Mi-ar fi plăcut să spun că cel mai des îi declar cât îl iubesc.

Mi-ar fi plăcut să spun că cel mai des aude că am încredere în el.

Mi-ar fi plăcut să spun că cel mai des aude că e un copil minunat.

Mi-ar fi plăcut să spun că cel mai des îi spun că nu pot să trăiesc fără el.

Mi-ar fi plăcut să spun că cel mai des aude că o să-i fiu mereu alături pentru sprijin.

Sau că o să îl ascult mereu, doar să vină să se deschidă.

Mi-ar fi plăcut să declar că cel mai des aude că orice problemă are rezolvare.

Mi-ar fi plăcut să îi spun cel mai des că toată puterea este în el.

Că trebuie să se compare doar cu el și cu ce făcut ieri și alaltăieri, ci nu cu alții.

Mi-ar fi plăcut să spun lucrurile astea toate, însă știți care e realitatea?

Stai puțin.

Asta îi spun cel mai des. Nu sunt mândră cu asta, nu vă recomand și vouă :), dar asta e realitatea care mă doare. Spun „Stai puțin” mai des decât îmi doresc. O vreme am spus-o fără să-mi dau seama. Am văzut expresia asta doar ca un cuvânt de umplutură. Numai că ceea ce e neînsemnat pentru mine, pentru copilul meu e un semn de „Stai puțin că am altceva mai important de făcut”. „Stai puțin că nu pot să mă uit la tine”. „Stai puțin că telefonul îmi zbârnie și tu treci pe locul doi”.

Sincer acum, cât de importante sunt toate momentele astea când îi spun să aștepte? Și dacă toate-s importante, atunci cum se face că zilele mele sunt pline cu momente mai importante decât copilul meu? Cât e important și cât e doar imaginația și presiunea mea?

Din momentul în care am conștientizat acel „stai puțin”, lucrurile s-au schimbat un pic. Acum, când vine la mine și îmi cere atenția, încerc să nu uit să mă așez la nivelul lui și să îl întreb:

Ce vrei să îmi spui?

Acum caut să reformulez acel stai puțin, deși nu știu dacă asta e cea mai bună soluție. Acum caut să nu răspund pe pilot automat și să analizez dacă e o urgență reală, pe care nu o pot amâna. Am mult de lucru, știți vorba mea, v-o spun des pe blog, dar sunt pe calea cea bună. Acum fug la copil să îndrept acel „Stai puțin”, pe care i l-am spus înainte de acest articol.

Numai bine, ne auzim la următorul „Stai puțin.”! 🙂

PS: Articolul ăsta e inspirat din articolul Ioanei, Pisica pe sârmă. Doar că e altfel, e despre mine.