fbpx

Începe AICI | Despre mine |Lucreaza cu mine

  • Trai conștient
    • AUTOCUNOAȘTERE
    • CĂRȚI ȘI INSPIRAȚIE
    • PUTEREA OBICEIURILOR
  • Economisire
    • BUGETUL FAMILIEI
    • IDEI DE ECONOMISIRE
    • DISTRACȚII GRATUITE
    • FRUGALITĂȚILE MELE
  • Simplificare
    • CASĂ SIMPLĂ
    • VIAȚĂ SIMPLĂ
    • ELIMINĂ NEESENȚIALUL
Natalia Dabija
  • Venituri suplimentare
  • Familie
    • VIAȚA-N PATRU
    • DIN CĂLĂTORII
  • Proiecte
    • BUGETUL FAMILIEI
    • ECONOMISIM ÎMPREUNĂ
    • BANII ÎN CUPLU
    • ÎN SPATELE CORTINEI
  • Trai conștient
    • AUTOCUNOAȘTERE
    • CĂRȚI ȘI INSPIRAȚIE
    • PUTEREA OBICEIURILOR
  • Economisire
    • BUGETUL FAMILIEI
    • IDEI DE ECONOMISIRE
    • DISTRACȚII GRATUITE
    • FRUGALITĂȚILE MELE
  • Simplificare
    • CASĂ SIMPLĂ
    • VIAȚĂ SIMPLĂ
    • ELIMINĂ NEESENȚIALUL
  • Venituri suplimentare
  • Familie
    • VIAȚA-N PATRU
    • DIN CĂLĂTORII
  • Proiecte
    • BUGETUL FAMILIEI
    • ECONOMISIM ÎMPREUNĂ
    • BANII ÎN CUPLU
    • ÎN SPATELE CORTINEI
noiembrie 30, 2021  |  De Natalia În Bugetul familiei

Bugetul Familiei #31: Ce plan de economisire are un cuplu din Brașov, cu venituri – ca ale multor români – minime pe economie

Share551
Pin
551 Shares

***Acest articol este susținut de platforma de educație financiarā Money Bistro. Cu seria de articole #BugetulFamiliei, aduc în față familii de la care învățăm despre cum să ne gestionăm banii. Din acest episod vei afla ce plan de economisire are un cuplu din Brașov, deși veniturile lor sunt spre minim pe economie.***

Bugetul Familiei are și 2 secțiuni speciale:

  • Sfaturi din partea comunității pe marginea bugetului și
  • Sfaturi și idei din partea mea.

Orice persoană care-și face public bugetul aici (anonim) se poate bucura de acest ajutor.

Dacă vrei și tu să contribui la seria #BugetulFamiliei (cu sau fără sfaturi, e alegerea ta), scrie-mi pe contact@nataliadabija.ro pentru a-ți trimite chestionarul. 

Dacă nu ai un buget lunar, îți recomand să ții o lună evidența cheltuielilor și a veniturilor ca să poți să îți analizezi situația.

Cuprins:

  • Tadaa, vă invit să cunoașteți povestea de astăzi:
  • Cum gestionează această familie cheltuielile cu casa
  • Hai să vedem cum arată bugetul pentru cheltuielile de zi cu zi
      • Supermarket
      • Sănătate
      • Transport
      • Îngrijire personală
      • Haine
  • Ce alte cheltuieli are această familie?
      • Vacanțe
      • Cadouri
      • Ieșiri la restaurant
  • Datorii, economii și investiții
      • Datorii
      • Plan de economisire și investiții
  • Feedback din partea comunității
  • Idei de îmbunătățiri din partea mea
      • Dacă ar fi să iei doar o idee de la autoarea acestui buget, mi-aș dori să rămâi cu:

Tadaa, vă invit să cunoașteți povestea de astăzi:

În familia noastră suntem 2 persoane. Pe fata noastră nu o pun la socoteală în aceste calcule, pentru că ea e un musafir de preț acasă la noi (stă cu prietenul ei).

Nu v-am scris până acum, pentru că, între timp, firma soțului meu a fost preluată de un alt patron și s­alariul lui a crescut la 2600 lei/lună. Eu lucrez doar 6 ore/zi și câștig 1000 de lei. Soțul meu lucrează ca montator ferestre cu geam termopan, iar eu sunt gestionară la un chioșc de difuzarea presei.

