Când s-a născut primul nostru copil și a mai crescut, nu am vrut să aud de grădinița de stat. Mă temeam să nu fie bruscat acolo, mă temeam de șpăgi și de aluzii la șpăgi, mă speria procesul de înscriere, mă speriau meniurile nesănătoase și faptul că nu aveam încredere în oamenii de acolo.
Din comoditate și din frică, am ales o grădiniță privată.
5 ani mai târziu (+încă un copil), am testat mai multe grădinițe private și am ajuns tot la stat. Vedeți mai jos de ce și cum.
Tudor (copilul mare) a mers la o grădiniță privată, apoi l-am mutat la altă grădiniță privată, apoi a stat acasă o perioadă, apoi l-am mutat la stat. Lia (copilul mic) a mers direct la creșă de stat.
Când Tudor a plecat de la a doua grădiniță privată, una dintre educatoare mi-a zis:
Cred că pentru copiii noștri putem să tăiem din alte părți ca să le asigurăm o educație bună.
Cum e mai bine, voi ce credeți? Vă aștept în comentarii.
Avantaje și dezavantaje pentru fiecare tip de grădiniță
Înainte să vă spun motivele pentru decizia noastră, vă invit să ne uităm un pic peste avantajele și dezavantajele grădinițelor private și ale celor de stat. Cred că o astfel de analiză (împreună cu alți factori) poate să vă ajute să luați o decizie bună.
Avantajele grădiniței private:
- Comunitatea de părinți e uniformă și poți să ai influență prin presiunea care vine de la părinți
- Grădinițele private (bune) pun accentul pe dezvoltarea emoțională a copilului, pe joaca liberă și pe educația cu blândețe
- Grădinițele private (bune) au un meniu relativ sănătos
- Copiii înscriși la grădinițe private vin din familii mai bune și sunt mai cooperanți și e mai ușor să rezolvi conflicte
- Educatoarele din grădinițele private (bune) sunt motivate să se dedice copiilor
- La o grădiniță privată bună copiii ies afară pe orice anotimp
Dezavantajele grădiniței private:
- Costă de 5 ori mai mult (în medie) față de o grădiniță de stat
- E mediu de tip bulă în care copilul nu prea dă nas în nas cu diversitatea și realitatea României
- Grădinițele private sunt înghesuite (clase mici, neîncăpătoare)
- Opționalele costă mai mult
- Grădinițele private (bune și scumpe) încurajează un stil de viață pe picior mare.
Avantajele grădiniței de stat:
- Este ieftină
- Oferă diversitate
- Unele opționale sunt incluse sau costă puțin
- Copilul intră în contact cu lumea reală și asta poate fi un moment de învățare
Dezavantajele grădiniței de stat:
- Comunitatea de părinți e pestriță și e greu să ai o discuție transformatoare
- Sunt mulți copii în grupă (nu e cazul la noi și ăsta e un motiv pentru care îmi plac cele 2 grădinițe de stat)
- Nu se pune accent pe dezvoltarea emoțională a copilului și pe dezvoltarea creativității prin joacă liberă (decât sporadic)
- Grădinițele de stat au în meniu mezeluri (creșa fetiței mele nu are)
- Ies puțin afară (excepție creșa fetiței mele)
- Personalul poate să fie demotivat și nepăsător (dar nu neapărat)
Deși pare că avantajele grădiniței private sunt mai multe, problema e că multe grădinițe private au lacune și puține se ridică la cele mai înalte așteptări.
În cazul nostru, am avut noroc cu unele aspecte cu grădinițele de stat (de ex, îmi place că în grădinița lui Tudor se respectă numărul maxim de copii (vreo 20), iar la Lia îmi place că au meniu sănătos, stau mult pe afară și au activități care le încurajează independența – toate într-o creșă de stat, da).
Ce vreau să spun e că lucrurile nu sunt doar albe sau doar negre, așa că o analiză a avantajelor și dezavantajelor ar putea să ajute. Aici aș lua în calcul și distanța față de grădi. Pentru noi a fost important ca grădinițele copiilor să fie lângă casă sau aproape de serviciul unuia dintre noi.
De ce am ales să nu investim în grădinița privată
După lungi discuții, am decis pentru noi că nu merită să investim în grădinița privată a copiilor.
