În ultimul timp cam de fiecare dată când îmi vine să scriu ceva aici, pomenesc şi de schimbarea prin care trec de aproape 8 luni încoace. Cred că se adevereşte fenomenul pe care l-am observat în cazul tuturor oamenilor care au copii – că o dată ce devii părinte îţi vine să vorbeşti toată ziua despre copilul tău, despre creaţia ta. Că doar e a ta…e lumea ta. Îmi vine să scriu despre sarcina mea şi pentru că este o perioada foarte, foarte frumoasă de care simt că o să-mi fie dor nu peste mult timp. Încerc acum să mă bucur cât mai mult de mingiuţa mea minune, de forma ei perfectă şi de perfecţiunea ce se ascunde în interior. Zic perfecţiune pentru că aşa sunt toţi omuleţii abia născuţi – perfecţi, curaţi, puri. Mă bucur acum mai mult că niciodată de fiecare mişcare a lui, de fiecare lovitură sau sughiţ, pentru că nu voi putea să dau „filmul” înapoi să mai retrăiesc aceleaşi momente. Multe gravide povestesc că în ultima luna abia aşteaptă să vină pe lume mică fiinţă pentru că, chiar dacă există aceste momente frumoase, începi să nu te mai recunoşti din punct de vedere fizic, începi să vrei să reintri în pielea ta de dinainte. Şi eu mă văd uneori cu pletele în vânt pe role şi mie mi-e dor de bicicleta mea, dar în acelaşi timp încă nu sunt gata să renunţ la pretioasa burtică. E prea frumos ca să pot renunţa la ea, chiar şi doar în gândurile mele.

Simt o frică atunci când scriu despre cât de frumos e, o frică, care nu ştiu cât de naturală e, dar pe care o simţim mulţi dintre noi când ni se întâmplă ceva ireal de frumos, însă vreau să scriu despre asta ca toate viitoarele mame din lume să ştie că le aşteaptă o experienţă unică şi de neuitat. Trebuie doar să fii acolo, să te asculţi, să te răsfeţi şi să te bucuri de fiecare clipă.

Şi pentru că am avut o discuţie cu prietenele mele despre cum afectează copilul viaţa de cuplu, dacă un copil reuşeşte prin simpla lui existenţă să reunească doi oameni, am observat că pe noi această experienţă ne-a unit şi ne-a apropiat mai mult, ne-a făcut să gandim mai frumos şi să cautam sens în bucuriile simple. Despre cum vor evolua lucrurile mai departe, voi povesti mai târziu, la etapa următoare.

Foto: Elena Shumilova