Una dintre ariile despre care îmi place mult să vorbesc e despre cum să îți crești veniturile suplimentare. Probabil pentru că eu sunt în cursa asta de câțiva ani și pentru că citesc, observ și învăț multe din cărți, bloguri din afară și din greșeli proprii.
Ăsta e subiectul care apare des și în discuțiile pe care le am cu clientele mele.
Pe Alina, parte din comunitatea noastră și clientă, am încurajat-o să-și dezvolte mica sursă de venituri pe care o are din vânzarea produselor Forever. Și pentru că mi-ar plăcea să o ajut la propriu (cu niște cliente, așa), am rugat-o să ne dea o listă cu cele mai faine produse Forevere după părerea ei.
Pe principiul: să comandăm din comunitate :).
Eu nu am testat aceste produse, dar mă bazez pe Alina care le-a testat și care e foarte mulțumită de ele.
Majoritatea produselor de mai jos sunt pe bază de aloe vera care ajută, pe larg așa, la digestie, tranzit, somn, focus, imunitate, energie, păr, ten.
Ce produse Forever recomandă
BĂUTURI NUTRITIVE:
Geluri de aloe, foarte bune ca ajutor în imunizarea organismului, detoxifiere, probleme de ficat, stomac, colon.
simplu – cu 99, 7% gel pur de aloe vera
cu măr și merișoare – cu 90, 7% gel pur din frunză de aloe vera, foarte bun pentru sănătatea sistemului urinar și reproducător.
cu piersică – cu 84, 3% gel pur de aloe vera
Ceai Aloe Blossom Herbal Tea: conține 25 pliculețe, dintr-un pliculeț se face un litru și jumatate de ceai, miros de scortișoară, gust foarte plăcut atât cald cât și rece.

Băuturi energizante:
FAB Forever Active Boost X (fără zahăr)
PRODUSE DE ÎNGRIJIRE:
Pastă de dinți, fără fluor, ține 2-3 luni, fiind foarte concentrată se folosește o cantitate cât un bob de mazăre.
Deodorant, fără săruri de aluminiu, durează 5-6 luni:
Gel de curățare a mâinilor, cu aloe vera, nu lasă pielea lipicioasă dupa utilizare, miros foarte plăcut:
Balsam de buze cu aloe vera
PRODUSE DE ÎNGRIJIRE A PIELII:
Aloe First: Trusa de prim ajutor, conține gel de aloe vera, propolis și un amestec de 11 plante medicinale.
Aloe First a fost creat ca o primă măsură de tratare în cazul leziunilor minore, a zgârieturilor, juliturilor, arsurilor sau a eritemului solar.
Aloe First poate fi întrebuințat, de asemenea, pentru a proteja părul împotriva acțiunii nocive a factorilor de mediu sau înainte de aplicarea soluțiilor pentru obținerea ondulațiilor permanente. Contribuie la protejarea firelor de păr.
Aloe First e și un excelent produs pentru calmarea epidermei dupa epilarea cu ceară.

Aloe Vera Gelly, gel de aloe în formă solidă, foarte bun în julituri, zgârieturi, răni deschise.
Aloe Propolis Crème, ajutor pentru piele uscată ten și mâini, bătături la picioare, în caz de acnee, foliculită, psoriazis, dermatită atopică, ciuperci, după bărbierit, iritații și arsuri;
Aloe Scrub: exfoliant natural pentru față și corp:
Crema pentru protejarea de soare, pe bază de aloe vera, vitamina E, oxid de zinc, premiată internațional
Măștile cu bioceluloză, cu gel pur de aloe vera, premiată internațional, un set conține 5 măști, pentru hidratare profundă.
SUPLIMENTE ALIMENTARE:
Forever Daily: un amestec de 50 de vitamine si minerale necesare
Probiotic: pentru sănătatea sistemului digestiv și a colonului, considerat “al doilea creier”.
Vitamina C, pe pat de tărâțe de ovăz, care favorizează absorbția sa în organism
Forever Artic Sea, Ulei de peste cu Omega 3 si Omega 9
Cum poți să cumperi produsele Forever
Există 2 posibilități:
- dacă e o comandă de peste 25 euro, îți faci cont și comanzi ce îți dorești și astfel practic devii și tu reprezentant Forever. Sau poți să comanzi prin Alina, adică trimite ea comanda și apoi îți trimite produsele. Când îți faci tu cont, comanda îți este livrată direct acasă. Pe site, până la aprobarea comenzii, sunt explicate metodele de plată și livrare.
- dacă comanda e sub 25 euro, comandă Alina pentru tine și îți trimite apoi produsele. În acest caz, livrarea o face Alina către tine, stabiliți împreună unde să vă vedeți pentru produse. Numărul de contact al Alinei este: 0728585986, puteți să vă conversați pe whatsapp.
În concluzie
Dacă îți plac produsele Forever sau erai curioasă cum sunt, inspiră-te din această listă, comandă-le și apoi scrie-mi cum au fost. Eu nu am nicio afiliere cu aceste produse și scopul meu e doar să o sprijin pe Alina să-și dezvolte o sursă suplimentară de venituri.
Pasta de dinti recomandata in articol curata foarte bine (dintii se simt altfel dupa spalare, de parca ar scartai de curatenie). Eu o alternez, cu o pasta obisnuita cu fluor (ca sa fiu sigura ca nu apar carii).
Partea cea mai faina e ca indeparteaza chiar si unele depuneri de pe dinti!
Am citit acest lucru mai demult, pe blogul unei doamne care e medic stomatolog. Fiul ei de 2 ani avea niste depuneri negre (nu carii) care se indepartau, doar temporar, numai prin detartraj cu ultrasunete. Ca medic avea grija mare de dintii copilului si nu intelegea ce se intampla. I-a fost recomandata pasta asta de o mamica si a scapat.
Aici gasiti toata povestea (o las poate mai ajuta pe cineva):
https://www.siblondelegandesc.ro/2019/03/24/negreala-coloratiile-negre-dintii-copiilor-reusit-scapam-ceva/
Am retinut lucrul asta, pentru ca nu se stie niciodata cand e nevoie.
Si chiar asa a fost, am avut nevoie: am folosit pasta acum, in pandemie. Fetita mea de 6 ani avea niste depuneri alb galbui pe dintii din fata, de sus (sunt inca dinti de lapte). Nu stiu de ce pentru ca o ingrijesc si o spal pe dinti corect, zilnic, sunt atenta cu dintii ei. M-am gandit sa mergem la stomatolog la un periaj profesional, cum am dus-o si in 2019, dar, fiind pandemie, am zis sa incercam intai aceasta pasta.
Am comandat-o de pe Internet si … am scapat de acele depuneri, iar dintii au devenit albi.