Articolul de față e despre ce am învățat din Marele Plan de Stephen Hawking și Leonard Mlodinow și de la întâlnirea Clubului Părinților Pre(a)ocupați de Lectură, când am discutat despre cartea asta. Am scris simplificat despre ideile cu care am rămas și mă adresez oamenilor obișnuiți ca mine. Pentru explicații exacte, citește cartea.
Deși îmi place să mă provoc, nu știu dacă m-aș fi ținut de „Marele Plan” de Stephen Hawking până la sfârșit, dacă nu ar fi trebuit să o citesc pentru clubul de carte. Mi-a plăcut noua perspectivă care s-a așternut în fața mea, însă am depășit cu greu frica de termenii din fizică. O ia încet, explică simplificat și totuși a reușit la un un moment dat să mă copleșească. Mă simțeam ca la lecția de fizică când trăiam cu sentimentul că trebuie să înțeleg TOT. Altfel, nu știu ce avea să se întâmple… Totuși, ideea de bază am înțeles-o:
Apariția universului poate fi explicată prin mai multe istorii posibile, iar cel mai ușor e să studiem aceste istorii plecând din sus în jos (nu din jos în sus), adică pornim de la ce cunoaștem astăzi despre Univers și recompunem detaliile legate de apariția lui.
Cartea pornește ușor de la începuturile fizicii, descrie preconcepțiile vechi despre Univers și modul cum au evoluat acestea și ajunge la fizica zilelor noastre. Mi-a plăcut foarte tare să văd evoluția asta, să înțeleg contextul istoric (chiar și așa, pe scurt) în care s-au întâmplat cele mai importante descoperiri din fizică și să aflu câteva detalii personale despre marii fizicieni pomeniți în carte. Abordarea asta a personificat fizica, a făcut-o mai umană, așa că un prim scop – de popularizare a științei – a fost îndeplinit. Din review-uri, am înțeles că asta ar fi fost unul dintre scopurile lui Hawking cu cartea asta.
Cine a creat Universul?
Un al doilea scop – așa cred eu – a fost să creeze o dispută în legătură cu apariția Universului și dacă formarea Universului poate fi explicată fără a apela la Dumnezeu. Concluzia lui clară este că Universul a apărut din nimic și că da, a apărut fără intervenția lui Dumnezeu. Se știe că Stephen Hawking era ateu și concluzia asta era previzibilă, doar că mie mi s-a părut că ar fi putut să încheie cartea elegant, fără să aducă în discuție niciun zeu. A creat special o antiteză ca să atragă atenția lumii și, din ce am înțeles, a și reușit să scandalizeze toată planeta.
Chiar și discuția noastră din clubul de carte a avut mai degrabă legătură cu Dumnezeu decât cu știința. Am fost două tabere: fetele care cred că Dumnezeu e o formă de energie, fără de care nu am exista și fetele sceptice, care sunt în căutare de răspunsuri. Nu am avut atee printre noi, deci nimeni nu a putut să spună că e de acord sută la sută cu teoria lui Hawking, care spune așa:
„Pentru că există o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate lua nastere chiar si din nimic (…). Creatia spontana este motivul pentru care exista Ceva în loc de Nimic si motivul care face ca si Universul sa existe si noi sa existam.”
Oare chiar avem un liber arbitru sau doar ni se pare?
O altă idee din carte pe care am discutat-o îndelung a fost despre Liberul Arbitru. Avem un liber arbitru sau doar ni se pare?
Au oare oamenii liber arbitru? Dacă îl avem, unde anume în arborele evoluției a apărut el? Alegele albastre-verzo sau bacteriile au liber arbitru, sau numai mamiferele? Ne-am putea închipui că un cimpazeu își exercită liberul arbitru, atunci când alege să înfulece o bananp sau o pisică atunci când zgârâie canapeau, dare ce putem spune despre un vierme cilindric, numit Caenorhabditis elegans – o ființă simplă alcătuită din doar 959 celule? Probabil cp el nu gândește niciodată Ce gustoasă a fost bacteria pe care tocmai am mâncat-o, deși are și el preferințe alimentare, fie va accepta un prânz prea puțin ispititor, fie va căuta ceva mai bun, în funcție de experiența sa recentă. Reprezintă oare aceasta exercitarea liberului arbitru?
Stephen Hawking pune la îndoială noțiunea de Liber Arbitru și spune că, deși credem că putem să alegem, biologia moleculară ne arată că procesele biologice din noi sunt controlate de legile fizicii și ale chimiei, deci practic asta ne dirijează, nici vorbă de liber arbitru.
Cum adică, eu nu am liber arbitru? Păi eu îmi controlez soarta și viața, pe a mea și chiar și pe a altora. Așa îmi venea să spun. 🙂 Nu e simplu să accepți vorbele astea, nici chiar când vin din gura renumitului Stephen Hawking. Însă am fost de acord cu el că nu avem liber arbitru, dar nu din cauza chimiei, ci din cauza lumii în care trăim. Ne subjugăm mai mult decât credem, nu avem curaj să fim altfel. Ne limităm singuri liberul arbitru, doar pentru că ne este frică să ieșim în față și să ne asumăm alegerile.