Locuim în orașul Brașov.

Avem un apartament cu două camere și avem și o căsuță bătrânească, moștenită de la părinții soțului meu. Căsuța are și grădină și livadă și acolo mergem să ne încărcăm cu energie, dar să și muncim.

Cea mică a terminat liceul și lucrează de la 16 ani. Așa și-a dorit ea. Iar acum, de la 1 oct, patronul la care a lucrat în timpul clasei a 10-a și a 11-a a chemat-o din nou, la serviciu. E mulțumită și de salariu și de job în sine.

Cum gestionează această familie cheltuielile cu casa

La acest capitol, totul e”ținut din scurt”. În sensul că toți ai casei suntem conectați la economisire.

Când plecăm la serviciu, în casa noastră funcționează la curent doar frigiderul. Centrala se închide și se scoate din priză, la fel și televizorul sau orice altceva care ar putea consuma inutil curentul.

Apa pentru mâncare este adusă de la fântână de la țară, pentru că este gratuită, așa că la apartament consumăm cam 5 metri cubi de apă. Lucrurile mari le spăl la mașina de spălat cam de 3 ori pe lună. Pe cele mici (șosete, bikini, prosopelele de bucătărie) le spăl cu săpun de casă, de la mama de la țară.

Cheltuielile diferă în funcție de sezon și arată, în mare, așa:

  • Întreținere – 150 lei
  • Gaz: vara – 40 lei / iarna – 100 de lei
  • Curent – 60 lei la apartament și 50 ron casa de la țară
  • Telefon fix și cablu la ambele locatii – 80 lei
  • Telefoane mobile – 100 lei

Hai să vedem cum arată bugetul pentru cheltuielile de zi cu zi

Supermarket

Despre cumpărăturile familiei, pot să va spun că le facem obligatoriu cu lista, cam o dată pe săptămână. De la Lidl, pentru că e la 5 min. de casă și ne convin și prețurile produselor.

Tot ce cumpăr este la cea mai mică capacitate, nu fac stocuri de nimic, dar nici nu risipim inutil. Am implementat acest sistem de vreo 2 luni de zile, pentru că încerc sistemul minimalist în viețile noastre.

Mi se pare aiurea ca în 2 camere să depozitez lucruri, când e atât de simplu și ușor să iau tot ce am nevoie.

Știți ce am mai observat?

Când totul e la cea mai mică capacitate, avem mai multă grijă să nu risipim. Bineînțeles că și economia e alta, în acest caz.

Avem și grădina și livada de la țară și valorificam tot ce se poate (fructe, legume) si aceasta genereaza o economie importantă în buget.

Meniul îl gândesc eu, în funcție de ce avem în casă, în frigider sau prin congelator.

Ne ajută mult și faptul că noi avem vecini care au produse agro-alimentare, pe care eu le vând la Brașov și primesc gratis ouă, lapte, caș sau pui de țară.

Oamenii sunt recunoscători pentru faptul că noi le facilităm vinderea produselor lor, iar noi ne bucurăm că mâncăm lucruri naturale.

Noi înșine, tot ce avem surplus de la grădină, vindem sau facem troc (încă se mai practică în unele sate din Ardeal). Noi suntem din fire echilibrați, nu ne batem joc de mâncare, nu risipim. Mâncarea o fac pentru 3 zile. Ne bazăm mult pe mâncarea gătită. Mă gândesc, de obicei, să prepar mâncare care se pretează și pentru a fi luată la serviciu.

Sănătate

Noi suntem la un sistem de stat de sănătate. Nu prea ajungem la doctori, mulțumim lui Dumnezeu că suntem bine din acest punct de vedere. Pentru medicamente dăm aprox.100 lei/lună.

Transport

Cu transportul la noi este simplu, pentru că eu am jobul la 5 min. de casă, iar Dănuț are mașina de serviciu cu care se deplasează. Avem o mașină personală cu care plecăm sâmbăta la căsuța de la munte. Casa este la 35 de km de Brasov și mergem cam în fiecare weekend. Estimez un consum lunar de 100 de lei.

Toate cheltuielile cu mașina se ridică la vreo 4000 de lei pe an. Nu mă pricep foarte bine, dar cred că pe acolo e. Avem o Dacia Logan, de care avem mare grijă. O cheamă Albăstrica.

