Sau mai bine…ceva timp de bicicleală. La început de an mi-am setat o listă de lucruri pe care vreau să le fac anul ăsta. Le-am împărţit aşa: pentru suflet, pentru corp, pentru minte şi pentru blog. Am revenit la această listă abia acum, când Florina Badea m-a întrebat:
-Tu ce ai vrea să faci pentru tine toamna asta?
– Aa, păi stai că eu mi-am făcut şi listă în acest scop! Am dat să răspund. Numai că…Ce să vezi, cele câteva puncte din listă care erau strict pentru mine (să merg la un concert, să particip la un concurs de bicicleală, să învăţ să înot) chiar au rămas nefăcute. Am făcut multe pentru blog, am făcut clubul de carte şi am citit mult cu ocazia asta. Dar mi-am neglijat corpul.
Când mă gândesc la mine bătrână, mă văd subţire, sprintenă şi gata să înconjor lumea (dacă tot nu-mi iese acum să călătoresc prea mult…). Numai că sprinteneala asta trebuie cultivată acum. Altfel, în casă o să-mi putrezească oscioarele. :))
Să revin la întrebarea Florinei. Ştiţi ce aş vrea să fac pentru mine toamna asta?
Să merg la un concurs de biciclişti Riders Club. Ultima şansă o am pe 11 noiembrie. Astrele trebuie să se alinieze foarte atent ca dorinţa mea să se împlinească. Copiii trebuie să fie sănătoşi, soţul bine dispus şi vremea bună. Dar mai sus de astre sunt EU. Dacă eu nu îmi organizez ieşirea asta cu bicicleta, nimeni altcineva nu o va face în locul meu.
Gata, zarurile sunt aruncate! Ia să vedem, reuşesc să particip la concursul ăsta?
Acum vreau să te pun şi pe tine pe gânduri. Tu ce vrei să faci pentru tine în următoarele 3 luni? Poate vrei să îţi faci un obicei bun pentru sănătatea ta? Poate vrei să renunţi la un obicei care îţi face rău? Poate vrei să depăşeşti o dependenţă? Poate vrei să te relaxezi pur şi simplu ? Deci?
Haide, pune-te pe roate, declară în public. O să vezi că asta o să te ambiţioneze să te ţii de cuvânt. Transmit leapşa mai departe către Maminudoarme şi Gust de fericire. Fetelor, puteţi comenta aici sau la voi pe blog. Cum vreţi voi 🙂
Întrebarea Florinei face parte din campania #MamaTimeOut lansată tot de ea. Şi mamele sunt oameni! adaug eu drăguţ de la mine.:))
Credit foto: Marius Zamfir, în foto sunt chiar eu.
0 Comentarii