fbpx

Începe AICI | Despre mine |Lucreaza cu mine

  • Trai conștient
    • AUTOCUNOAȘTERE
    • CĂRȚI ȘI INSPIRAȚIE
    • PUTEREA OBICEIURILOR
  • Economisire
    • BUGETUL FAMILIEI
    • IDEI DE ECONOMISIRE
    • DISTRACȚII GRATUITE
    • FRUGALITĂȚILE MELE
  • Simplificare
    • CASĂ SIMPLĂ
    • VIAȚĂ SIMPLĂ
    • ELIMINĂ NEESENȚIALUL
Natalia Dabija
  • Venituri suplimentare
  • Familie
    • VIAȚA-N PATRU
    • DIN CĂLĂTORII
  • Proiecte
    • BUGETUL FAMILIEI
    • ECONOMISIM ÎMPREUNĂ
    • BANII ÎN CUPLU
    • ÎN SPATELE CORTINEI
  • Trai conștient
    • AUTOCUNOAȘTERE
    • CĂRȚI ȘI INSPIRAȚIE
    • PUTEREA OBICEIURILOR
  • Economisire
    • BUGETUL FAMILIEI
    • IDEI DE ECONOMISIRE
    • DISTRACȚII GRATUITE
    • FRUGALITĂȚILE MELE
  • Simplificare
    • CASĂ SIMPLĂ
    • VIAȚĂ SIMPLĂ
    • ELIMINĂ NEESENȚIALUL
  • Venituri suplimentare
  • Familie
    • VIAȚA-N PATRU
    • DIN CĂLĂTORII
  • Proiecte
    • BUGETUL FAMILIEI
    • ECONOMISIM ÎMPREUNĂ
    • BANII ÎN CUPLU
    • ÎN SPATELE CORTINEI
mai 23, 2016  |  De Natalia În DIN CĂLĂTORII

Idei pentru călătorii (mai) plăcute cu copiii

Share
Pin
0 Shares

Abia am poposit dintr-o călătorie de 2 săptămâni prin Cehia şi Germania şi am hotărât să scriu aici nişte idei care pe mine m-au ajutat să organizez o vacanţă plăcută pentru toată lumea. Desigur, o vacanţă cu copiii după tine nu va fi niciodată o vacanţă romantică când poţi să hoinăreşti până târziu prin oraş, poţi să te delectezi pe îndelete cu cine copioase şi vinuri spumoase :). O vacanţă cu toată familia este de cele mai multe ori stresantă pe alocuri, pentru că uneori copiilor le vine greu să asimileze atâta nou dintr-o dată, alteori aşteptările noastre sunt prea mari, dar una peste alta, pe mine nici un stres încă nu m-a făcut să renunţ la ideea de a descoperi lumea alături de Tudor şi soţul meu. Şi pentru că încerc să fiu atentă la fiecare călătorie să văd ce a mers bine şi ce nu, mi-a rezultat lista asta. Bună mai ales pentru călătoriile cu copii mici. Sper să vă fie şi vouă de folos!

Deci:

1. Cunoaşte-ţi limitele. Când sunt într-un loc nou mereu am tendinţa să întind prăjina, să îmi depăşesc limitele, să merg cât mai mult ca să pot să văd tot ce oferă locul, să pot să simt pulsul oraşului. Mi-am dat seama însă că în călătoriile cu cei mici este oarecum periculos să îţi depăşeşti limitele, pentru că ziua nu se termină atunci când ajungi la hotel şi te arunci frânt de oboseală în pat. Ziua se termină hăt târziu după ce copilul e spălat, schimbat, alintat şi adormit. Şi atunci am realizat că este foarte important să învăţ să renunţ la unele obiective turistice, să învăţ să nu-mi doresc să bifez tot ce văd pe o harta turistică şi să ţin cont de limitele mele fizice şi nu numai de ale mele.

