– Cum să faci aşa ceva? Cum poţi să vrei să te dezici de viaţa ta când ştii că fetiţa ta s-a agăţat de tine chiar înainte să ieşi din casă?  exclamă Roberta contrariată şi oarecum supărată.

–  Cred că a fost un cumul de factori. Cred că a fost foarte copleşit de tot ce i s-a întâmplat şi e de înţeles tentativa lui, spun eu pe un ton împăciuitor.

Suntem la biblioteca Emil Gârleanu, stăm în cerc pe nişte pufuri moi şi discutăm viaţa lui Ethan, eroul principal al cărţii „Iarna vrajbei noastre”. Finalul cărţii ne dă de furcă la toate şi nu ştim cum e mai bine.

– Înţeleg că are motivele lui şi totuşi cum să provoci familiei durerea asta? nu se lasă Roberta.

– Tu cum ai fi vrut să se termine cartea? răspund cu o întrebare.

– Păi ăsta e cel mai bun final! Nu l-aş schimba! Dar cum totuşi e posibil să faci aşa ceva familiei tale?!

Când am întâlnit-o pe Roberta pentru prima oară, stătea pe un scaun, la una dintre mesele bibliotecii şi citea ultimele pagini din „Tatăl celuilalt copil” – cartea pe care am discutat-o atunci, la prima întâlnire. Eu am intrat pe uşă şi am început să mă agit de colo-colo cu pregătirile de dinainte. Ea mă examina atent, fără să fie prea intruzivă. Abia într-un târziu mi-am dat seama că a venit pentru clubul de carte. Abia atunci ne-am salutat.

Roberta este o tipă tare interesantă. Părul – roşcat şi ondulat – şi-l poartă strâns la spate într-un coc lejer. Pe mână i-am zărit un tatuaj. Pare că ştie ce vrea de la viaţa ei şi ştie să citească oamenii. Este psiholog şi două voci i se zbat în minte: pe de o parte, îi place finalul cărţii, pe de altă parte, nu poate să îl înţeleagă…

-Mi se pare scârbos felul lui de a vorbi cu soţia sa – Mary. Parcă o ia în râs cu atâtea complimente!, spune Roberta tot despre Ethan, într-o altă ordine de idei.

-O, dar mie mi se pare că o iubeşte atât de mult! Sunt atât de drăgălaşe toate apelativele, pe care i le dă…, exclamă Bianca.

Cu Bianca ne-am văzut prima oară la a 2-a întâlnire a clubului de lectură. A intrat pe uşă veselă, hotărâtă şi deschisă către nou. O mai văzusem doar pe Facebook înainte şi am observat că îi place să îşi poarte părul în 2 codiţe jucăuşe. [N-am nimic cu părul oamenilor :)), doar că asta mi-a sărit în ochi!] S-a implicat de fiecare dată în discuţii cu perspectiva ei de scriitoare şi abia aştept să o văd şi la a patra întâlnire.

…În cadrul clubului de carte o să descoperim o groază de perspective noi. Ăsta e gândul cu care am început acest club şi mă bucur tare mult să văd cum asta chiar se adevereşte. Mă bucur mult să văd cum fiecare în parte descoperă cartea prin alţi ochi, prin ochii omului de alături. Despre ceilalţi oameni care fac parte din club, poate vă povestesc cu altă ocazie. Dar cel mai bine e să veniţi să ne cunoaştem faţă-n faţă!

Pe 29 Iunie, de la 10:30, ne întâlnim din nou şi povestim despre Jocul lui Ender de Orson Scott Card. O carte despre destinul unui băiat de 6 ani care ajunge, pe la 12 ani, să salveze lumea.

Vă aştept şi pe voi! …Indiferent ce păr aveţi pe cap :)))

PS: Evenimentul de facebook, îl găsiţi aici.