Știi că recomand să tai și una și alta și a treia.
Ei bine, recomand să tai cheltuielile, dar nu recomand să tai micile bucurii ale vieții cum ar fi cititul, plimbatul sau distracția cu familia. Și pentru că uneori e greu să economisești, am susținut și voi susține și pe viitor evenimentele gratuite care mă ajută să mă distrez, să învăț sau să socializez. Nu doar că le susțin, pe unele le organizez chiar eu. 🙂
Petrecerea noastră cu schimb de cărți fix asta garantează – ne vom distra, vom gusta chestii bune, vom învăța citind cărțile primite la schimb și vom socializa.
Pe lângă toate lucrurile astea distractive la care nu ar spune nimeni nu, vom economisi și vom micșora bugetul lunar pentru cărți și vom aveam grijă de planeta noastră, punând cărțile în circuit și ajutându-le să ajungă la oameni proaspeți și noi.
Hai să îți spun cu ce cărți vin eu la schimbul de cărți, poate te încântă ceva din lista mea:
#1: Pădurea Norvegiană
Am citit-o acum mult timp și acum când o răsfoiesc văd multe notițe cu creionul. Semn că mi-a plăcut. Uite ce ziceam despre carte acum 7 ani.
” Când te trezeşti în beznă, singurul lucru pe care-l poţi face este să închizi ochii şi să încerci să te obişnuieşti cu întunericul.”
#2: Înainte să adorm
Cartea asta am avut-o pentru o întâlnire a clubului de carte și am citit-o dintr-o răsuflare și nu e chiar subțirică -439 de pagini. Este jurnalul unei femei care nu are amintiri. Ține minte doar ce i s-a întâmplat în ziua respectivă, iar apoi după ce doarme memoria ei se curăță și nu mai ține minte nimic din ce i s-a întâmplat în ultimii mulți ani.
Nu are sens să povestesc mai multe, pentru că suspansul e totul. O recomand pentru stilul de scriere și pentru că m-a ținut cu sufletul la gură până în ultima clipă.
#3: Cele patruzeci de legi ale iubirii
Am citit-o mai demult, mi-a plăcut pentru că e plină de adevăruri despre iubire, după cum spune și titlul. A fost, cred, prima oară când am înțeles că religiile sunt inventate de oameni și că Dumnezeu e unul.
O recenzie mai pe larg găsești aici.
#4: Împărăteasa Orhidee
Cartea asta am avut-o pentru Clubul Părinților Pre(a)ocupați de Lectură. Mi-a plăcut stilul de scriere, mi-a plăcut China descoperită și cum a fost pentru Împărăteasa Orhidee să îmbine rolurile de mamă, femeie, amantă.
„Pe tot parcursul poveștii, împărăteasa Orhidee se află într-un veșnic conflict cu sine însăși, în adâncul ființei sale conturându-se mai multe personaje ce nu își găsesc locul: mama, femeia, amanta, prietena. Orhideea nu poate fi nici mai mult, nici mai puțin decât împărăteasa Chinei, titlu ce nu lasă loc de nimic altceva. Sacrificarea celorlalte euri este dureroasă, dar necesară atât timp cât puterea Orașului Interzis este în mâinile ei. ” Recenzia întreagă o poți citi aici.
#5: Mecanica Inimii
E o carte ciudată, foarte frumos scrisă, despre un băiat care trăiește cu un ceas în piept în loc de inimă. Este o poveste despre relația mamă-copil, despre relațiile de cuplu și despre legătura dintre cele două tipuri de relații. Cred că știți și voi acel tipar de bărbat care nu se rupe niciodată de cordonul ombilical al mamei.
Și pe aceasta am avut-o la clubul de carte și am povestit mai multe aici.
#6: O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă
Este cartea de debut a Ioanei aka Prințesa Urbană. Mie îmi place foarte mult stilul de scriere al Ioanei, mai ales când e vorba de texte scurte. Reușește să te prindă și te țină acolo de parcă ai fi tu în toate povestirile ei. Unele texte din carte se găsesc și pe blog.
#7: India secretă
Am citit cam jumătate din cartea asta, mi-a plăcut stilul de scriere, însă la un moment dat am amânat-o până am uitat firul poveștii și nu mai am nicio tragere de inimă să o citesc până la capăt. E despre călătoria spirituală a unui tip. 🙂
#8: Ce ne spunem când nu ne vorbim
Am ales cartea asta după titlu. Mi-a plăcut mult titlu, simplu și profund. Ce am găsit în interior nu a fost atât de simplu, multe cuvinte alambicate care nu spun, în esență, nimic nou pentru mine. Nu mi-a plăcut. O dau în speranța că o să placă altcuiva.
#9: Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni
Ăsta e primul roman al Prințesei Urbane. Cartea de mai sus nu e roman. M-a ținut cu sufletul la gură până la capăt, mi-a plăcut cum a construit suspansul, mi-a plăcut mult felul în care au fost scrise unele secvențe. Cred că Ioana are un talent special la a descrie scene scurte. Ah, și titlu mi-a plăcut foarte mult.
Invitație la Bookswap Party #2 la OK Center, pe 7 aprilie
Așa, cu lista asta frumoasă în brațe, vă așteptăm împreună cu Ioana la schimbul nostru de cărți de duminică.
Cum spuneam la început, vom avea și câteva gustări bune de la:
SLooP, Atelierul de BoBo, Eisberg – Iubesc salatele, SweetStore.ro, Chez Odette și le foarte mulțumim!
Ne găzduiește OK Center, primul centru de educație financiară pentru adolescenți și adulți, o inițiativă a OTP Bank.
Doar ultima carte am citit-o …poate o sa incep sa le citesc si pe celelalte
Vii la schimbul de carti?