Ştiţi cum e să vă lăsaţi controlaţi de frică ş-apoi să vă pară rău? Vă povestesc eu, că am ceva experienţă de anul trecut de la Webstock.

***

Şi acum îmi aduc aminte ziua aceea de Septembrie. Era printre puţinele ocazii când puteam să merg singură în oraş. Mi-am pus o fustă galben-muştar pe mine, o bluză bleu-marin, nişte cizme bej din piele întoarsă. Cu tocuri. Un toc lat şi gros, dar destul de înalt. Cam ca-n poza de mai sus. Şi am plecat. Tudor a rămas acasă cu mama, eu aveam liber pentru Webstock.

Nu mă aventuram, pe-atunci, cu maşina prin oraş. Conduceam doar până în Aviaţiei (până la primul metrou, adică), o parcam delicat şi de acolo, luam metroul spre oriunde în oraş.

In acea zi, totuşi, m-am gândit: – Ce ar fi să îmi fac curaj să ajung cu maşina până la Marriot (hotelul unde se ţine Webstock)? Teoretic puteam să o fac. Practic, însă… – Dacă o lovesc? Dacă nu pot să o parchez? Dacă mă blochez într-o intersecţie şi mă claxonează toţi ca nebunii? Cam astea erau întrebările care îmi mişunau prin cap.

– Ei, mai bine iau metroul din Aviaţiei spre Unirii, iar de la Unirii o iau pe jos până la Marriot. Hai că-mi place să merg pe jos! aşa m-am gândit. Este uşor de înţeles care parte din mine a câştigat. Am aruncat un ochi pe Google Maps, am văzut că Marriot e ceva mai sus de Casa Poporului. N-am făcut un calcul exact cât îmi ia să ajung pe jos până acolo (deşi ar fi trebuit să fac) şi am plecat. N-aveam timp de pierdut.

Ce nu v-am spus e că afară era foarte cald, neobişnuit de cald pentru sfârşit de septembrie. Eu îmbrăcată în fustă de lână. A, nici asta nu v-am spus. Şi cu geacă pe mine. Drept că era de blugi, nu foarte groasă, dar am reuşit să transpir până să o dau jos. Eram şi contra cronometru. Din cauză de Tudor care nu voia să se dezlipească de mine la plecare.

Când am ajuns în faţa Parlamentului, am ştiut că planul meu era departe de a fi perfect. Webstock începea în câteva minute, iar eu mai avem de mers încă vreo 19 min până la Marriot. Practic trebuia să înconjor Parlamentul. Doar atât.

Am luat-o la pas rapid. Nu prea îmi place să întârzii. Nici să fiu în centrul atenţiei nu-mi place. Şi nu ai cum să treci nevăzută atunci când bâjbâi după un loc într-o sală plină de oameni care ascultă o prezentare. Nu ai cum.

Fuga nu m-a ţinut prea mult, că au început să mă roadă încălţările. Foarte faine cizmele, doar că nu erau cele mai potrivite pentru alergat. O fi fost tocul sau lungimea până în genunchi de vină? Sau faptul că eu nu mai ştiam să merg pe tocuri?

Ştiu doar că la un moment dat îmi venea să le arunc din picioare şi să ajung desculţă la hotel. Am făcut un efort (considerabil, vreau să zic) şi nu le-am aruncat. Am încetinit pasul şi mi-am acceptat soarta de întârziată.

Cu chiu, cu vai, la propriu, cu „merişoarele” (oul piciorului, adică, aşa îi spune pe la noi) de un roz sângeriu, am ajuns. N-am întârziat prea mult. Am stat lângă Raluca. Adică a fost bine, într-un final. Dar ţin minte că m-am întrebat: – Oare cum ar fi fost să iau maşina până la Marriot? Oare cum ar fi fost să ajung la Webstock ca o doamnă – relaxată şi cu zero transpiraţie la subraţ?

Merg şi anul ăsta la Webstock. De data asta cu Loganul până-n uşa hotelului. Doar să văd unde-l parchez. Şi cu ce mă încalţ. Cizmele acelea buclucaşe sigur nu mai sunt o opţiune. Mă iau fiorii şi acum numai când îmi aduc aminte cum mi se lua un strat de piele de pe merişor.

Voi mergeţi (aici se pot solicita invitaţii)? Cu ce vă încălţaţi?

Photo by Brooke Cagle on Unsplash