Aşa se întâmplă mai mereu – lucrurile, locurile, oraşele, lumile îndepărtate, la care nu putem să ajungem, ni se par cele mai frumoase şi ni le dorim foarte mult, şi visăm la ele zile şi nopţi, fără să ne dăm seama că, de cele mai multe ori, frumosul e chiar sub ochii noştri – trebuie doar să fim deschişi să îl vedem, trebuie doar să ne vină ideea genială să deschidem ochii! 🙂

Aşa mi s-a întâmplat şi mie cu Cernăuţiul – am locuit vreo 20 de ani la o azvârlitură de băţ de el, dar a trebuit să ajung la 8 ore distanţă ca să il vizitez şi să mă minunez de frumuseţea lui.

Sincer nu m-am aşteptat că are ce să ofere –  că are un centru istoric foarte drăguţ şi curat care aminteşte de străzile Vienei sau Budapestei (bine, nu e chiar un centru, e doar o stradă pietonală, lată şi lungă), că are clădiri istorice (unele bine întreţinute, altele nu prea), că are o Universitate atât de frumoasă, parcă ruptă din altă realitate. Chiar, când am intrat în curtea Universităţii m-am simţit de parcă am ajuns undeva prin Irlanda – cu atâta cărămidă roşie şi atâta curăţenie 🙂 .

Universitatea din Cernăuţi a fost înfiinţată încă pe timpul Imperiului Austro-Ungar, în anul 1875, pentru a promova cultura şi limba germană în zonă şi a fost păstrată aproape intactă de-a lungul anilor, deşi comuniştii au folosit-o la timpul lor pe post de depozit. Este foarte frumoasă atât pe dinafară, cât şi în interior, doar că pentru a vizita cele mai frumoase săli, e nevoie şi de un pic de noroc – acestea sunt închise aproape mereu pentru diferite evenimente (conferinţe, examene, cursuri). Noi am prins în una din săli un examen la Canto –  e prima oară când am auzit cum decurge un examen la Canto 🙂 . Poți cutreiera Universitatea așa cum îți place, independent, sau poți opta pentru un ghid. Noi am ales a doua variantă, mai ales că au şi ghid român. Turul cu ghid se încheie în interiorul bisericii Universităţii, unde pe timpul comuniştilor s-a depozitat o maşină maaare de calcul şi unde acum se plăteşte pentru serviciile ghidului. Hi-hi, ce „casă de bilete” și-au găsit 🙂 .

Dacă ajungeţi pe la Cernăuţi, trebuie să vă faceţi neapărat drum spre cetatea Hotin. Aceasta se află chiar pe Nistru şi face parte din fosta linie de apărare a malurilor Nistrului:  Hotin – Soroca – Tighina – Cetatea Albă.

Cât n-ar fi de straniu, când am ajuns acolo am avut aceeaşi senzaţie – că sunt undeva prin Irlanda – cu multă piatră, multă culoare verde şi multă ploaie. Din fericire, n-a fost o ploaie care să ne ţină pe loc, ci una măruntă şi lungă care a durat toată după-amiaza. Fiind o vreme ploioasă, fiind şi mijlocul săptămânii, nu prea erau vizitatori pe la cetate, ceea ce o făcea să pară mistică, încărcată, plină de istorie. Cetatea e într-o stare foarte bună şi se poate vizita şi înăuntru, iar pajiştea verde şi mare, Nistrul de la poalele ei , cât şi podul suspendat, o fac chiar deosebită. Aş reveni oricând pe-acolo, tot pe vreme de ploaie. 🙂

Odată ce am terminat cu Hotinul, am luat-o spre Cameniţa, o cetate care aş zice că seamănă cu Râşnovul, dar e mai mare. Cetatea e situată chiar la intrarea în oraşul cu acelaşi nume – Cameniţa sau Kamianets-Podilskyi. Nu e atât de impresionantă ca şi Hotinul, însă dacă tot sunteţi prin apropiere, ar fi păcat să o rataţi. Cel mai frumos se vede din depărtare – arată ca un adevărat castel din poveşti 🙂 . Prin oraş n-am reuşit să dăm decât o raită de 20 de minute, însă tot am reuşit să vedem o piaţă drăguţă cu un monument din fier dedicat drumeţului modern.

Într-o altă după-amiază am fost la ruinele unui castel și la o cascadă – cea mai mare dintre toate pe care le-am văzut până acum.

Iar pe final,  ca să nu vi se pară că Cernăuți-ul și împrejurimile lui sunt o destinație chiar de vis, iată și lucrurile care nu mi-au plăcut:

– Au drumurile foarte-foarte proaste. Ați fost vreodata în Republica Moldova (exceptând șoseaua Leușeni – Chișinău)? Știți cât de proaste sunt drumurile în Rep. Moldova? Ei bine, în Ucraina, cel puțin în zona Bucovinei de Nord, drumurile sunt și mai proaste! Atât prin orașe, cât și în afara lor. Deci, mare atenție! 🙂

– Nu se prea vorbește engleză sau română; noi am reușit să ne înțelegem cu ei în rusă, însă restul turiștilor (am văzut păreri despre cetatea Hotin scrise și de călători de prin Suedia, Marea Britanie) nu știu cum se descurcă – probabil sunt foarte buni în ale mimatului.

– În afara zonei istorice, Cernăuțiul e un oraș marcat de comunism

– Au multe case și biserici pompoase și fără gust, cam toate seamănă cu renumitele castele de tip Disneyland

– Prin restaurantele din centrul vechi al Cernăuțiului, se servesc în mare parte mâncăruri europene – paste bologneze, pizza de toate tipurile, cotlet milanez și, evident, renumita salată Cezar. Până la urmă am reușit să găsim câte ceva tradițional, dar după lungi căutări prin meniuri.