Motivele noastre sunt mai jos:
Motivul #1: Grădinițele private la care a fost Tudor nu ne-au oferit o garanție și o satisfacție pe măsura banilor. Una dintre ele avea condiții destul de bune, dar educatoarele erau de modă veche. Alta dintre ele avea educatoare foarte faine, dar condițiile din grădiniță lăsau mult de dorit. Ținând cont că pentru noi ar fi fost un efort mare să ținem 2 copii la grădiniță privată, am fi vrut să simțim că merită tot efortul.
Motivul #2: Nu ne permitem să trăim în bula privată.
În Romania ca să te bazezi exclusiv pe sistemul privat, ca familie de 4 oameni, cred că trebuie să ai un venit de cel puțin 7.000 de euro pe lună (pe familie) și când zic asta mă refer să îți ajungă și să economisești pentru viitor, să poți să ții copiii și la școală în acel sistem, să poți să te internezi de fiecare dată în spitale privat, să fii asigurat în caz de boli grave, să poți și să pleci în vacanțe și cu toate aceste cheltuieli să nu ai mereu senzația că o duci de pe o lună pe alta.
Motivul #3: Nu vreau să îmi mai fie frică de sistemul de stat. Am trăit și încă trăiesc uneori cu frica că cineva poate să le facă rău copiilor mei. Numai că frica asta nu are întotdeauna o bază reală.
Înainte să avem copiii la grădiniță de stat, era o frică imaginată și umflată de alți părinți care nu își fac curaj să o depășească. Nu judec acei părinți, este foarte greu să îți asumi curajul de a face încercări pe spinarea copilului tău. E foarte greu să ieși din confortul oferit de bula privată de mai sus.
Însă la fel de greu i-ar fi fost și copilului meu să iasă din bula asta când ar fi mers la școală. Pentru că am spus deja că nu ne-am fi permis să îi ținem la o școală privată și nici nu ne dorim asta.
Motivul #4: O fac și pentru copiii mei. Știți ce am constatat de când copiii merg la grădiniță de stat? Acolo ies din bula noastră și văd altfel de copii, altfel de părinți, dau nas în nas cu societatea reală. Nu o fac brusc, ci treptat și în felul ăsta învață cum să se descurce în societatea asta, așa cum e ea.
Desigur, cu suportul nostru atât cât putem.
Încă am tendința de a-i supraproteja, încă îmi vine să îi feresc de fiecare decepție sau de fiecare copil care nu se poartă frumos.
Însă sunt realistă și știu că nu am cum să îi protejez pentru toată viața.
Motivul #5: Nu vrem ca copiii noștri să se obișnuiască cu un nivel de viață pe care nu-l putem susține pe termen lung.
Mi-ar plăcea ca ai noștri copii să aprecieze cadourile simple, petrecerile homemade, să aprecieze munca oamenilor care se străduie pentru ei. Să aprecieze să aibă grijă de lucrurile lor și să observe că lumea nu e dreaptă cu toți.
La grădiniță, copiii se compară mai puțin și cred că nu sunt atât de interesați să aibă o viață ca a altora, pe când la școală sunt influențați de colegi și de nivelul de viață pe care îl au aceștia. Practic, într-o școală privată, pe lângă banii pe care îi dai pe taxa lunară, se adaugă și banii extra pe care îi dai pentru a susține un anumit nivel de trai.
Dacă greșesc, îmi spuneți voi cum e.
Motivul #6: Pentru că nu ne-am împovărat cu grădinițe private, am putut să renunț la vechiul job ca să văd ce pot să fac pe cont propriu. Dacă aș fi avut facturi și frici mari de susținut, nu aș fi avut cum să mă gândesc la mine și ar fi trebuit să performez fără pauză pentru un stil de viață care nu îmi garanta că ai mei copii vor fi mai fericiți.
Cu motivele astea în brațe, i-am dat la stat și, de atunci, la stat au rămas.
Desigur, nu mi-a fost ușor. Cu copilul mare am umblat săptămâni întregi de la o grădiniță de stat la alta, în speranța că voi găsi un loc (asta și pentru că nu l-am înscris la timp). Cu creșa copilului mic sunt foarte mulțumită, cu grădinița copilului mare am de comentat pentru că se uită la desene la grădi.
