Anul ăsta mi s-au îndeplinit una câte una mai multe dorinţe, am ajuns la Cluj, am fost în vacanţă în Olanda (ahh, de când visez la această destinaţie) şi am ajuns pentru prima oară în Delta Dunării!
Ca punct final am ales satul Mila 23, pe de o parte pentru că e chiar în inima Deltei şi în plus, am auzit numai lucruri bune despre acest sătuc.
Aşa că într-o vineri dimineaţă, ne-am îmbarcat în maşină şi duşi am fost spre Tulcea. Drumul prin Dobrogea mi-a adus aminte de Olanda cu turbinele ei eoliene şi cu câmpurile pline de roşu, doar că în loc de lalele,  peste tot vedeai numai maci. La un moment dat mă întrebam

dacă sunt lanuri întregi de maci sau au crescut sălbatic, cum apar ei de obicei prin grâu. Şoseaua asta mi-a plăcut atât de mult că am zis că sigur vom reveni într-o zi pe aici, mai ales că şi de munţii Măcinului am auzit numai de bine.

De la Tulcea, am luat vaporul Pasagerul de la ora 13:30 până la Crişan, iar din Crişan am mers cu un vaporaş mai mic până la Mila 23. În total vreo 5 ore de mers pe apă. Şi o zi întreagă pierdută că să ajungem de la Bucureşti la Mila 23. De la Tulcea la Mila 23 se poate ajunge şi într-o oră, dar ne-ar fi costat drumul de 2 ori mai scump, în plus am ales Pasagerul cu gândul să avem mai mult spaţiu de desfăşurare pentru Tudor. Spaţiu am avut suficient, nu zic, dar şi condiţii pe măsură am avut, pe măsura pretului . Numai am intrat pe vapor şi ne-a izbit în nas un miros de aer închis, înăuntru era ticsit cu oameni şi cu bagaje de tot felul. Am ieşit pe bordul navei şi am răsuflat uşuraţi că am găsit nişte locuri. Până la sfârşit am avut parte şi de grătare întinse pe masă, bere, muzică, seminţe, dansuri, de toate. Să nu uităm că şi în Delta tot români de-ai noştri trăiesc :)). Una peste alta, a fost interesant până la urmă, eu cel puţin am stat şi m-am uitat ca la teatru, când la apă, când la oameni.

Sâmbătă şi duminică am făcut excursii pe baltă, aşa numesc localnicii Delta. În prima excursie de sâmbătă, cea de dimineaţă, am avut noroc să vedem foarte multe păsări, am numărat cam vreo 10 tipuri de păsări sălbatice: pelicani, cormorani, barză, stârc galben, pescăruş, lebădă, raţe vreo 2 tipuri, lişiţe, ţigănuşi, egrete mari, stârci cenuşii. Cunoscătorii cică ajung să recunoască si până la 60 de păsări în câteva zile, dar pentru noi şi 10-15 au fost wow. În a doua excursie, de după masă, ne-a împrumutat cineva un binoclu şi le-am studiat cu şi mai mare atenţie. În grabă, n-am reuşit să mă interesez de unde aş putea să închiriez un binoclu în Tulcea, dar data viitoare când mai mergem sigur nu voi rata acest detaliu. Rămâneam mută de fascinaţie când mă uităm cu binoclu cum vreun pelican îşi aşează cu atenţie penele, îi vedeam atât de aproape şi totuşi eram suficient de departe cât să nu îi deranjăm. Pe lângă privitul păsărilor, mi-a plăcut mult de tot liniştea de pe canale, zumzăitul păsărilor pe lacuri, întinderile maaaaari de apă, canalele înguste, cu stuf înalt pe de o parte şi de alta, nuferii. M i n u n a t !

Duminică la ora 5:10, m-am îmbrăcat călduros şi am ieşit tip-til afară, sa văd răsăritul soarelui. Satul adormit era cuprins de o ceaţă străvezie, care încet-încet se răsfira şi făcea loc luminii. Doar eu, câinii şi nişte barcagii eram treji la ora aceea. Aşa că m-am bucurat iar de linişte şi am aşteptat să iasă soarele.

Iar după micul dejun, unii dintre noi 🙂 au fost la pădurea Letea, o pădure de stejari vechi, pe trunchiurile cărora cresc liane de jur împrejur, cu dune de nisip şi cai sălbatici. Partea mai puţin bună e că doar o bucăţică mică din pădurea Letea este vizitabilă, restul pădurii este sub ocrotire, fiind o zona unică în Europa, aşa că povestea pădurii Letea e foarte frumoasă, dar mai mult din auzite!
La întoarcere, am avut noroc să găsim un localnic, care pleca la Tulcea, cu o şalupă rapidă şi ne-a luat şi pe noi, cu acelaşi preţ pe care l-am fi plătit la Pasager, doar că de 4 ori mai rapid, adică într-o oră am fost la Tulcea.

Concluzii:
– când mergi în Deltă e obligatoriu să ai binoclu, altfel pierzi multe detalii şi vezi păsările doar în zare
– pentru pasionaţii de fotografie e obligatoriu un teleobiectiv
– dacă ai noroc, poţi să găseşti transport rapid şi mai ieftin pe loc, cel mai bine e să întrebi la localnici
– deşi eu nu sunt adepta tururilor organizate , în Deltă s-ar putea să fie mai comod şi mai ieftin dacă mergi cu un astfel de tur (care include cazare, masă, transport şi excursii)
– satul Mila 23 e un sat ca oricare altul, doar că e pe apă. Eu mi l-am imaginat mai drăguţ, ca o staţiune, dar nu, e un sat obisnuit. Cred ca are 2 sau 3 case colorate mai viu, in rest nimic deoebit
– data viitoate vreau sa văd un răsărit de soare chiar pe baltă, nu din sat!