– Ne jucăm De-a Copilul? se aude un glas mieros, parcă de niciunde. E trecut de ora 9 seara. Am adormit-o pe Lia şi mă ia în primire Tudor, imediat ce cobor pe scări.
-Da, hai să ne jucăm. Îi răspund şi văd cum i se luminează faţa. Intră tot atunci în rol, serios şi plin de importanţă. Nu-i trebuie nici recuzită, nici repetiţii. Ştie rolul la perfecţiune.
– Copilul, hai să mergem acasă.
Mergem şi ne aşezăm pe canapea. Aici e Casa noastră azi. În alte zile e în bucătărie pe podea. Alteori în căsuţa lui de la Ikea. Cum dă Dumnezeu…
Trece un minut-două şi întreabă:
-Copilul, vrei în parc?
-Daa, vreau, răspund eu. Azi sunt pe setarea Save Energy. Fac tot ce vrea el.
-În care parc? Cel de aproape sau cel de departe?
-Cel de departe, spun eu, într-o doară.
-A, nu putem să mergem acolo. Nu avem maşina mare. O avem doar pe asta mică cu care mergem pe distanţe scurte. Mergem în parcul cel de-aproape, îmi explica el cu buzele ţuguiate a seriozitate.
-Ok, fie. V-am spus că azi nu ripostez.
-Urcă în maşină, îmi spune.
El se caţără chiar pe maşina roşie de jucărie, eu mă prefac că urc şi stau cu fundul în aer. Vrum-vrum de 2 ori şi am ajuns în parc. Adică pe covor. Covorul e şi grădiniţă de obicei. Aşa că îl împarte vizual în două şi îmi spune:
– Uite până aici e parcul.
Mă întind pe covor şi-mi joc cu atenţie rolul. Adică nu fac nimic.
După atâta făcut de nimic, mergem acasă. E timpul de culcare. Aduce o carte, mai aduce una, stinge lumina, aprinde lanterna.
-Gata. Acum, Copilule, citeşte.
– De când Copilul citeşte şi Tati ascultă, îmi vine să zic. Dar nu mai zic nimic. Salvez energie.
„Copilul” citeşte şi povesteşte din carte . Mai că aş adormi acolo lângă el, pe canapea, cu cartea-n braţe. Doar că vine tati cel adevărat şi ne întrerupe jocul. În scurt timp, chiar se duce la culcare. Tati cel adevărat iubeşte să respecte rutina.
Jocul De-a Copilul e preferatul lui Tudor. El l-a inventat, el i-a dat şi numele. Şi sincer vă spun – îmi place şi mie! Nu trebuie să fac nimic special în acest joc. Când am chef, o mai fac pe copilul năzbâtios, care nu vrea să se spele pe mâini sau care nu vrea să doarmă. Îl imit pe el practic şi îi observ reacţiile şi ce face ca să mă împace. Alteori îi pun întrebări de tot felul în rolul meu de copil şi el răspunde cu toată răbdarea din lume. În rest…el face de mâncare, pune la încărcat maşina, se duce la serviciu, mă duce la gradiniţă, mă spală pe mâini. Ca un părinte responsabil ce e. Iar eu în timpul ăsta stau cuminte sau, drept spus, îmi trag sufletul.
Ziceţi-mi şi voi: Cine ar refuza aşa o joacă?! 🙂
Sursa poze: www.unsplash.com
Ce dragut! Baietelului meu ii place sa ne jucam de-a Masha si Ursul. El e Masha, eu sunt Ursul si sotul meu Lupul. Il distreaza foarte tare sa vina Lupul sa il alerge, si atunci se ascunde la Urs in brate. Jocul e inventat de el, bineinteles.
🙂 Noi ne mai jucam de-a purcelusii si Lupul. Cand eram noi purcelusii si el lupul, cand invers. Toti vor sa experimenteze frica, din cate vad. 🙂
Ce interesant joc :). Chiar ca e relaxant, plus ca iti mai da niste informatii gratuite (fara efort) cum vede Tudor lucrurile de fiecare zi
Da, sa stii. Citeam la o prietena ca fac schimb de roluri pe situatii punctuale ( iesit din casa dimineata/mama lucreaza si copilul care vrea atentie), cred ca si mai multe chestii vezi asa.
Frumos! Și noi ne jucăm uneori de-a mama și copilul, schimbând rolurile 🙂
Multumesc pentru vizita, Anna! La noi o vreme Tudor isi spunea Mama si noi eram copiii, apoi a facut asociere ca mamele sunt fete si el e baiat si a inceput sa isi spuna Tati. Creste baiatul meu 🙂
Astept sa creasca fetita sa ne jucam si noi de-a mama si copilul. Apoi, imi iau si eu portia de relaxare ?.
Merci pentru vizita, Flavia! Da, sa vezi atunci relaxare :))
Ce dragut este acest articol. ma bucur ca team gasit, este o relaxare sa citesc ceea ce scrii 🙂 Numai bine
Multumesc mult pentru vizita! Si pentru vorbele frumoase! Te mai astept. 🙂