Trec printr-o perioada frumoasa a vietii mele, cand oamenii mi se par mai frumosi , buni, cumsecade si la locul lor – sau pur si simplu eu am devenit mai superficiala intr-un fel si deschisa mai mult spre frumos – , cand ma simt bine in propria piele desi am luat kg in plus, cand simt ca viata mea capata un alt sens ( chiar daca pana acum nu mi-am imaginat ca ar putea exista un alt sens), tocmai pentru ca am ajuns sa imi indeplinesc scopul cu care am venit pe pamant – si anume acela de a-mi transmite genele mai departe. Abia zilele trecute am realizat scopul nostru, al oamenilor, pe Pamant cand am vazut un documentar fascinant despre corpul uman, care descria cum organismul uman, de la nastere pana la moarte, este construit si „organizat” sa traiasca atata timp cat sa-si transmita genele mai departe. Practic dupa ce ai trecut cu bine prin perioada activa de reproducere si ai ales sau nu sa iti indeplinesti acest scop, corpul uman intra intr-un asa zis declin fizic. Toate procesele fiziologice scad in intensitate si pam-pam – ceasul incepe sa ticaie in sens invers. Si desi cuvantul „declin” suna trist, nu e neaparat sa fie asa. E doar o alta etapa din viata unui om, care cred ca e la fel de frumoasa ca si restul.
Revenind la acel scop, nu m-am gandit niciodata la mine din punctul asta de vedere, nu am simtit ca asta e rolul meu pe aceasta lume; ba chiar mai mult – nu m-am gandit pana acum care e scopul meu primordial in lume (dincolo de masa, casa, cariera si masina, astea toate-s materiale), insa acum daca stau sa ma gandesc logic, cred ca asa e. Asta e. Daca nu am procrea, lasand urmasilor bagajul de gene pe care-l avem, Pamantul, asa cum il stim noi, nu ar exista. Lasand la o parte filozofia despre viitorul rasei umane :), e foarte frumos sa stii ca esti pe cale sa dai nastere unui suflet viu, sa simti la propriu ca e acolo cineva viu in tine, care acum depinde foarte mult de tine si care creste si creste in fiecare zi, ca intr-o alta buna si frumoasa zi sa apara pe lume in felul sau unic. Urmand sa o ia pe o cale la fel de unica, doar a lui. Si e frumoasa nu numai partea astea cu noile emotii care te cuprind si te inalta, sunt frumoase pur si simplu procesele fiziologice si schimbarile prin care treci. Realizezi astfel ca corpul tau este cea mai tare masinarie ever. Nu exista altceva mai frumos, mai complex si integru decat corpul uman. Suntem atat de bine ganditi, incat suntem capabili de adevarate minuni, doar sa ne lasam pe mana naturalului si a instinctului. Si atunci coabitezi foarte frumos cu o fiinta mica crescand in tine si tot universul tinde sa lucreze in folosul tau. Chiar lucreaza 🙂 . Cel putin universul din corpul tau asa face. Se ajusteaza, se adapteaza, se parpaleste pe toate partile, dar da tot ce e mai bun din tine pentru acea mica fiinta. E frumos ca pana si la nivel emotional, corpul femeii se pregateste astfel incat sa treaca usor prin aceste schimbari. Acum te deranjeaza mai putin lucrurile sau parerile neimportante care te inconjoara, acum ai universul tau in care pur si simplu te desfeti. E adevarata si partea cu emotiile negative care uneori rabufnesc mai usor, insa impacarea interioara si multumirea de sine intrece orice alte lucruri mai putin placute.
Am fost mereu curioasa sa aud prin ce schimbari si stari trece o femeie insarcinata si o tot intrebam pe o prietena, de felul ei „cu picioarele pe pamant”, despre acest lucru, insa mi se parea mie ca nu aud ce-mi trebuie, nu aud destule detalii. Acum si eu sunt la fel – daca sunt intrebata cum e, nu imi vine sa povestesc in detaliu tot ce simt, e de nepovestit :). Si poate fi atat de diferit de la o persoana la alta…
…Ce ma fascineaza insa cel mai mult in aceasta perioada este cu siguranta frumusetea si puterea interioara a corpului meu!
Sursa foto: 1- romaniatv.net; 2 – United Colors of Benetton
0 Comentarii