fbpx

Începe AICI | Despre mine |Lucreaza cu mine

  • Trai conștient
    • AUTOCUNOAȘTERE
    • CĂRȚI ȘI INSPIRAȚIE
    • PUTEREA OBICEIURILOR
  • Economisire
    • BUGETUL FAMILIEI
    • IDEI DE ECONOMISIRE
    • DISTRACȚII GRATUITE
    • FRUGALITĂȚILE MELE
  • Simplificare
    • CASĂ SIMPLĂ
    • VIAȚĂ SIMPLĂ
    • ELIMINĂ NEESENȚIALUL
Natalia Dabija
  • Venituri suplimentare
  • Familie
    • VIAȚA-N PATRU
    • DIN CĂLĂTORII
  • Proiecte
    • BUGETUL FAMILIEI
    • ECONOMISIM ÎMPREUNĂ
    • BANII ÎN CUPLU
    • ÎN SPATELE CORTINEI
  • Trai conștient
    • AUTOCUNOAȘTERE
    • CĂRȚI ȘI INSPIRAȚIE
    • PUTEREA OBICEIURILOR
  • Economisire
    • BUGETUL FAMILIEI
    • IDEI DE ECONOMISIRE
    • DISTRACȚII GRATUITE
    • FRUGALITĂȚILE MELE
  • Simplificare
    • CASĂ SIMPLĂ
    • VIAȚĂ SIMPLĂ
    • ELIMINĂ NEESENȚIALUL
  • Venituri suplimentare
  • Familie
    • VIAȚA-N PATRU
    • DIN CĂLĂTORII
  • Proiecte
    • BUGETUL FAMILIEI
    • ECONOMISIM ÎMPREUNĂ
    • BANII ÎN CUPLU
    • ÎN SPATELE CORTINEI
februarie 26, 2020  |  De Natalia În Economisire, IDEI DE ECONOMISIRE

Mic ghid: Cum să reduci cheltuielile cu mașina (de la cumpărare până la mentenanță)

Share591
Pin
591 Shares

De câțiva ani, ne-am mutat la casă, în afara orașului și tot pe-atunci ne-am luat a doua mașină. 

Avem acum un Logan (devenit între timp #vaidecapului) pe care l-am primit (apoi cumpărat) de la firmă și un Volkswagen Sharan pentru călătoriile lungi și ieșiri ocazionale în oraș.

Mașinile sunt una dintre secțiunile noastre cele mai costisitoare din buget. Pentru că sunt 2, dar și pentru că îmbătrânesc în același timp și în ultimele luni le-am tot reparat pe amândouă.

Soțul meu e pasionat de mașini și de reparația lor, așa că am apelat la ajutorul lui când am făcut acest articol.

Dacă nu am avea un pasionat și un curajos în familie, cheltuielile noastre cu mașinile ar fi cu siguranță mai mari.

Pentru că experiența noastră poate fi mai greu de replicat – nu oricine e pasionat de mașini, fac mai jos o listă cu idei generale despre cum să reduci cheltuielile cu mașina, apoi îți povestesc despre cum procedăm noi.

Cum să reduci cheltuielile cu mașina,  idei bune la cumpărare

La cumpărarea mașinii:

  • Când îți alegi mașina, mergi pe un producător/model care statistic este fiabil.
  • Cumpără-ți mașină fiabilă, dar fă-o pentru tine, nu pentru a te compara cu alții. Bine, puțini își recunosc că intră în competiție cu vecinii/colegii, dar da, cred că e un fenomen care se întâlnește foarte des. 
  • Vezi care e motivul pentru care-ți cumperi mașină – pentru că ai nevoie, pentru siguranță, pentru comoditate, pentru statut? Nicio variantă nu e greșită (atenție, dacă îți permiți acea mașină și o poți plăti cu banii jos), însă cred că trebuie să fie o decizie conștientă. Doar fii sincer/ă cu tine și gândește-te cum te vor afecta pe termen lung cheltuielile care vin la pachet cu o mașină scumpă.
  • Evită să faci credite personale pentru mașină. Creditele pe termen scurt sunt foarte scumpe. Dacă vrei o mașină scumpă, strânge bani pentru ea. Dacă nu poți să economisești pentru acea mașină, înseamnă că nu ți-o permiți. Ai 2 variante: fie îți mărești veniturile, fie îți cumperi o mașină mai ieftină pentru care poți să economisești. 
  • Când îți cumperi mașină, ține cont de faptul că o mașină nouă se devalorizează foarte mult în primii ani. 

