Ultima oară am ieşit în oraş acum un an şi ceva. Tudor a rămas cu bunica, Lia era încă în burtică, iar noi am ieşit în oraş. În doi. Numai că bunica vine rar pe la noi. Şi chiar şi atunci când vine nu prea reuşim să ne organizăm pentru noi. În weekend normale (fără bunică), suntem mereu toţi 4 împreună sau 2 câte 2. El cu Tudor, eu cu Lia, evident. Seara cădem laţi cu tot cu copii, tot fiecare cu al lui. Aşa că nu avem când să ne bucurăm în voie de momentele noastre de oameni mari. Fără fundal de: „Tati, tati, vreau să îţi arăt ceva”, „Mami, mami, ne jucăm de-a copilul?„, „Tati, tati, vreau sa fac pipi!”, „Mami, mami, vreau să stai cu mine până fac caca!” Stiţi voi sigur cum e. De 30 de ori pe minut.

Până când într-o zi…

***

Lucrez grăbită la calculator la un articol. Profit de linişte cât Lia se joacă singură pe covor. Am strâns în bucătărie, am făcut ceva de mâncare. Articolul e aproape gata. Sunt o gospodină azi! mai că m-am felicitat. Până vin băieţii (de la serviciu, respectiv grădiniţă) spăl şi pe jos. Şi asta e. Mă declar mulţumită.

Se aude o maşină la poartă. Mă uit la ceas – e abia 4 după-amiază. Cred că e vecinul, mă gândesc. Ai mei abia după 17:30 ajung acasă.

După ce se închid uşile maşinii, se aude lacătul tronc-tronc. De data asta îmi este clar că e poarta noastră. Fug la geam.

-Aoleu, e soţu’! Nu vine niciodată aşa devreme, oare ce s-a întâmplat?? Cred că îl doare cumplit de tare capul. În orice caz, sigur nu se simte bine. Astea-s excepţiile când ajunge mai devreme acasă, aşa neplanificat.

Schema mea în care el găseşte podelele curate se spulberă imediat.

-Ia asta, e pentru tine! îmi întinde emoţionat o cutie.

-Ce să fie, ce să fie, e un cadou! Pentru mine! Un telefon la care mă gândeam de ceva timp!

Desfac cutia cu nerăbdare şi ne bucurăm de telefon ca nişte copii.

-Bine, bine, dar de ce ai venit mai devreme? nu mă lasă curiozitatea-n pace. Ai fost să îl ridici de la poşta cu vamă? Ştiu că de acolo trebuie să îl ridici până într-o anumită oră…

-Nu, l-am primit prin DHL.

-Te simţi rău?

– Nu, mă simt chiar bine.

– Ai venit să mi-l dai acum cât nu e Tudor acasă? mă dau cu presupunerea.

-Da 🙂 , exact de asta! Până la 5 si un pic avem timp să vorbim…

Dragul meu soţ a improvizat. Mi-a făcut o surpriză adevărată! Cu tot cu timp special pentru noi <3.

***

Fericirea e în lucrurile simple! Şi în planificare. Vedeţi voi cum vă organizaţi ziua – cine ştie ce surprize vă pregătesc iubirile voastre. Dacă tot nu vine surpriza, puteţi să organizaţi voi una. Are Raluca nişte idei faine aici: 14 lovely home date nights. De făcut acasă după ce adorm copiii. Nu contează cine iniţiază, doar să fie cu lipici!

PS1: Ridicaţi mâna-n sus (în comentarii) cine a aşteptat o poveste picantă după acele puncte de suspensie din primul paragraf. Haideţi, vreau să vă cunosc! 🙂

PS2: Poza din preview este aşa doar ca să visaţi cu ochii deschişi. Să nu credeţi că noi avem parte de aşa momente idilice.

Photo by Toa Heftiba on Unsplash