Era o dimineaţă liniştită, cu valurile mării zbătându-se de casa noastră, ca toate celelalte 7 dimineţi de dinainte, de altfel. Ne zbăteam cu bebe în pat semiadormiţi, eu cu gândul să îl mai adorm, el încercând să se trezească de-a binelea. Ca să închei lupta noastră mică, l-am luat în braţe şi am ieşit afară, pe malul mării. Cred că era aproape ora 7:00. Eu în pantaloni scurţi, el în pijama cu mânecă lungă. Stăteam şi ne uităm la marea liniştită şi pustie şi la cerul rozaliu. Şi atunci au apărut ei: ea ca o pantera zveltă , fără nici o urmă că ar fi născut acum 2 luni, el înalt, bine făcut şi ţinând în braţe un ghemotoc de copilaş. Ea desculţă a intrat direct în mare, lăsând prosopul să-i alunece pe plaja plină de pietricele. Eu, în gândul meu: „Ce frumos, tata stă cu bebe, iar mama se lasă înghiţită de mare.” Nu-mi termin eu bine gândul că el îi scoate hăinuţa copilului şi merg împreună în apă. Se bucură împreună unul de altul, se bucură de mare, se drăgostesc, pe copilaş nu pare să-l deranjeze apa doar călduţă de mare şi plânge un pic doar la duşul rece de după baia în apa sărată. Ei pleacă, iar eu cu bebe rămânem cu marea, zâmbindu-le admirativ din urmă. Asta înseamnă pentru mine o familie frumoasă, asta înseamnă pentru mine să creşti frumos un copil. O dimineaţă perfectă din vacanţa noastră.