Discutăm des cu soţul meu despre ce este fericirea, ce ne face fericiţi, cum putem să fim mai des fericiţi…Intr-o zi, având în faţa mea un năsuc roz şi umed de bebeluş, m-a lovit un gând.

Fericirea e să observi ce ai în faţa ochilor tăi şi să te bucuri cu adevărat de asta.

De exemplu, deschizi ochii şi ai zăpadă în faţa ta.

Dă-ţi timp şi analizeaz-o, observă fiecare firicel, fiecare fulg aşezat cu tact acolo unde trebuie, observă-i culoarea, structura, transparenţa, felul în care se aşează pe ramură şi se mulează după formele acesteia, felul în care străluceşte la soare.

Observ-o cu toate simţurile.

Cât timp poţi tu.

30 de secunde, 2 minute, 5 minute.

Fără să te gândeşti că ai de hrănit copii, fără să te gândeşti că ai de mers la o întâlnire, că te-ai îngrăşat, că ai de predat un raport, că nu ai timp pentru tine.

Asta e timpul pentru tine.

Fii acolo cu toată fiinţa.

Sau poate deschizi ochii şi ai în faţa ta o pisică.

Descoperă-i mustăţile neregulate, ochii migdalaţi, blana deasă şi sănătoasă, colţii ascuţiţi, urechiuşele pufoase, boticul umed, pistruii de pe lângă botic, sprâncenele ascuţite şi albe, limba aspră, felul în care culorile de pe blana pisicii se îmbină, se despart şi se reunesc.

Fii acolo. Mută.

Observă toate detaliile fără să fii pe fugă.

La fel – 1 minut, 5 minute, 10 minute. Cât poţi.

Apoi dă-ţi timp să ai astfel de momente de mai multe ori pe zi. F

ără să te simţi vinovată că nu ai timp pentru asta sau că nu reuşeşti să faci asta mai des.

Fă-o doar atunci când poţi şi cât poţi şi cred că vei ajunge să traiesti mai mult în prezent odată cu trecerea timpului.

Cam asta e fericirea. Atât de simplu. Atât de complicat în acelaşi timp.