2. Stabileşte traseul pentru fiecare zi astfel încât acesta să conţină şi activităţi destinate copiilor, nu doar adulţilor. În cazul copiilor mici, până în 2-3 ani, este de multe ori suficient doar să rezervi mai mult timp între obiectivele turistice, să nu fugi de la un obiectiv la altul, ci să le mai laşi timp să cerceteze o pietricica, o frunză, o apă curgătoare sau orice altceva le place. Pentru cei mici lumea înconjurătoare este un teren de joacă imens, nu au nevoie de activităţi organizate, ci doar de mai mult timp la dispoziţie.

photo-1462543407303-196c44faeef6

3. Alege o cazare care poate să fie explorată de către cei mici în siguranţă. Astfel seara copilul va fi ocupat cu explorarea spaţiului nou, iar tu vei putea să îl urmăreşti liniştit din pat. Ţin minte că atunci când alegeam cazare pentru Olanda mă atrăgeau nişte căsuţe formidabile, aranjate într-un stil romantic, cu multă atenţie la detalii, doar că mi-era suficient să îmi imaginez cum Tudor vrea să atingă şi să se joace cu toate bibelourile acelea şi în secunda doi renunţam la idee. Recunosc că nu mi-a fost uşor să renunţ, pentru că internetul abundă de camere şi case frumoase, dar când am ajuns acolo am ştiut că am luat o decizie bună, alegând un apartament practic şi care s-a dovedit a fi şi drăguţ, aşa în simplitatea lui. Deci, keep it simple.

4. Planifică din timp unde vrei să mănânci. Atunci când plecam în doi, era mai simplu să alegem ce şi unde mâncăm, în cel mai rău caz mâncam ceva street food şi mergeam înainte. Sau dacă aveam chef, căutam îndelung un restaurant care să ne mulţumească. Acum… Am avea nevoie de cel puţin o oră să găsim un restaurant ok şi nu exagerat de scump, deci ar trebui să începem căutarea cu cel puţin o oră înainte de ora prânzului, că să îi putem pune ceva pe masă copilului mâncăcios. Copiii nu ştiu încă să aibă răbdare şi se pot transforma în adevărate uragane dacă nu mănâncă atunci când li se face foame, dar exact atunci.

5. Spune NU tururilor cu ghid. De obicei, nici când călătoream în doi nu apelam la ghid, cel mult luam un ghid audio, acum însă am vizitat un castel unde intrarea se făcea doar cu ghid, doar în grupuri mari. Şi prea târziu mi-am dat seama că noi aveam nevoie de libertate de mişcare şi de decizie. Turul ghidat era aranjat în aşa fel încât uşile după noi se încuiau, deci nu am fi avut cum să ne întoarcem înapoi, iar uşile din faţa noastră tot erau încuiate, deci nu am fi avut cum să grăbim pasul să ieşim şi să nu deranjăm lumea în caz că Tudor ar fi plâns. Ba chiar de câteva ori ne aflam în camere mici, cu un grup mare, cu ghidul vorbind şi cu Tudor povestind în acelaşi timp cu el. Am reuşit până la urmă să îi directionam atenţia spre activităţi mai liniştite, dar sigur ar fi putut să fie mai rău şi mai stresant pentru noi. Deci nu tururilor ghidate, în grup mare.

6. NU vizitelor în muzee. Pentru că până în 3 ani, copiii nu înţeleg de ce nu e ok să se joace cu sertarele unor dulapuri vechi de 100 de ani. Şi decât să stai să explici de sute de ori de ce nu e voie, mai bine evităm muzeele până mai cresc copiii. Cred că m-aş mai duce doar în muzee tehnice care de obicei sunt interactive şi sunt mai child friendly.

7. Alege să vizitezi oraşe mai mici care pot fi vizitate mai uşor şi mai rapid, fără să ai senzaţia că îţi scapă ceva. În plus, de cele mai multe ori, în oraşele micuţe nu sunt puhoaie de turişti. Eu de exemplu nu aş mai merge cu copii până în 4 ani în capitale mari şi renumite unde în centrul vechi copilul nu poate fi lăsat din mâna din cauza mulţimii în care se poate pierde. Noi mereu am profitat de spaţiile largi gen pieţe pietonale să îl lăsăm pe Tudor cât mai liber. Intr-o recentă vizită la Sibiu, a fost o mare plăcere să stau liniştită într-o parte şi să văd cum el explorează caldarâmul pe îndelete. În Praga nu aş fi putut să fac acest lucru. Se putea pierde între oameni. Deci aş prefera să descopăr oraşele mici şi mai puţin cunoscute în locul arhicunoscutelor capitale.

8. Combină călătoriile urbane cu ceva ieşiri în natură. Natura e un loc de joacă minunat pentru copii, în plus ne deconectăm şi noi de puhoaiele de turişti.

9. Vorbeşte cu prieteni, amici, cunoscuţi care locuiesc în zona pe care vrei să o vizitezi, ei vor putea să îţi recomande locuri de explorat pentru cei mici, necunoscute pentru turişti. Noi am primit o recomandare foarte faină pentru Praga, un loc de joacă interactiv, cu activităţi cu apă, exact pe placul lui Tudor şi tare mi-a părut bine că am ajuns acolo.