„Masina nouă pierde aproximativ 20% în primul an și câte 15% în fiecare an următor.”

Adrian Asoltanie, trainer educație financiară
  • Ia în considerare nevoile tale de spațiu atunci când decizi ce mașină îți cumperi. O mașină mică e mai ieftină.
  • Vezi dacă poți să renunți la mașină de tot și să stai cât mai aproape de serviciu/școală/grădiniță. În cazul ăsta, rămâne problema călătoriilor în țară, deci depinde foarte mult de stilul de viață al fiecăruia. (Și eu îmi doresc să renunțăm la o mașină, rămâne să vedem unde ne stabilim cu casa și cu școala copiilor ).
Cum să reduci cheltuielile cu mașina, idei pentru mentenanță

Cum să reduci cheltuielile cu mașina: Reparațiile

  • Ai grijă de mașină și repar-o preventiv. Dacă nu te pricepi la mașină (sau nu îți pasă așa mult), găsește un mecanic priceput și de încredere la care să mergi cu mașina periodic, pentru evaluări. Fă-i un control înainte de ITP, așa riști mai puțin să revii la ITP pentru o eventuală problemă și economisești timp și bani.
  • Folosește-o cât mai puțin posibil. Vei diminua uzura și eventualele reparații vor fi mai rare. Știu că pare contraintuitiv – Îmi cumpăr mașină ca să o folosesc!, însă asta te ajută și pe alte planuri: vezi planeta și stresul!
  • Investește timp și caută un service bun și de încredere. (Nu e ușor, știu!)
  • Asigură-te că service-ul folosește piese de schimb de calitate. Majoritatea mașinilor care ajung la foarte mulți km au fost deservite cu piese originale, urmând recomandările de mentenanță ale producătorului. Asigură-te că service-ul este suficient de calificat să nu strice piesele prin montare și proceduri greșite.
  • Obișnuiește-te să conduci prudent și să eviți accidentele (păstrează viteza legală, nu trece pe roșu, ai grijă la trecerile de pietoni, păstrează distanța recomandată, evită să conduci când ești super obosit/stresat/ă, chestii din astea de bază)
  • Respectă recomandările producătorului pentru mentenanță (schimbă-i la timp uleiul, filtrele de aer etc.).
  • Ai grijă de roțile de sezon ale mașinii și schimbă-le la timp. Dacă nu mergi foarte mult în afara orașului, ai putea să folosești cauciuri calitative All season. Majoritatea producătorilor de cauciucuri recomandă schimbarea lor la 6-8 ani. Decât să ai 2 seturi pe care le schimbi la 6 ani, mai bine schimbi cauciucurile All season odată la 3 ani. În orice caz, dacă alegi varianta asta, ar trebui să mergi cel puțin o dată la 2 ani într-un service de roți să verifici dacă nu apar deformări ale jantei sau alte probleme. 
  • Ai grijă de presiunea din roți. Dacă ai o presiune prea mică în roți, cauciucurile se vor uza mai repede.

Cum să reduci cheltuielile cu mașina: Benzina și parcările

  • Fii atent/ă la km parcurși. Adică aceeași idee: folosește mașina mai rar sau optimizează-ți drumurile.
  • Scade consumul de benzină, conducând eficient. Nu accelera brusc ca să frânezi în scurt timp.
  • Parchează departe de aglomerație (aka centru, piețe, intrare în magazin). Când te îndepărtezi de locurile aglomerate, găsești mai ușor parcare și, de obicei, mai ieftină/gratuită.
  • Dacă stai în afara orașului, parchează mașina la prima gură de metrou și mergi mai departe cu transportul public. Pentru ieșirea București-Târgoviște, îți recomand parcarea asta. E mare, sigură și accesibilă ca preț.
Cum să reduci cheltuielile cu mașina, idei alternative

Idei de bun simț care o să te ajute să reduci cheltuielile cu mașina:

  • Alege să mergi pe jos sau cu transportul în comun. Așa vei uza mai puțin mașina și vei avea mai puține reparații.
  • Planifică drumurile cu mașina. Când îți planifici din timp drumurile în oraș, poți să iei în calcul opțiunea de a merge pe jos sau cu transportul în comun.
  • Găsește-ți parteneri de drum. Am mai văzut opțiunea de carpooling prin diverse complexe rezidențiale, ar fi fain să o îmbrățișăm cât mai mulți dintre noi.
  • Închiriază mașină pentru drumurile lungi, iar în oraș mergi pe jos/cu transportul public. 