Însă am avut și fete în club care au confirmat cu alte surse că suntem ghidați de reacțiile chimice care au loc la noi în corp. Deci, na, fiecare crede ce vrea. Inclusiv tu să faci asta, doar ai liber arbitru, da? 🙂
Realitatea depinde de observator
Iar ideea care ne-a plăcut la toate foarte mult a fost Realitatea dependentă de observator. E un fenomen care a fost dovedit în fizica cuantică (pe scurt, particulele mici care se supun legilor din fizica cuantică își schimbă comportamentul în funcție de prezența unui observator (nu neapărat uman)), dar asta nu ne-a oprit să extrapolăm fenomenul la viața noastră de zi cu zi.
Mi-am dat seama că atunci când, într-un lung proces de decizii, îți dai timp să te oprești și să observi ce faci, cu siguranță ajungi să modelezi realitatea. Și nu mai ești doar un simplu om care îndeplinește tot ce i se spune, ci ești un observator și creator, pentru că modelezi tu realitatea. Iubitorii de fizică probabil vor strâmba din nas la cum am întors eu lucrurile. Învățăturile mele din cartea asta nu au o legătură directă cu știința, dar ce contează, fiecare învață ce vrea și ce are nevoie.
Momentul când m-am simțit norocoasă, deși Stephen Hawking era de altă părere
Hai că am învățat și niște lucruri științifice faine. Cum ar fi:
Viața pe planeta noastră este posibilă pentru că:
- Avem doar un Soare și nu 2 sau mai mulți cum au alte planete. Dacă am fi avut 2 sori și planeta noastră s-ar fi învârtit în jurul lor, nu ar fi fost posibil ca Pământul să se încălzească uniform pe o durată mai lungă de timp, iar asta e o condiție necesară apariției și dezvoltării vieții.
- Suntem la o distanță tocmai potrivită de Soare, ținând cont și de masa acestuia. „Astfel, considerând aceeași distanță Soare-Pământ, dacă Soarele nostru ar fi avut o masă cu numai 20% mai mare sau mai mică, Pământul ar fi fost mai fierbinte decât este acum Venus sau mai rece decât este acum Marte.” citat din carte încheiat.
- Orbita planetei noastre este aproape cilindrică. „Legile lui Newton permit orbitelor planetare să fie ori cercuri, ori elipse.[…]Gradul în care e turtită o elipsă este dat de, ceea ce se numește excentricitatea ei, un număr între zero și unu. O excentricitate aproape de zero înseamnă o figură asemănătoare cercului, iar o excentricitate aproape de unu înseamnă o figură foarte turtită. Orbita Pământului are o excentricitate de doar 2%, ceea ce înseamnă că este aproape circulară. […] Dacă excentricitatea orbitei terestre ar fi aproape unu, oceanele ar fierbe când ne-am afla cel mai aproape de Soare și ar îngheța atunci când ne-am afla departe. „ citat încheiat.
- Temperaturile permit să existe apă în stare lichidă. Fără apă lichidă viața pe Pământ (în forma pe care o știm acum) nu ar fi putut exista.
M-am simțit foarte norocoasă cât citeam lucrurile de mai sus. Uite ce condiții avem pe Pământ, ar trebui să fim recunoscători. Doar că spre final, Stephen Hwaking m-a readus cu picioarele pe Pământ, spunând că în 1992 s-a observat pentru prima oară că o planetă orbitează în jurul altui Soare. „Știm acum că sunt sute de asemenea planete și puțini se îndoiesc că există nenumărate alte planete printre miliardele de alte stele din Univers.”, citat din carte încheiat. Astfel, coincidențele de mai sus nu sunt neapărat ieșite din comun, doar că nu știm noi de alte planete care să le întrunească.
Mulțumiri și gânduri finale
Mulțumesc tuturor fetelor care vin la clubul de carte, fără voi acest club nu ar exista! Pe bune! Mulțumesc fetelor de la Biblioteca Emil Gârleanu care ne găzduiesc de fiecare dată! Mulțumesc, Editura Litera, pentru cartea cadou de luna trecută: Lupta mea: Moartea unui tată. Mulțumesc, Magdalena Aldea aka Mămica Zburătoare, pentru fotografiile super-faine!
Întâlnirea clubului despre cartea asta am încheiat-o cu întrebarea:
Care e cel mai tare lucru pe care l-ați învățat din Marele Plan?
Iar cel mai fain răspuns a venit de la Carmen și s-a referit la toți marii fizicienii ale căror teorii au fost revizuite la ceva timp:
Am învățat că este ok să greșești și să o iei de la capăt, încă o dată și încă o dată.
Nimeni nu e perfect și chiar și nume mari din fizică greșesc. E important să nu te lași, adaug eu și închei epopeic acest articol care nu se mai lasă terminat!
PS: Și nici măcar nu am apucat să povestesc despre cum am sărbătorit ziua de naștere a clubului – s-a făcut 1 AN de când ne întâlnim în fiecare lună! Dar las, se vede din poze… 🙂
0 Comentarii