10. Planifică vacanţa în aşa fel încât ultimele 2-3 zile să fie lejere de tot, aproape fără program. Pentru noi funcţionează acest lucru mai ales în cazul vacanţelor mai lungi, de 10-14 zile. Astfel reuşim să ne revenim după vacanţa tumultoasă şi să simţim că am avut parte de odihnă.

11. Vizitează cu copiii un oraş sau o zonă unde ai mai fost. Recunosc că nu am pus încă în aplicare acest lucru, încă mi-e greu să mă gândesc să mă întorc în locuri „cunoscute”, dar sigur e o idee bună pentru că aşa nu mai simţi frustrarea că îţi scapă ceva, ci, probabil, din contra, simţi că ai o imagine mai plină a oraşului pentru că îl vezi şi prin ochii copilului.

Şi cel mai important:

12. Ajustează-ţi aşteptările, pleacă de acasă cu nişte aşteptări reale, ajustate la vârsta copilului. Şi nu uita să fii flexibil. Decât să îţi rămână în minte o vacanţă stresantă, mai bine vezi mai puţine, în ritmul copiilor and Let The Adventure Begin!

photo-1462986541242-6a4ac54d214f

Surse poze:
https://unsplash.com/photos/3OiYMgDKJ6k, by Dariusz Sankowski
https://unsplash.com/photos/FKBg2JNYFFc, by Jordan Whitt
https://unsplash.com/photos/XNrfBDsak2k, by Chris Leggat

Share
Pin
0 Shares

Scris de Natalia

Articolul anteriorIubesc ploaia
Articolul următorUnde vreau să merg | Recomandări festivaluri vara 2016

Citeşte şi

  • 3 săptămâni de Olanda, fără grabă, fără (mari) așteptări, fără Facebook și alte nevoi_plaja Haga
    3 săptămâni de Olanda, fără grabă, fără (mari) așteptări, fără Facebook și alte nevoi
  • Amsterdam pe doua roti. Asteptari versuri realitate_strada
    Amsterdam pe două roţi. Aşteptări versus realitate. Şi-o listă de reguli de la Pegas

2 Comentarii

  1. Pingback: Ţinutul Secuiesc – ce se poate vizita în Covasna şi Harghita şi câteva idei de cazare – Natalia's Blog | Lucrarea ta esti Tu.

    […] care ne-au ajutat pe noi să ne organizăm călătorii cât mai plăcute cu copilul am mai scris aici. Şi pentru că am explorat intens frumoasa Românie în această perioadă, am hotărât să fac 2 […]

    Răspunde
  2. Pingback: Ţinutul Secuiesc - ce se poate vizita în Covasna şi Harghita şi câteva idei de cazare • Natalia Dabija

    […] Ba se poate şi e foarte frumos (şi greu uneori), dar se poate atâta timp cât pleci la drum cu aşteptări realiste. Despre lucrurile care ne-au ajutat pe noi să ne organizăm călătorii cât mai plăcute cu copilul am mai scris aici. […]

    Răspunde

Participă si tu la conversaţie Cancel Reply

(will not be shared)

Accept Termenii si Condițiile și Politica de Confidențialitate

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Salutare, sunt Natalia, Money & Life Coach și Blogger. Sunt pasionată de autocunoaștere, finanțe personale și cărți. Pe blog o să găsești idei pentru o viață conștientă și simplă, toate trecute prin filtrul meu și (multe dintre ele) testate pe mine. Dacă ești pentru prima oară pe blog, începe de aici.

Lucrează cu mine

Newsletter

YOUR MONEY STORY & MUCH MORE

Newsletterul care vine când și când și care te ajută să te cunoști pe tine însuți + să-ți cunoști relația cu banii + te susține să nu te mai simți singur/ă în procesul tău de creștere interioară.

Pentru informații despre confidențialitatea datelor tale, citește aici. 

Te rog spune-mi ce permisiuni de marketing îmi acorzi:

+ Emailuri ocazionale despre ebook-urile și cursurile pe care urmează să le lansez, despre produse care mă ajută să economisesc și pe care le recomand din suflet.

Mulțumesc!

Ți-am trimis un email pentru a confirma abonarea.

.

Îți recomand seria de articole

Căutare

Articole populare

  • Contul tău
  • Cookies
  • Confidențialitate
  • Termeni și condiții de utilizare

Copyright ©2019 nataliadabija.ro

Netopia banner