Citește, pentru distracție, și: Lasă mașina și mergi pe jos (este ecologic, gratuit și sănătos)

Ce facem noi ca să reducem cheltuielile cu mașina (exemple concrete):

Toate ideile generale de mai sus sunt trecute prin filtrul nostru (al meu și al soțului meu). În funcție de timp și disponibilitate, de unele ținem cont mai des, de altele mai rar.

Aici, mai jos, povestesc despre cele pe care ne bazăm cel mai des și pe care le considerăm importante:

  • Ambele mașini le-am luat cu banii jos (bine, Loganul a fost la o sumă modică :D).
  • Încercăm să folosim doar o mașină, deși avem două, da. Soțul meu folosește Loganul zi de zi pentru a merge la birou și pentru a duce copiii la grădiniță. Eu lucrez în mare parte a timpului de acasă și deși aș putea să folosesc cea de-a doua mașină oricând, ne încăpățânăm să ne organizăm astfel încât să ieșim cât mai rar cu 2 mașini. Asta pentru că cheltuielile cu VW sunt mai mari, dar și pentru că e o mașină mare, pentru care e greu să găsești loc de parcare în oraș. 
  • Reparații preventive: soțul meu iubește să planifice reparațiile, să le facă din timp, ca nu cumva să se strice alte piese din cauza unei defecțiuni. El știe cum funcționează o mașină (e amator, dar un amator bun) și are grijă să schimbe piesele care se strică înainte să fie prea târziu.
  • Cumpărăm piese de schimb de la magazine specializate online. Soțul meu salvează ceva bani cu această tactică, pentru că ofertele pe care le primește de la service-uri sunt mai mari decât ce găsește el. Cumpără piesele online (acolo unde știe ce trebuie să cumpere) și plătește la service doar pentru manoperă. Nu face rabat la calitate când cumpără piesele.
  • Comparații între service-uri: când avem suficient timp (mai ales în cazul reparațiilor preventive), soțul meu cere oferte de la 2 service-uri ca să le compare. Nu alege service-ul doar după preț (contează foarte mult și felul în care vorbesc mecanicii și cât de deschiși sunt și locația service-ului), însă uneori ține cont și de preț.
  • Când îi permite timpul, soțul meu face lucrări de mentenanță pentru mașină acasă (schimbat de ulei). Uneori se apucă și de reparații mici: reparat claxon, schimbat piese simple etc.
  • Pentru a reduce uzura mașinilor (dar și stresul provocat de condusul în oraș), încercăm să conducem cât mai puțin cu mașina prin oraș. Eu mi-am făcut un scop din asta. Las mașina la cea mai apropiată (convenabilă) gură de metro și de acolo iau metroul.
  • Mai nou, ne-am luat și aparat de spălat mașina, ca să nu mai dăm timp și bani pe spălatul în oraș. Dacă stai la casă, îți recomand să îți iei și tu.

Concluzie

Dacă ar fi să transpun acest ghid în trei fraze, acestea ar fi:

Mergi pe jos. Cumpără-ți mașină în funcție de nevoile tale reale. Dacă tot o cumperi, ai grijă de ea și folosește-o mai puțin.

Drumuri bune să ai!

Dacă ți-a plăcut articolul meu, te invit să te abonezi la newsletter-ul săptămânal Năravu-i totul. Te voi ajuta să îți simplifici viața având grijă de resursele tale (bani, timp, energie, spațiu etc). Cu plăcere!

Share591
Pin
591 Shares

Scris de Natalia

Articolul anteriorRelația cu banii – cursul care te ajută să renunți la credințele limitative despre bani (e cu întrebări din coaching!)
Articolul următor12 idei care o să te ajute să lucrezi eficient de acasă (cu copiii pe lângă tine)

Citeşte şi

  • Cum-să-iei-decizii-financiare-bune-din-emoțional-către-emoțional-2
    Cum să iei decizii financiare bune (din emoțional către rațional)
  • Cumpărături-conștiente-de-Black-Friday.-Se-poate-sau-ba_fata-relaxata
    Cumpărături conștiente de Black Friday. Se poate sau ba?

