– Oare să îmi fac curaj să mă duc la spitalul de stat Matei Balș? Sigur, salvez 150 de roni, ceea ce nu e deloc puțin, dar dacă agață de acolo o altă boală? Dacă mă iau asistentele la trei parale, așa cum mi s-a mai întâmplat în alte spitale de stat? Eh, mi-ar fi mai simplu să merg la Medlife, că la ei știu la ce să mă aștept, doctorii sunt binevoitori, deși, nu întotdeauna…Dar totuși, oare e posibil să am o experiență plăcută la Matei Balș?

Un milion de bubițe roșii au explodat pe pielea lui Tudor, zilele trecute, în minivacanța de 1 decembrie. La nici o oră după ce am revenit acasă, eram din nou în mașină –  spre spital, iar gândurile de mai sus nu-mi dădeau deloc pace. Suspectam că e rubeola, o boală a copilăriei și fugeam la doctor să ne confirme. Eram sigură că e asta, mă și vedeam nevoită să îl țin în casă o săptamână.

Avem abonament Medlife pentru el, dar nu ne ajuta în cazul ăsta, pentru că voiam să mergem la consultație într-o sâmbătă. Iar o consultație, sâmbătă, la camera de gardă a Medlife poate să depășească 150 ron. Am stat mult să mă gândesc și am decis că e timpul să ies din bula mea și să nu mai cad în capcana generalizărilor.

Am mers la Matei Balș, spitalul de boli infecțioase, care are camera de gardă și pentru copii.

O să încep cu sfârșitul. Am ieșit de acolo foarte împăcată că am luat decizia asta. Condițiile din spitalul Matei Balș sunt bune, atât cât se vede cu ochiul liber, cel puțin. M-aș băga să zic că sunt aceleași condiții ca la Medlife. Drept că recepțiile Medlife arată mai bine, dar asta e un plus pentru personal, nu pentru pacienți. L-am înregistrat pe Tudor în câteva minute, la camera de gardă pentru copii. Mi-au cerut certificatul lui de naștere și buletinul meu, iar dacă le-aș fi uitat acasă puteam să rezolv situația cu o copie pe telefon. Aveau nevoie de CNP-ul copilului și seria buletinului meu. Drept că au făcut și o copie după buletin. Nu au fost neapărat zâmbăreți, dar nici nu au afișat vreun soi de nemulțumire sau acrime, așa cum m-am așteptat eu. Asta a fost prima prejudecată cu care am plecat la drum.

Înaintea noastră erau vreo 3-4 copii. Am așteptat cel mult 20 de minute. În timpul ăsta am stat pe hol (la Medlife cred că ne-ar fi băgat într-un cabinet, să micșoreze riscul de transmitere a bolii), dar am păstrat distanța față de alți copii, plus i-am pus o mască de protecție pe față.

Dr. Diana Zaharia, medicul care l-a examinat, a fost foarte ok, mi-a răspuns la toate întrebările, a zâmbit, a încercat să între în dialog cu Tudor, n-a reușit, dar nu din vina ei, ci pentru că Tudor era prea obosit. A fost atentă la detalii, a ieșit zâmbitoare din cabinet. Nu mi-a lăsat nici o clipă impresia că așteaptă ceva de la mine, în afară de un mulțumesc. Poate nici asta nu aștepta, dar eu i l-am dat bucuroasă, mai ales că mi-a zis că e doar o reacție alergică, nu o boală a copilăriei.

Experiența plăcută la Matei Balș continuă…

Noi am rămas în salon să așteptăm asistenta care urma să îi pună o injecție lui Tudor, să îl ajute cu alergia. Am examinat în liniște salonul, nu am văzut nimic ce să nu-mi placă. Asistenta a fost drăguță și ea. A vorbit mai puțin cu noi, și-a făcut doar treaba. Dar tot a fost blândă cu Tudor, l-a informat dinainte că o să simtă o pișcătură. Apoi a plecat și ea, fără să-mi lase senzația că așteaptă ceva. Recunosc, asta a fost a doua prejudecată cu care am intrat pe holurile spitalului de stat. În realitate, toată lumea a fost drăguță. Nimeni nu mi-a lăsat senzația asta. La sfârșit am spus mulțumesc la recepție, ne-am dezinfectat mâinile la ieșire (cu un gel special pus acolo) și am plecat.

Și mai e ceva, nu știu cum sunteți voi, dar mie mi-e frică de doctori, în general. Nu neapărat de ustensilele lor. Nici de procedurile dureroase. Ci de felul în care vorbesc cu mine. Am destule experiențe când am ieșit umilită din cabinetul doctorului. De obicei, mi se vorbește cu un ton superior, mi se reproșează că pun prea multe întrebări, că nu am încredere, mă simt neînțeleasă, sunt certată că nu am făcut totul ca la carte. Asta e și unul dintre motivele pentru care evit spitalele și policlinicile de stat. Cele de mai sus mi s-au întâmplat și la privat, însă acolo am curajul să cer mai multe doar pentru că am plătit bani cash. Ei bine, frica asta nu a avut niciun temei de data asta. A treia prejudecată demontată.

Pe post de concluzie

Am auzit și povești urâte, când unii copii au luat din spitale de stat diverse bacterii greu de pronunțat. Inclusiv despre spitalul de stat Matei Balș am auzit povestea asta. Însă nu pot să bag mâna în foc că nu se poate întâmpla același lucru și într-un spital privat. Tot ce pot să vă spun e că eu, personal, nu o să ezit să merg la ei data viitoare. Chiar am avut o experiență plăcută la Matei Balș și vi-i recomand cu drag!

…Nu degeaba se spune că omul sfințește locul. Uneori, trebuie doar să avem mai multă încredere și să plecăm la drum fără prejudecăți și dubii!

PS: Las aici și adresa spitalului: Str. Dr. Calistrat Grozovici, Nr. 1, București, Sector 2, întrebați la intrare să vă ghideze pentru camera de gardă. Oricum, sper să nu aveți nevoie prea degrabă!