Azi știu că multe lucruri sunt relative și îmi vine greu să declar adevăruri absolute.

Azi știu că nu există „nu am timp”.  Există doar lucruri cu o prioritate mai mare sau mai mică.

Azi știu că sănătatea e cel mai de preț lucru pe care pot să îl am. Sănătatea mea și a oamenilor mei dragi.

Azi știu că suntem foarte fragili și că puține lucruri importante sunt sub controlul nostru. Dar pe cât de fragili suntem, pe atât de puternici. Putem să trecem cu bine peste dureri incredibile.

Azi știu că acceptarea mea de sine o să vină când o să accept că nu-mi pot schimba trecutul. Doar prezentul este în mâinile mele. Și poate ceva din viitor.

Azi știu că suntem manipulați mai mult decât putem să ne dăm seama.  Distopiile Minunata lume nouă și Povestirea Cameristei mi-au întărit convingerea asta.

Azi pot să spun mai des Nu, fără să-mi fie rușine cu asta.

Azi știu că  „A asculta” e unul dintre cele mai puternice verbe. A asculta pe un om cu toată firea e cea mai bună mână de ajutor, pe care o pot da.

Azi știu că ce a fost ieri nu se va mai repeta niciodată. Păcat că mai uit uneori.

Și că Acum e momentul să mă bucur de prezent. Nu de mâine. Nici chiar de la o luni.

Azi știu că a face bine cuiva îmi face bine, în primul rând, mie. Și pot să o fac chiar fără nici un ban în buzunar.

Azi știu că a fi vulnerabil înseamnă a fi puternic.

Azi știu că iubirea de lungă durată există doar cu multă grijă zi de zi. Cu mult timp petrecut împreună. Nu pot să zic că știu mai mult de atât, dar știu că aici e cheia.

Azi știu că dacă vreau să-mi îndeplinesc un vis, trebuie să îl tratez ca pe o țeavă spartă.

Azi știu că practica este mama învățării. Nu degeaba se spune vorba asta. Pot să învăț orice skill de pe lumea asta, așa spune teoria despre Growth Mindset.

Azi transpun mai mult în cuvinte ceea ce simt. Furie, apreciere, durere, nu contează. Furia se face mică-mică doar pentru că o pun în cuvinte, bucuria se înmulțește, când o împart cu cei dragi. Jocul de cuvinte e intenționat.

Azi știu că oamenii mei dragi au nevoie de iubirea mea acum, cât mai sunt lângă mine. Din fericire, lecția asta n-am învățat-o pe propria mea piele. Dar intuiesc cât de greu poate să fie când pierzi un om drag și tu mai ai atâtea să îi spui…

Azi sunt mai slabă cu vreo 5 kg, am mult mai puține fire de păr pe cap și mai puține haine. Asta oare o fi de bine?

***

Am făcut exercițiul ăsta la îndemnul Inozei, după ce am citit articolul ei: 15 întrebări la care să răspunzi ca să închei 2017 optimistă. Asta e doar una dintre întrebări. Toate-s bune, vă provoc să vă faceți timp să le parcurgeți. M-am simțit împlinită după ce am răspuns la toate. M-am bucurat de ce am putut să fac până acum. Și am văzut ce pot să învăț din cele nefăcute, ca să nu le zic ratate.

Nu sunt chiar noi lucrurile astea „descoperite” de mine. Le-am auzit și citit pe la alții. Dar 2017 a fost momentul când le-am asimilat eu.

Azi știu că multe lucruri sunt relative și îmi vine greu să declar adevăruri absolute. Și totuși 2017 este anul când aceste lucruri au devenit adevărurile mele.