Îngrijire personală

50 lei pentru frizer/lună la Dănuț. 50 lei/lună la vopsitul părului meu pe care mi-l face fie-mea.

Haine

Ne plac hainele comode, practice și în care să ne simțim bine.

Și aici am făcut o selecție destul de riguroasă, așa că tot ce umplea șifonierul și nu era ok pentru noi, a „plecat” la mama la țară.

Le dă ea la oamenii necăjiți de pe acolo.

Nici la haine nu risipim și dacă o haină sau vreo pereche de pantofi poate fi reparată, nu ezităm s-o recondiționăm.

Purtăm în general haine casual, dar avem haine și pentru evenimente (nunți, botezuri sau înmormântări, după caz.)

Pentru cununii, nunți există în Brașov, la Teatrul Muzical, un magazin de închiriere rochii. Așa că, nu irosesc inutil, pe chestii pe care le port de 2 ori pe an.

Când ceva se strică, cumpărăm puțin și bun.

Decât 5 perechi de șosete ieftine și proaste, mai bine două bucăți, dar de calitate.

E doar un exemplu care se potrivește cam la tot ce reprezintă haine, încălțăminte. Totul e gândit să țină în timp și să nu umple inutil sertarele sau șifonierele.

Ce alte cheltuieli are această familie?

Vacanțe

Vacanțele ni le facem la căsuța de la munte, unde este așa de frumos…ca la o pensiune!

De când am primit casa socrilor (cam de vreo 5 ani), vacanțele noastre sunt acolo. Deoarece casa necesită reparații și îmbunătățiri și pentru că soțul meu este ”topit” după viață la țară. Evident că, pe parcursul a 20 de ani de când suntem căsătoriți, am mai fost în alte locuri, în vacanțe, dar de vreo 5 ani, împletim și vacanța și munca la grădină cu relaxarea.

Cadouri

Pentru cei dragi: cam 100 de lei atunci când e ziua lor sau de sărbători.

Ieșiri la restaurant

Comandăm și noi, o dată pe luna, pizza. Aproximativ: 100 de lei.

Datorii, economii și investiții

Datorii

Nu avem nici un fel de credite. Spre norocul nostru, nu am avut nevoie de ele, pentru că mie mi-au lăsat părinții moștenire apartamentul. Atunci când m-am căsătorit am avut tot ce îmi trebuia în el.

E mare lucru să nu cumperi furculițe, cearceafuri sau farfurii, când te căsătorești.

Am schimbat mobila, după un an de la căsătorie, și pentru toate îmbunătățirile pe care le-am făcut (gresie, faianță, zugrăvit), am avut bani adunați și de la nuntă.

Un hop greu a fost atunci când fetiței noastre i s-a descoperit la 4 ani și jumătate o deformație congenitală la inimă.

Atunci ne-am dat seama, o dată în plus, ce înseamnă să aduni ”bani albi, pentru zile negre”!

Totul a fost pe repede-înainte. Control la Brașov, apoi a fost propusă pentru operație pe cord deschis la Tg. Mureș. Apoi nu s-a mai făcut operația. A fost monitorizată până la 18 ani și s-a decis că ea va trăi cu cele 2 găurele pe inimă. Acum ea este foarte bine, tonică și plină de viață.

Din lecția primită cu prilejul descoperirii bolii Elenei am învățat că NU trebuie să ne bazăm decât pe noi! Statul nu face mare lucru pentru copii, în general, darămite pentru cei cu nevoi mai mari.

Știți că un ecograf cardio este în totalitate plătit de părinți și costa acum 2 ani 100 de lei ?

Știți că pentru un copil cu probleme la inimă, când trebuie să meargă la dentist, este o adevărată aventură. Pentru că medicilor stomatologi le e cam teamă să lucreze cu un copil care s-ar putea învineți pe scaunul lor.

Date fiind aceste fapte, am cam fost nevoiți să fim echilibrați în tot și în toate și singură șansă a fost economisirea! Acum fata noastră are 19 ani și 8 luni și vrem să fim niște părinți responsabili. Adică avem în vedere, peste vreo 5 ani, nuntă.

Photo by Olia Nayda on Unsplash

În altă ordine de idei, mama mea are 78 de ani și trebuie să ne gândim că este și dânsa la apusul vieții, iar acest lucru nu trebuie să ne prindă nepregătiți.

