Bucuria e în lucrurile simple. Bucuria e într-o rază de lumină, în zâmbetul unui copil, în îmbrățișarea unui om bătrân, într-o strângere de mână, într-un ceai fierbinte, băut într-o seară de toamnă, pe răcoare.
Bucuria e în a vedea aceste lucruri mici și simple. Și în a le spune, a le scrie, a le da importanță. Așa că m-am hotărât să fac un jurnal public de bucurii mici și să vă invit și pe voi să o faceți cu mine. În fiecare duminică, în comentarii. Bucuriile de săptămâna trecută sunt aici.
Salata de roșii și ceapă, dreasă cu iaurt gras, pe care am mâncat-o singură-singură.
Ziua bună, când am reușit să mă împart productiv între muncă și joaca cu Tudor (el încă nu merge la grădi).
Joaca cu lutul moale și lipicios, tăvălit prin apă.
Că am putut să ne jucăm afară, pe o pătură, la soare.
Tortul cu miere și nuci, făcut de soțul meu, ca la mama lui acasă.
Bucuria lecturii „Shoe Dog. Memoriile creatorului Nike”. Este scrisă foarte bine!
Pupicii numărați, pe care ii dau lui Tudor în fiecare seară.
Bucuria Liei, când mă vede după grădi.
Bucuria că am terminat un document, la care am lucrat 2 zile întregi.
Că e Tudor bucuros că stă acasă. Mă bucur că se bucură el.
Că am descoperit hainele noi de toamnă, de la mine din dulap. Abia aștept să le port!
Atât. Acum voi!
Asa este. Bucuria sta in lucrurile simple, Natalia. Este bine sa ne amintim asta atunci când vine câte un val de griji si nu știm cum s-o scoatem la capăt.
Mulțumesc, om bun cu suflet frumos! ✨??
Mulțumesc mult, Ingrid. Nu știu dacă merit cuvintele tale…Te pup și îți mulțumesc că treci pe la mine.