Să fie o poveste, dar pentru adulți, să se petreacă iarna, să fie ușor de citit și să nu fie foarte groasă. Astea au fost criteriile pentru cartea lunii decembrie pentru clubul de carte –  Clubul Părinților Pre(a)ocupați de Lectură. Am răsfoit internetul 2 zile și-am căutat cele mai faine cărți de citit înainte de Crăciun. Am propus o listă și a ieșit câștigătoare Mecanica Inimii de Mathias Malzieu. Pentru anul viitor ne-am stabilit câteva teme, toată lumea propune cărți și apoi votăm. Dar în decembrie, alegerea cărților a venit în sarcina mea.

Nu cred că există un început mai bun pentru Mecanica Inimii. Vedem orașul Edinburgh, semi-înghețat, prin ochii unui copil care abia s-a născut. Este povestea lui Jack, copilul cu un ceas pus la inimă, care pornește la drum, când mai crește nițel, în căutarea iubirii sale. Este o poveste despre relația mamă-copil, despre relațiile de cuplu și despre legătura dintre cele două tipuri de relații. Cred că știți și voi acel tipar de bărbat care nu se rupe niciodată de cordonul ombilical al mamei. Cam asta e soarta lui Jack.

Ce spune lumea despre Mecanica Inimii. Replici prinse direct din gura cititoarelor

O să încep cu cele mai importante replici de la clubul de carte, cu referire la Mecanica inimii:

„Chirurgical nu e posibil”, a spus Bianca. Asta a fost motivul pentru care i-a fost greu să citească cartea.

„O carte pentru adolescentele inteligente!”, a spus o altă Bianca.

„Suferința în dragoste e între persoane diferite”, tot a doua Bianca a adăugat.

„Realitatea nu întâlnește idealul nostru”, a spus Roberta, fata cu „psihanaliza” din clubul nostru.

„Este un puști care idealizează femininul”, tot Roberta, referindu-se la Jack.

„Jack Spintecătorul poate fi călăul mamelor care își abandonează copiii”, a zis Gabi în legătură cu motivul pentru care autorul l-a adus pe Jack Spintecătorul în această poveste.

„Odată ce nu privește înafară, privește înăuntru”, a spus Roberta, la întrebarea de ce Acacia este prezentată ca aproape nevăzătoare.

Început, lumină, întuneric, sfârșit. Ce am discutat mai exact?

Discuția din clubul de carte, cu toate citatele de sus, mi-a întrecut toate așteptările. O să trec la întrebările pe care le-am discutat, ca să înțelegeți mai bine.

Mie îmi plac cărțile scrise din perspective neașteptate. Cum e „Mă numesc Roșu” de Orhan Pamuk. Aici mi-a plăcut mult începutul – cum Jack povestea despre ce a simțit când s-a născut. Le-am întrebat și pe fete să văd cum li s-a părut.

Începutul, cât și prima parte a cărții, a plăcut aproape tuturor. Bianca și Ioana au avut o dificultate în a trece peste ideea că Jack avea un ceas pus la inimă. Nu a fost clar de ce Madeleine, mama lui adoptivă, nu a scos ceasul după ce inima a pornit. Andreei i-a fost greu să treacă peste faptul că Jack a fost abandonat de mama lui naturală. Tabita nu prea a înghițit începutul, în schimb, i-a plăcut cea de-a doua parte a cărții. Sincer vă spun, sunt încă fascinată cum putem să vedem aceeași carte în atâtea feluri.

Toate personajele (în afară de Melies) par să fie crude. Oare a fost neapărat necesar să fie așa? Asta e întrebarea mea. Dar fetele nu au fost de-acord. În primul rând, nu toate personajele sunt crude, uite de exemplu unchiul Arthur e un personaj pozitiv. El și mătușile Luna și Anna au fost personajele care au adus lumina în viața lui Jack și poate chiar în viața orașului Edinburgh. În timp ce personajele astea au adus lumina în poveste – chiar și așa deșănțate cum erau – Jack Spintecătorul a fost metafora care a reprezentat întunericul. Poate chiar o metaforă pentru sentimentele negre ale lui Jack, erou principal. Vedeți și replica de mai sus a Gabrielei despre Jack Spintecătorul.

Am discutat despre dragostea defectuoasă mamă-fiu, iubită-iubit. Jack nu era în stare de o iubire adevărată, asa ne-am explicat neîncrederea lui în Acacia. Pentru Acacia, pe de altă parte, nu părea să conteze cu cine anume leagă o relație de iubire. Ea părea că are nevoie doar de un mascul care să o protejeze. E de înțeles de ce nu a bucurat-o finalul.

Nouă, însă, ne-a plăcut finalul. Cred că ar fi mers și un final deschis, dar măcar nu i-a trântit un final de tip happy-end, specific filmelor americane.

Concluzii personale și mulțumiri

Pentru mine a fost a doua oară când citesc cartea asta. Am primit-o acum câțiva ani de la prietena mea Andreea, am citit-o atunci pe nerăsuflate și mi-a plăcut mult. Însă, acum, a doua oară, nu a mai mers ca unsă. Am citit-o cu mintea, nu cu inima și i-am văzut toate hibele. Nu prea există profunzime în cartea asta. Personajele sunt prezentate superficial, există lacune de timp în povestire – trec și câte 3 ani fără să știm ce s-a întâmplat cu Jack în acest timp. Metaforele folosite sunt profunde și te fac să stai pe gânduri, însă povestea întreagă pare a fi scrisă în grabă. Iar partea a doua a cărții pare, pur și simplu, lipită.

Am tras două concluzii după cea de-a 10 ediție a Clubului Părinților Pre(a)ocupați de Lectură. Prima e ca unele cărți sunt mult mai frumoase dacă le citești cu inima. Si a doua e că o discuție în cadrul unui club de lectură te poate face să apreciezi o carte, deși n-ai înghițit-o din prima.

Clubul de carte din decembrie a fost special nu doar prin faptul că am ales o carte care începe într-o zi extrem de friguroasă. Am organizat Secret Santa cu cărți din bibliotecile de acasă, am povestit pe facebook despre asta. În plus, am avut 2 cadouri simpatice, cu care am făcut tombolă:

Corina a câștigat cartea Războiul nu are chip de femeie, Svetlana Aleksievici , iar Ioana – un semn de carte de la Căsuța Greierașului.

Multe mulțumiri editurei Litera pentru carte, Căsuței Greierașului pentru semn și, în mod special, gazdei noastre – Biblioteca Emil Gârleanu.

A, și să nu uit, pe 25 ianuarie 2018, ne vedem la cea de-a 11-a ediție a clubului de carte. Tema lunii este Laureați ai Premiului Nobel. S-a votat cartea „Să nu mă părăsești” de Kazuo Ishiguro. Pentru înscrieri, dați-mi un mesaj pe dabija.natalia@gmail.com. Intrarea este liberă!