Îmi amintesc și acum diminețile acelea când cea mai mare grijă a mea era să mă trezesc prima. Niciodată nu mi-a plăcut să mă trezesc dimineața devreme, cu excepția dimineților de Paști. Mă trezeam și o luam la fugă spre bucătărie. Acolo, pe un scaun răs-folosit, mă aștepta un lighean de culoarea untului, în care se bălăceau un ou fiert alb, un ou fiert roșu și câteva monede. Oul alb (nevopsit) simboliza puritatea, cel roșu – sănătatea, iar bănuții – prosperitatea. Ne spălam (eu și fratele meu) cu apa aceea, ne rodeam obrajii cu ouăle și speram că o să fim bogați. Legenda spunea ca cine se spăla primul, acela lua banii. Se făcea cumva că eu luam toți banii (uneori găseam și bancnote puse alături de lighean  – pentru mai multă prosperitate și bucurie pentru mine). Eram mezina casei și cea mai alintată ființă din familie.

Și acum am în suflet bucuria din acele dimineți.

Nu căpătam mulți bani, deci nu era vorba despre asta (sau poate că pe atunci erau mulți pentru mine). Nu știam dacă sunt prima sau nu, nu știam dacă mai prind bănuții, nu știam câți vor fi. Cred că îmi plăcea foarte mult surpriza în sine și voia bună care se instala în casa noastră în ziua de Paști.

După ce ne spălam, ne așezam la masa festivă deja pregătită. Mâncam pască, pârjoale, ouă sfințite, toate aduse de la biserică cu doar câteva ore înainte, apoi ne înfruptam cu alte bunătățuri nesfințite – răcituri (adică piftie), șuncă afumată de casă, iar la sfârșit – tort. Cât povestesc, gura mi se umple cu apă. Erau cele mai frumoase dimineți din copilăria mea. Diminețile de Paști, dar și diminețile de Crăciun, când la micul dejung aveam friptură de porc și mămăliguță. Dar povestea despre Crăciun, o las pentru…Crăciun. 😉

Săptămâna de dinainte era un ritual de Paști în sine.

Joi mergeam la cimitir și îngrijeam mormintele străbunicilor (și mai târziu a bunicilor), dar ca să fiu sinceră, mai mult mama le îngrijea. Eu nu am fost niciodata un copil muncitor. 🙂 Tot joi (uneori chiar de miercuri) mama făcea cei mai buni biscuiți de casă din lume. Noi le ziceam prăjituri, dar nu sunt prăjiturile cu care suntem obișnuiți acum, pentru că nu aveau cremă. Doar umplutură de vișine sau dulceață de trandafir sau nuci tocate. Vineri făceam ultima curățenie, măturam curtea până-n drum, iar sâmbătă mama gătea toată ziua. Până hăt în noapte… Pentru masa aceea frumoasă de a doua zi, despre care tocmai am povestit.

Tot sâmbătă seara se întrunea o ședință de familie, când decideam (mai mult părinții, nu noi) cine urma să meargă la biserică „la sfințit pasca”. Ăsta era scopul principal, se lua și lumină (cum se poartă aici), dar lumina rămânea cumva în umbră (ce fel de lumină care rămâne în umbră? ei uite, așa!). Cel puțin, pentru noi, copiii, pasca și bunătățurile de pe lângă erau cele mai importante. În duminica de Paști, spre prânz, îmbrăcam hainele noi (neapărat noi!) și mergeam în sat la bunici și la alte rude.

Cât scriu, îmi dau seama că ai noștri copii nu au parte de acest ritual.

Am făcut și noi ouă (cu Tudor și Lia), am făcut pască și pârjoale moldovenești. Și într-un lighean cu ouă ne-am bălăcit. Însă am ales să stăm acasă și să mergem mai târziu la bunici, după Paști. Acum îmi dau seama că îmi lipsește satul meu mare și îmi pare rău…Nu mai sunt adepta obiceiurilor care se fac doar pentru că le face toată lumea, însă obiceiurile astea mi-au făcut copilăria mai frumoasă și le așteptam cu atâta bucurie!

Îți doresc să ai un Paște Fericit! Să ai parte de momente frumoase în familie, exprimă-ți aprecierea și recunoștința și crează amintiri! Amintirile cele mai de preț sunt alături de oamenii dragi!