6 Comentarii

  1. o femeie februarie 26, 2020
    Răspunde←

    noi nu avem masina. Inainte sa ne luam locuinta, am studiat ideea de a lua o casa mai departe cu cativa km. Costurile masinii ar fi ajuns la aprox. 800-1000 lunar (rata, benzina, asigurari, service, cauciucuri de iarna, parcari, taxele anuale care aici sunt colosale etc) . Am decis ca ies mai bine sa platesc in plus cu 2-300 si sa locuim langa scoala + langa metrou.
    Pt drumuri in tara/cumparaturi grele/vacante inchiriem ocazional. 1-200 pe weekend ne ajunge.

  2. Natalia Dabija februarie 27, 2020
    Răspunde←

    Da, așa mi se par cel mai sănătos.

    Asta cu închirierea la noi nu e prea la moda, sper sa se propage mai mult. Inclusiv eu nu prea pot să îmi imaginez sa merg la cumpărături altfel decât cu mașina, pentru că e un magazin mai mare și respectiv mai departe de casa. Asta că sa nu comentez doar despre alții. 🙂

    Eu sper mult sa ne mutam înapoi în oraș și să vedem atunci cum ne putem organiza cu mai puține drumuri cu mașina. Asta cu a-ți lua casa înafara Bucureștiului (sau a altor orașe din Ro) mi se pare ca e ca o capcană, depinzi mereu-mereu de mașină.

    • Bogdan martie 25, 2022
      Răspunde←

      Foarte util articolul, vin si eu cu un update pt 2022:
      De 2 ani stam la casa la 12 km de oraș și am găsit următoarea formula de eficientizare a costurilor cu mașina:
      – cumpărat electrica (Dacia Spring) pt naveta zilnica(aprox 60 km/zi) – costuri de exploatare de 3-4 ori mai mici ca o mașină cu motor termic – impozit zero, parcare gratuita în anumite orașe inclusiv București etc.
      – vândut auto cu motor termic care are un cost de deținere de cel puțin 600 euro pe an exceptând reparațiile neprevazute (RCA, ITP, rovigneta, revizia anuala etc) plus devalorizarea de 15% pe an
      – pt drumuri lungi și vacante închiriat auto de la reprezentanta Renault locala – între 20 și 50 euro/zi în funcție de model. Banii pt 30-40 de zile de închiriere pe an puși deoparte pe 1-2 ani în avans din suma obținută din vânzarea masinii

  3. Cosmin februarie 27, 2020
    Răspunde←

    Foarte bun ghidul, desi as insista pe evitat credit ca si cel mai mare cost saving. Cu exceptia creditului de la CEC unde se plateste 14% dobanda la 5 ani. E aproape egal cu inflatia. Doar ca te limiteaza la masini de max 12000E.

  4. Vilma februarie 10, 2022
    Răspunde←

    Ce aparat de spalat masina ati ales?

  5. Mihail februarie 11, 2022
    Răspunde←

    Ce aparat de spalat masina aveti? Modelul exact ma intereseaza, multumesc!

Participă si tu la conversaţie Cancel Reply

(will not be shared)

Accept Termenii si Condițiile și Politica de Confidențialitate

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Salutare, sunt Natalia, Money & Life Coach și Blogger. Sunt pasionată de autocunoaștere, finanțe personale și cărți. Pe blog o să găsești idei pentru o viață conștientă și simplă, toate trecute prin filtrul meu și (multe dintre ele) testate pe mine. Dacă ești pentru prima oară pe blog, începe de aici.

Lucrează cu mine

Newsletter

YOUR MONEY STORY & MUCH MORE

Newsletterul care vine când și când și care te ajută să te cunoști pe tine însuți + să-ți cunoști relația cu banii + te susține să nu te mai simți singur/ă în procesul tău de creștere interioară.

Pentru informații despre confidențialitatea datelor tale, citește aici. 

Te rog spune-mi ce permisiuni de marketing îmi acorzi:

+ Emailuri ocazionale despre ebook-urile și cursurile pe care urmează să le lansez, despre produse care mă ajută să economisesc și pe care le recomand din suflet.

Mulțumesc!

Ți-am trimis un email pentru a confirma abonarea.

.

Îți recomand seria de articole

Căutare

Articole populare

  • 30-de-zile-fara-social-media-aproape.-Cum-a-fost-fără-bullshituri-2
    30 de zile fara social media (aproape). Cum a fost, fără bullshituri
  • Contul tău
  • Cookies
  • Confidențialitate
  • Termeni și condiții de utilizare

Copyright ©2019 nataliadabija.ro

Netopia banner