Însă știi care e cea mai importantă concluzie?
Omul sfințește locul.
Și la grădinile private am avut nemulțumiri, și la grădinițile de stat am. Și la grădinițile private mi se spunea că o să se facă lucruri și nu se făceau, și la grădinițele de stat există discuții. Diferența majoră e la părinți. La privat erau părinți cam ca noi, la stat sunt și părinți care o duc foarte greu și părinți dezinteresați și e mai greu să formăm un grup de suport și discuții.
Și încă o diferență majoră e în mine. Sunt alta față de acum 5 ani, am mai multă încredere în oameni și pot să îmi asum mai multe riscuri.
Ca să răspund direct la întrebarea din titlu…
Merită să investești în grădinița privată a copiilor dacă ai venituri peste 7.000 euro pe lună (ca familie) ca să te asiguri că poți să îți ții copiii în bula asta pe termen lung.
Merită să investești în grădinița privată a copiilor dacă ai venituri care îți permit să economisești cel puțin 20% din venituri după ce ai plătit toate facturile.
Nu merită să investești în grădinița privată dacă vrei să dai copiii la școală de stat.
Nu merită să investești în grădiniță privată dacă o duci de pe o lună pe alta.
Later Edit:
Merită să investești în grădiniță privată dacă nu ai nicio grădiniță de stat ok în zonă. Însă asigură-te că ai testat grădinița de stat, nu te lua doar după review-urile de pe net.
Observ că mulți părinți văd grădinița privată ca singura opțiune viabilă, pentru că le este foarte frică de sistemul de stat. Uneori fondat, alteori nu.
Vreau să transmit cu acest articol că alegerea grădiniței nu ar trebui să se bazeze doar pe frica noastră, ci ar trebui să țină cont de avantajele și dezavantajele de mai sus, dar și de situația materială a fiecărei familii, iar situația materială e ok când poți să economisești constant (cel puțin 20%, cum ziceam), când poți să faci față cheltuielilor neașteptate, când ești sigur că poți să ai același nivel de trai și în viitor.
Vă aștept în comentarii cu părerile voastre și nu uitați:
“If you want your children to turn out well, spend twice as much time with them, and half as much money.” – Abigail Van Buren.
Subiectul este de interes pentru toti părinții. Indiferent de alegere, grădinița de stat sau particulara, se plătește un preț care nu se cuantifica doar in bani.
Cunosc oameni modești care mizează totul pe cartea educației, grădinița / școala particulara deși nu au situații financiare extraordinare sau venituri de 7k euro, așa cum menționai.
De asemenea, cunoasc oameni de afaceri prosperi care au ținut mortiș sa aleagă învățământul de stat.
Sunt de părere ca nu exista un răspuns corect. Tine de valori, de motivațiile personale, de cashflow si de alte aspecte non-financiare.
Bună Cătălin, merci de comentariu și apreciere. Da, nu cred că există răspuns corect sau greșit. Însă ce am vrut să transmit e tocmai să luăm în considerare acele lucruri pe care le menționezi la sfârșit – valorii, motivații, cashflow (important) și altele. Să nu ne bazăm decizia doar pe frică.
Bun articolul! Felicitări!
la noi a contat si disponibilitatea ca distanta dar si program, am gasit gradinita privata ce primea copil de 1.5 ani si era langa metrou (nimic pe raza de ceva km, masina nu avem).
P.S. venitul familiei era pe la 1600 euro, rata la banca o plateam accelerat (dublu lunar), un copil, deci uite o familie cu venit rezonabil nu s-a impovarat cu o gradi priva.
Apoi ne-am mutat in alta localitate si de data asta am optat pt la stat – e drept ca atunci cand ne-am mutat, am ales sa inchiriem fix langa gradi/scoala, si acum sa cumparam asa. Doar ca uite, nu am gandit bine cand am cumparat, nu avem liceu si peste cativa ani va trebui sa ne mutam.
Observ că am reușit cumva să dau o notă de extremă articolului (și acea sumă enormă tot acolo m-a dus), însă ce am vrut să transmit e că decizia ar trebui să se bazeze pe o analiză a situației financiare a familiei (pe termen lung), nu doar pe frica de sistemul de stat. Am fost acolo, am luat decizii în baza fricii și apoi am descoperit că sistemul de stat nu e așa de negru cum pare de pe net.