Și nu în ultimul rând, ne gândim și la noi, că mai avem puțin până la pensie și nu am vrea să depindem de pensia pe care ne-o da statul român!

De fapt, ne-am cam luat gândul că am putea trăi decent cu pensia statului.

Am o vorbă: trebuie să am suficienți bani la senectute, să nu-i cer fetei mele nici pentru gaz sau curent, dar nici pentru vreo friptură la cuptor.

Plan de economisire și investiții

Avem amândoi salariile pe card. Așa că din salarii se direcționează către 2 fonduri mutuale, și la Dănuț și la mine, câte 200 de lei.

Ăștia vor fi bani care ne vor ajuta la bătrânețe.

Apoi avem fiecare conturi în euro. Vrem să adunăm bani pentru un avans cât mai consistent pentru achiziționarea unei alte mașini.

Am pornit cu contul în euro…cu câte 50 de euro fiecare, cu 5 ani în urmă.

De vreun an de zile, am deschis un cont curent cu titlul MAMA, care ne va fi de folos atunci când ea va pleca. Aici depunem în fiecare lună câte 100  de lei.

Avem de asemenea, un cont curent cu titlul NUNTĂ ELENA. Aici depunem câte 400 de lei pe lună. În 5 ani, se vor strânge ceva bani și pentru ea…

Fiecare dintre noi are pensie privată, de 10 ani, în care depuneam câte 100 de lei. Acum, că au crescut veniturile, vrem să depunem câte 200 de lei pentru fiecare.

Avem și un fond de urgență de 1500 de lei în casă, dacă se strică aspiratorul sau de mers la dentist. Este realimentat când luăm din el.

Feedback din partea comunității

Autoarea acestui buget este de acord să primească sugestii și sfaturi din partea comunității. Așa că vă invit cu sfaturile voastre pe marginea acestui buget. 

Vă invit cu comentarii despre:

  • ce vă place la acest buget,
  • ce ați fi făcut voi altfel,
  • ce îi recomandați autoarei pentru mai departe.

Atenție: comentariile răutăcioase sau deplasate nu vor fi publicate.

Idei de îmbunătățiri din partea mea

Bună ziua și îți mulțumesc mult de tot că ai împărtășit pentru seria #BugetulFamiliei.

Mai avem câteva povești cu venituri mici, dar cred că e singura poveste care dovedește că poți să ai un plan de economisire și cu venituri minime pe economie.

Aveți un stil de viață aproape de natură și aproape de comunitatea de la țară, ceea ce contează mult, din punctul meu de vedere. Vă felicit călduros pentru alegerea asta.

Îmi place mult că planul de economisire include cam toate nevoile voastre, pe termen scurt și pe termen lung.

Ce aș mai adăuga aici este doar un fond de siguranță, echivalentul a 6 salarii care să vă susțină, în caz de o urgență gravă. Practic, fondul de urgență (pe care îl aveți deja) îl puteți folosi pentru cheltuielile neprevăzute, iar cel de siguranță să vă fie stâlp în caz că unul dintre voi nu ar mai putea lucra temporar.

Mă bucur că economisiți și pentru o mașină nouă. Cheltuielile cu mașina mi se par măricele și sunt cauzate probabil de faptul că Albăstrica a îmbătrânit. 🙂 Recomand să evitați creditele pentru mașină, chiar și cu avans mare, o datorie tot v-ar dezechilibra bugetul.

Încă un lucru pe care l-aș îmbunătăți: costurile cu telefonia mobilă. La Digi găsești abonament cu net limitat și 200 minute naționale începând de la 2 euro pe lună (acum am văzut că au și o ofertă cu 1 euro/lună pentru 4 luni). Nu știu cum e acoperirea la munte pentru Digi, puteți să verificați înainte de a schimba operatorul. O altă idee aici e să treceți pe cartele în loc de abonamente. Abonamentele de multe ori includ mai mult decât ai nevoie.

Ce aș mai face eu: aș încerca să o susțin pe fată să-și depășească limitele. Ne-ai povestit puține despre ea (deci nu știu cum e la voi), dar observ în alte medii că tinerii se limitează uneori la ceea ce a făcut familia lor. Încurajeaz-o să încerce domenii noi (chiar dacă nu știe încă unde o vor duce), mai întâi ca pasiune, apoi poate ca job. Încurajeaz-o să se cunoască mai bine și să nu înceteze să viseze (chiar dacă până acum poate nu v-a fost ușor). Încurajeaz-o cu vorbe bune și înțelegere, dar și cu bani pentru educație, în măsura în care vă îndepliniți celelalte obiective.

