Azi am comunicat cu o ţigăncuşă de vreo 10 ani. O cheamă Ana, l-a întrebat cum îl cheamă pe Tudor şi am întrebat-o şi eu. Avea nişte ochi frumoşi gri spre albastru, pătrunzători aşa. Vorbea cu Tudor, îi râdea, voia să îl atingă – partea cu atinsul nu i-am permis-o, că prea murdare îi erau mâinile şi nu numai , dar zău că mi-ar fi plăcut să le permit să interacţioneze în voie. Nu ştiu dacă toată joaca asta făcea parte din planul ei cu cerşitul, dar îmi era milă de ea că evitam să ne atingă. Cred că e foarte greu să fugă lumea de tine, mai ales când eşti copil şi nu ştii foarte clar de ce. Sau eşti copil şi nu îţi alegi singur soarta.

Cred că şi lui Tudor i-ar fi plăcut să interacţioneze cu ea, când voia el s-o atingă, întindeam eu mâna în locul lui, cream legătura între ei. 🙂 Şi mai cred că ar fi frumos să îl las pe Tudor să vadă şi partea asta a lumii, care e tot foarte frumoasă, chiar şi aşa murdarică cum e.

Am savurat şi bucuria lui Tudor de a nu vedea diferenţele sociale, de a fi mai presus de orice aranjamente, obligaţiuni sociale, de a fi mai presus de frica de a lua boli. Cred că trebuie să fie fain să fii doar curios şi dornic să cunoşti lumea cu toate simţurile, şi atât.

Aa, şi la un moment dat mă întreabă ‘aine pentru mine ai?’ De 4 ori mi-a repetat şi tot nu înţelegeam ce spune, într-un final am înţeles că vroia haine :)), pentru ea sau pentru fratele ei, Laur.

După aceea, a mai venit una, mai mare un pic, cred că a văzut că-s mai deschisă la vorbă şi s-a gândit că e bună strategia (deşi Anei nu i-am dat nimic, poate într-o zi o să-i fac un pachet de haine), dar n-am mai stat la vorbă.

Voi cum vedeţi lucrurile astea? Aţi interacţionat mai în de-aproape cu copii ai străzii?

Fotografia este facută de prietena mea dragă Andreea Blas: http://andreeablas.blogspot.ro/