Simt că se implantează niște trenduri – că toate grădinițele private sunt ok și toate grădinițele de stat sunt nașpa – și am simțit nevoia să merg împotriva acestui trend (bazându-mă și pe situația mea personală).
In mare parte sunt de acord cu articolul, cu doua mentiuni:
1. Asa cum exista gradinite de stat ok, cred ca exista si gradinite de private relativ ok, la care taxele nu sunt colosale.
2. Nu inteleg ideea pe care o aud tot mai des legata de faptul ca cei mici trebuie sa iasa din bula lor, sa dea de greu de la o varsta cat mai frageda. Personal, cred ca, dimpotriva e mult mai bine sa ii asiguri pe cat posibil o copilarie si o dezvoltare linistita, fara sa se călească de la 2 ani. Mi se pare mult mai bine sa ne axam pe dezvoltarea de abilitati care ii vor ajuta la maturitate, intr-un mediu prietenos. De asemenea, ca exista multe alte posibilitati de a-i conecta la lumea „reala” – e suficient sa fii atent cat mergi pe strada (e plin de saracie, nedreptate etc.) sau ii duci intr-un parc de cartier si interactioneaza cu copii din toate categoriile sociale.
A, si desi nu e subiectul articolului, sa nu uitam ca exista oricand si varianta homeschooling care, intr-adevar presupune anumite sacrificii din partea parintelui care va renunta la job. dar cu siguranta costurile sunt mult mai mici decat la o cresa/gradinita privata buna.
Laura,
referitor pc. 1, asta e și problema mea – că grădinițele private sunt doar relativ ok și tot sunt de 4 sau 5 ori mai scumpe decât cele de stat. Cele private care sunt ok (din punctul meu de vedere ) depășesc 2000 de ron pe lună și deci sunt de 6 ori mai scumpe decât cele de stat. (Pe noi ne costă grădinița de stat în jur de 300 ron pe lună (cu tot cu consumabile))
referitor pc. 2, având experiență și la stat și la privat, am observat că la stat copilul învață mai multe abilități de relaționare cu copii diferiți de lumea lui. E una să observi (cum propui tu) și alta să trebuiască să intri în contact, să relaționezi. Nevoia asta a mea de a ieși din bula privată vine și din nevoia de autenticitate. Poate sună ciudat, dar mi se pare că lumea reală are probleme mult mai grave decât vedem noi în bula privată. Și ca să poți să schimbi ceva trebuie să fii acolo, printre oamenii care nu-și permit să trăiască în bulă. (Cred că tu știi asta mai bine.) Atât pentru mine cât și pentru copiii mei, ăsta e un pas de a nu fugi de rele, ci de a îmbrățișa lumea așa cum e ea. Visul meu cel mare e să pot să accept lumea cum e ea și să fiu ok, chiar dacă cineva e total diferit față de mine sau chiar dacă asta înseamnă că o să sufăr. Să fiu ok în sensul că asta să nu mă doboare, nu în sensul de a accepta și de a apleca capul.
Da, adevarul e ca eu sunt probabil mai conectata la tot ceea ce inseamna probleme sociale prin prisma profesiei. Si pe nesimtite, P. a inteles ca exista multe probleme in lume (copii bolnavi, care nu au jucarii etc.) L-am implicat tot timpul in campaniile mele (a mers alaturi de noi la containerele pt donatii, la asociatii sa ducem carti/jucarii, cand a vrut, a si donat cate ceva etc.) Iar faptul ca stau intr-un cartier mare si deloc pretentios, contribuie la interactiunea lui in parcurile din spatele blocurilor cu foarte multe categorii de copii.
Noi am documentat decizia noastra. Am ales o gradinita particulara si nu regretam. De diversitate are parte in parc si oricun traieste intr o bula fiindca stam intr un cartier bun. Viata pe picior mare nu stiu ce sa spun, nu mi s-a parut ca au incurajat cheltuieli inutile doar pentru a stoarce bani de la noi.
Singurul dezavantaj pe care il vad la gradinita privata este cel al costului in rest, comparand cu ce experiente au avut alti parinti cu cresele de stat(care mai apoi au ajuns tot la privat), consider in cazul nostru este peste la toate capitolele comparand cu gradinitele din jur.