Eu, în general, sunt pentru a le încuraja independența tinerilor, dar în cazul vostru, pare că ea a învățat deja să se descurce pe cont propriu. Iar educația continuă o va ajuta să se dezvolte și mai mult.

Educația continuă poate fi și informală (cursuri, acces la comunități de oameni care gândesc mare, dezvoltare personală, hobby-uri noi).

De fapt, aceleași lucruri ți le recomand și ție, nu doar pentru fata ta. Îți recomand discuția asta cu Dl Căruța cu bani despre cum să te setezi pe creștere (e mai mult pentru oameni care lucrează în corporații, dar cu siguranță poți extrage lecții de acolo).

Felicitări încă o dată și mulțumesc pentru exemplu!

Dacă ar fi să iei doar o idee de la autoarea acestui buget, mi-aș dori să rămâi cu:

Aici e întreaga serie de articole #BugetulFamiliei.

Share551
Pin
551 Shares

Scris de Natalia

Articolul anteriorBugetul Familiei #30: Cum își gestionează banii un cuplu la comun și separat, în același timp
Articolul următorCum se poate trai cu mai putin decat castigi si atunci cand esti la limita (articol scris împreună cu Raluca Neagu)

Citeşte şi

  • Bugetul-Familiei-30-Cum-își-gestionează-banii-un-cuplu-la-comun-și-separat-în-același-timp_banii-in-cuplu
    Bugetul Familiei #30: Cum își gestionează banii un cuplu la comun și separat, în același timp
  • Bugetul-Familiei-29-Familia-care-și-a-crescut-veniturile-prin-conversie-profesională-și-care-a-atins-echilibrul-visat-din-punctul-lor-de-vedere_aventuri-de-familie
    Bugetul Familiei #29: Familia care și-a crescut veniturile prin conversie profesională și care a atins echilibrul visat (din punctul lor de vedere!)

13 Comentarii

  1. o femeie noiembrie 30, 2021
    Răspunde←

    felicitari familiei! sunt de admirat cum se organizeaza, felicitari.

  2. Laura noiembrie 30, 2021
    Răspunde←

    Wow ,600 lei supermarket !Felicitari ! Eu am buget 25000 lei /luna .Si mi se pare putin.Si ,sunt super echilibrata ,nu cumpar sucuri ,dulciuri .Dar mancam destul de variat ,peste ,fructe ,legume.

    • Gherca Eusebiu decembrie 13, 2021
      Răspunde←

      Wow, 25k lei lunar la supermarket. Si eu ma miram ca nu reusesc cu 2k lei.

  3. Ioana M noiembrie 30, 2021
    Răspunde←

    Imi place mult cum sunt organizati. Mi-au adus aminte de barter si chiar acum o sa ii scriu unui vecin sa il mai intreb de oua la schimb cu bere ?
    Singura sugestie pe care imi permit sa le-o dau este ca banii pe care ii pun deoparte sa ii investeasca. Inflatia e mare si daca stau doar la banca isi pierd din valoare. Un ETF care urmareste un indice este cel mai simplu, eficient si ieftin lucru pentru a incepe sa investesti!

  4. Bianca noiembrie 30, 2021
    Răspunde←

    Buna seara, felicitari pentru planul de economisire.
    As dori sa stiu unde aveti cele 2 fonduri mutuale? sunt de investitii?
    Si ma intereseaza daca e costisitor sa ai atatea conturi separate….eu evit sa imi fac ca ma gandesc ca au comisioane de administrare.
    Multumesc.

    • Anton decembrie 4, 2021
      Răspunde←

      La BT (si nu numai) iti deschizi conturi de economii direct din aplicatie, gratis. Si nici nu costa administrarea.
      Eu am vreo 7 conturi si am setat sa ia automat in fiecare luna din contul principal in fiecare cont in parte o suma diferită.

      • Bianca Laura decembrie 11, 2021
        Răspunde←

        Multumesc Frumos!
        Am un cont la BT, o sa merg sa ma interesez, as vrea sa ma organizez si eu tot asa, cu multe ramificatii la cont.

