecţionate din cutii de carton.
Evită să cumperi produse destinate special pentru creşterea copiilor. De exemplu, te poţi descurca perfect normal cu o geantă/ un rucsac obişnuit pe care îl ai prin casă, nu e nevoie de o geantă specială pentru scutece, te poţi descurca foarte bine cu nişte cutiuţe normale de depozitare a mâncării, nu e nevoie să cumperi cutii speciale pentru copii.

Vinde lucrurile pe care nu le mai foloseşti. Noi nu am făcut acest lucru pentru că marea majoritate a acestora le vom folosi la al doilea copil, dar, în caz că nu mai urmează alţi copii, sau urmează mult mai târziu, cred că aşa poţi să mai recuperezi din cheltuielile de creştere a copilului.
Nu te stresa să amenajezi camera copilului încă înainte de naştere. Cel mai probabil, copilul îşi va petrece cel mai mult timp în dormitorul tău sau în camera de zi. Şi chiar dacă ai noroc de un copil care preferă să doarmă singur în camera lui, pe un nou născut nu îl interesează pereţii coloraţi ai camerei lui. Mai târziu da, dar când abia s-a născut îl interesează doar braţele tale.
In plus, mai târziu o poţi amenaja împreună cu copilul, ţinând cont de preferinţele lui.
Nu cumpăra încălţăminte copilului până nu învaţă să meargă. În primul rând, bebeluşul nu are nevoie de încălţăminte (poate doar o şedinţa foto să facă o excepţie, dar chiar şi atunci nişte tălpiţe goale sunt mai delicioase) şi în al doilea rând, cel mai degrabă vei primi cadou o pereche de încălţări pe care poţi să o foloseşti cu succes pentru ocaziile speciale.
Fă o lista de dorinţe pentru rude şi prieteni pentru ocaziile care se lasă cu cadouri. Astfel, sunt mai mari şansele să primeşti în dar lucruri de care chiar ai nevoie pentru copilul tău.
Evită să expui copilul de până în 3 ani la TV şi alte tehnologii digitale. Desenele animate sunt o sursă importantă care îi face pe copii să îşi dorească tot felul de lucruri costisitoare. Desenele animate vin cu o industrie extraordinară care abia aşteaptă să scoată bani din produsele complementare, aşa că, ține-l departe de ecrane și îți va cere mai puţine prostioare.
Urmăreşte evenimentele gratuite pentru copii, mai ales dacă locuieşti într-un oraş mai mare. Lansările de carte pentru copii, lansările de produse de obicei presupun şi activităţi/ateliere destinate copiilor, aşa că acestea pot deveni o sursă de fun pentru toată lumea.
Foloseşte serviciile bibliotecii locale. Dacă ai un copil care iubește cărţile, un abonament la biblioteca locală poate să fie soluția. Poţi să schimbi cărţile des şi economiseşti și bani. Până la doi ani am cumpărat şi eu foarte multe cărţi pentru copil.
De câteva luni însă ne am făcut abonament la Biblioteca Municipală şi acum putem să ne bucurăm de cărţi noi fără să cheltuim foarte mulţi bani. Acum am în plan să le cumpăr doar pe cele care ne plac în mod deosebit, după ce le-am răsfoit pe cele de la bibliotecă.
În plus, bibliotecile din Bucureşti organizează de multe ori evenimente şi ateliere pentru copii complet gratuite, profită din plin de ele!
Urmăreşte evenimentele gratuite destinate părinţilor în oraşele mari. Bucureştiul abundă în tot felul de evenimente educative gratuite sau sponzorizate, deci dacă vrei să fii informat trebuie doar să te organizezi şi să mergi.
În concluzie
Un copil aduce mare bucurie într-o familie, dar cu această bucurie vine şi o responsabilitate financiară mare pe umerii părinţilor.
Te îndemn să nu uiţi că pentru a fi fericit, un copil are nevoie în primul rând de multă iubire şi acceptare din partea părinţilor. Ţineţi-i în braţe, ascultaţi-i, îmbrăţişaţi-i, spuneţi-le cât de mult îi iubiţi, petreceţi cât mai mult timp împreună şi copiii vor creşte fericiţi, chiar dacă uneori nu îşi imaginează viaţa fără o jucărie nouă :).
Nu e nevoie să cheltui mulți bani ca să poţi să fii un părinte bun!
Abonează-te la newsletter-ul meu săptămânal (sau la nevoie), Îți voi trimite obiceiuri care o să te ajute să economisești, idei pentru o viață simplă și conștientă și vei primi, drept cadou, o listă de 50 de idei de economisire. Mulțumesc pentru încredere!
Uau, cate idei faine! Insa legat de cumpararea hainutelor, eu nu as lua de la oricine. Da, se spala, dar avand in vedere ca unele preturi sunt cu 5-10 lei mai mici decat in magazin (chiar azi am vazut), prefer sa le iau de noi. Cat despre vanzare… cu chiu cu vai am vandut un lot de hainute noi, cu eticheta. Daramite purtate…
S-auzim de bine!
Am cumparat de pe la fete de pe facebook, le-am spalat si le-am dat la purtat. O fi bine, o fi rau? Nu stiu. Cert e ca unele haine de copii sunt… muuuult prea scumpe.
Cat de vandut, asa e! E foarte greu sa le dai, intr-adevar! Uneori nici pe gratis nu le vrea nimeni 🙂