  5. Edina decembrie 2, 2021
    Răspunde←

    Felicitari! Am vazut ca se poate economisii SI cu Putini bani

  6. Alina decembrie 2, 2021
    Răspunde←

    Unde aveti fondurile mutuale si cele in euro? As dori si eu sa economisesc alocatia fetei.

  7. Laura decembrie 4, 2021
    Răspunde←

    Foarte echilibrata familia, de mare ajutor sunt lactatele, oua si fructe-legume pe care le au de la natura, noi cei ce nu avem astfel de beneficiu suferim mult

  8. Laura decembrie 4, 2021
    Răspunde←

    Felicitari pentru bugetul echilibrat. Eu am incercat sa fac un calcul, cheltuieli+investitii si ajung la 4000lei, iar bugetul e 3600, mi se pare ca undeva gresesc, dar nu imi dau seama unde.

    • Natalia decembrie 6, 2021
      Răspunde←

      La cheltuielile cu mașina, de exemplu, este o medie lunară. Deci nu au cheltuieli în fiecare lună de 300+Ron pentru asta, ci doar ocazional. Asta înseamnă probabil că fie nu în toate lunile reușesc să bifeze toate acele economii, fie acoperă acele cheltuieli din fondul de urgență, nu din salariul lunar.

  9. Avram decembrie 5, 2021
    Răspunde←

    Felicitari ! Felul in care va gestiti bani este de admirat,dar faceti o GRESEALA si anume sa va puneti bani in fondurile mutuale si pensile private ce aucomisioane de administrare enorme si in acet fel va pierdeti bani economisiti. Sfatul meu este sa investiti in ETF uri prin brocarul XTB. Cumparati cursul de investii pe piata de capital al lui Valentin Nedelcu si a lui Bogdan .Garantez 1000% ca nu veti regreta.App : Link ul dat de mine te duce in pagina de facebook Stinta Banilor si puteti descarca pdf ul cu rezumatul carti Bani Stapaneste jocul de Tony Robbins.
    https://www.facebook.com/download/436535051124882/Banii-Stapaneste%20jocul.pdf?av=1730161055&eav=AfYPQzbrM1Pe5IYXyQcGUK8yBy6HNzgTCPFTdAwjLb8TFRSmAneQe6_NOEInNQeYleI&hash=AcoTHweOalLGK56DsOM&__cft__%5B0%5D=AZUU3vDDYI3uQzhzGFlxjd9wzfVoCNzj1xpwIuQB0VutSJTISah7046-D7LNxbMSrmORpbNe36B1RT9wuA1e92Tn92bMh_cYIuPv7m6fAyDdHr4cYfS27xN1zHgIsYv_k6RbN892lRfWrDfyNaqpEgnx&__tn__=H-R

Participă si tu la conversaţie Cancel Reply

(will not be shared)

Accept Termenii si Condițiile și Politica de Confidențialitate

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Salutare, sunt Natalia, Money & Life Coach și Blogger. Sunt pasionată de autocunoaștere, finanțe personale și cărți. Pe blog o să găsești idei pentru o viață conștientă și simplă, toate trecute prin filtrul meu și (multe dintre ele) testate pe mine. Dacă ești pentru prima oară pe blog, începe de aici.

Lucrează cu mine

Newsletter

YOUR MONEY STORY & MUCH MORE

Newsletterul care vine când și când și care te ajută să te cunoști pe tine însuți + să-ți cunoști relația cu banii + te susține să nu te mai simți singur/ă în procesul tău de creștere interioară.

Pentru informații despre confidențialitatea datelor tale, citește aici. 

Te rog spune-mi ce permisiuni de marketing îmi acorzi:

+ Emailuri ocazionale despre ebook-urile și cursurile pe care urmează să le lansez, despre produse care mă ajută să economisesc și pe care le recomand din suflet.

Mulțumesc!

Ți-am trimis un email pentru a confirma abonarea.

.

Îți recomand seria de articole

Căutare

Articole populare

  • IMG_5741
    Cum a fost 2025 pentru mine și cu ce intenții intru în 2026
  • Cum-e-viata-in-America_copac-din-padure
    Lumea în care mă simt bine
  • Contul tău
  • Cookies
  • Confidențialitate
  • Termeni și condiții de utilizare

Copyright ©2019 nataliadabija.ro

Netopia banner